Realizator: Bilanţul cutremurelor din Turcia și Siria a depășit 15.000 de morți, iar șansele de a găsi supraviețuitori se împuținează în condițiile iernii tot mai friguroase din regiune. Corespondenții de presă transmit că sinistrații sunt tot mai pesimiști și nemulțumiți, totodată, de reacția autorităților.
Reporter: Roman Mușat – Mai mult de o treime dintre morții din Turcia sunt în provincia Hatay, potrivit rapoartelor oficiale. Reporterii France Presse au mers într-unul din orașele mari ale regiunii, Antakya. Parcarea spitalului principal este plină de calavre aliniate. Spitalul, deteriorat de cutremur, a fost evacuat, iar în clădire nu mai pot avea loc nici răniți, nici decedați. Supraviețuitorii sunt tratați alături, în corturi de culori diferite, care marchează gravitatea rănilor. Morții sunt însă înșirați pe caldarâm. Cei recunoscuți de rude sunt luați cu mașinile. Ceilalți sunt încărcați după 24 de ore într-un camion imens și duși la gropile comune. Jurnaliștii au aflat că aproximativ 70% dintre cadavrele de acolo sunt anonime. AFP a numărat aseară aproape 200 de corpuri, unele învelite în pături, așezate lângă corturile medicale, unde acționează salvatori din toată țara sau din străinătate. Mai la nord, la Gaziantep, temperaturile au scăzut în această dimineață la -5 grade, iar sinistrații trăiesc fie în mașini, fie în corturi improvizate. Autoritățile orașului le-au interzis miilor de locuitori să intre în clădirile lor, considerate încă prea riscante din cauza replicilor care zguduie în fiecare zi regiunea. Și, oricum, de teamă, localnicii preferă să doarmă sub cerul liber. Confruntat cu nemulțumirea în creștere a oamenilor, care acuză lentoarea ajutorului și chiar lipsa oricărui sprijin din partea autorităților, președintele Erdoğan a admis că au existat neajunsuri, cum le-a numit. El le-a pus, însă, pe seama numărului mare de drumuri și aeroporturi avariate sau distruse. Liderul turc, care are în față alegeri dificile la primăvară, a spus, însă, că este timpul pentru unitate și solidaritate, și nu pentru campanii negative în interes politic./dpop/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 februarie)
ATENTIE! Imagini care va pot afecta emotional.