Ucraina şi România au convenit asupra recunoașterii reciproce a actelor de studii

Ministerul Educației și Științei de la Kiev anunţă că Ucraina și România au convenit asupra recunoașterii reciproce a actelor de studii. Acest lucru înseamnă că instituțiile de învățământ din România vor recunoaște diplomele de studii ucrainene, iar cele din Ucraina vor recunoaşte actele de studii românești. „În cadrul ședinței de guvern (de marţi – n.r.), a fost aprobat un proiect de dispoziţie al Cabinetului de Miniștri al Ucrainei, privind semnarea Acordului între Cabinetul de Miniștri al Ucrainei și Guvernul României, pentru recunoașterea reciprocă a documentelor referitoare la educație” – se arată în comunicatul Kievului. Semnarea acordului va promova înțelegerea reciprocă a recunoașterii actelor de studii eliberate în Ucraina și în România, precum și a celor privind perioadele de studii în cele două ţări. Acordul se aplică documentelor de învățământ eliberate de instituții acreditate din ambele state, conform legislației în vigoare./sdan/sdm2

(Agenția de presă RBC – 15 februarie)