Profesorul și matematicianul Tiberiu Popoviciu – pionier al informaticii în România

Context

Tiberiu Popoviciu s-a născut la 16 februarie 1906, în Arad.

A urmat cursurile liceului din Arad, astăzi cunoscutul Colegiu Național „Moise Nicoară”.

Cel care avea să devină fondatorul Școlii românești de Analiză Numerică și Teoria Aproximării urmează la București Facultea de Științe pe care o va și absolvi. Își ia doctoratul la Paris, în 1933, sub îndrumarea profesorului Paul Montel, cu o teză despre teoria funcțiilor convexe de ordin superior, cercetare ce va reprezenta una dintre lucrările de bază în domeniu.

La revenirea în țară, Tiberiu Popoviciu predă, ca profesor universitar, la mai multe facultăți în Cernăuți, București sau Iași. Din anul 1946, devine professor și la Universitatea din Cluj, la catedra de Analiză matematică. La Cluj va înființa Institutul de Calcul al Academiei Române, Filiala Cluj. Va fi și decan al facultății timp de trei ani, până în anul 1953. A fost un mare specialist în Analiza matematică, Teoria aproximării, Teoria convexităţii, Analiza numerică, Teoria ecuaţiilor funcţionale, Aritmetică, Teoria numerelor şi Teoria calculului.

Profesor și cercetător

Cea mai mare parte din activitatea didactică şi de cercetare, Tiberiu Popoviciu a petrecut-o la Cluj. A sprijinit și a format tineri cercetători, inclusiv cu ajutorul „Seminarului de Teoria Aproximării cu aplicaţii la Analiza Numerică”, înfiinţat de el, în 1946, anul venirii sale la Cluj.

Institutul de Calcul din Cluj–Napoca a luat fiinţă în 1957, în baza Hotărârii Sesiunii Generale a Academiei, ca urmare a demersurilor făcute de Tiberiu Popoviciu. El devine și director, funcție pe care o ocupă până la desfiinţare, în 1975, când s-au desființat, prin decret, cele trei institute de matematică din ţară ale Academiei.

Activitatea sa la Institutul de Calcul a avut o puternică influenţă şi asupra muncii didactice. A predate aici primele cursuri de Limbaje de programare şi Maşini de Calcul din ţară.

Primii pași spre Informatică

De numele său se leagă primele demersuri în domeniul tehnicii de calcul şi informaticii, cum ar fi:

–           în anul 1961 la Institutul de Calcul din Cluj se termină calculatorul DACICC-1 (Dispozitiv Automat de Calcul al Institutului de Calcul din Cluj), care devine un nume cunoscut al primei generaţii de calculatoare româneşti. DACICC-1 făcea parte din generaţia a doua de calculatoare complet tranzistorizate.

–           În 1969 s-a realizat la Cluj-Napoca cel mai performant calculator de concepţie românească din perioada anilor 1960-1970.

DACICC-200 realiza 200.000 operaţii aritmetice/secundă, ceea ce era o performanţă la vremea respectivă. Din punct de vedere tehnologic, DACICC-200 aparţinea generaţiei a doua de calculatoare, dar el conţinea multe elemente şi concepte ale generaţiei a treia (lungimea cuvântului era de 32 biţi, memoria era organizată în octeţi adresabili cu control de paritate, dispunea de un sistem hardware de tratare a întreruperilor, de o serie de mecanisme de execuţie paralelă a operaţiilor printre care pregătirea şi execuţia instrucţiunilor etc). Din punct de vedere software, la DACICC-200 apare pentru prima dată la noi în ţară, noţiunea de sistem de operare pentru un calculator de concepţie proprie. Sistemul de operare al calculatorului DACICC-200, conţinea un monitor care realiza gestiunea perifericelor, tratarea întreruperilor precum şi gestiunea regimului de lucru multitasking. Sistemul cuprindea de asemenea un compilator FORTRAN, două asambloare pentru două limbaje de programare (PAS şi MOL), un încărcător şi un bibliotecar.

Constructorii calculatorului au fost inginerii Mircea Bocu şi Gheorghe Farkas. Contribuţii notabile au fost aduse de către inginerul Bruno Azzola, precum şi de către inginerii Daniel Beloiu şi Iolanda Juhasz. Mai pot fi menţionaţi Mircea Pătru, precum şi tinerii absolvenţi Tudor Mureșan, Mihail Mușteanu, Dan Cigmăian, Petre Soreanu.

În ce priveşte latura software, contribuţiile majore au fost aduse de către Liviu Negrescu, care a realizat compilatorul de tip Fortran II (în limbajul de asamblare MOL), şi de către Werner Schuster, care a reproiectat şi finalizat sistemul de operare (precum şi asamblorul MOL – Machine Oriented Language). De menţionat Hannes Stein, care a realizat asamblorul PAS (Programare în Adrese Simbolice). Matematicienii Ştefan Niţchi şi Emil Muntean au realizat prima versiune a sistemului de operare, folosind asamblorul PAS. Coordonarea echipei soft a fost făcută de Emil Muntean, secondat de Teodor Rus. Matematicianul Stela Laslău-Popescu, în colaborare cu echipa hard, a întocmit o serie de programe de test pentru verificarea funcţionării calculatorului.

Cum la sfârşitul anilor ’60 a început în ţară construirea calculatoarelor electronice sub licenţă, preocupările de construire a celor artizanale s-au oprit atât la ICTP cât şi în alte centre. DACICC-200 se pare că rămâne singurul calculator românesc care a îndeplinit toate caracteristicile specifice generaţiei a doua de calculatoare, inclusiv un limbaj de programare de nivel înalt, care presupune un sistem de operare. Altă realizare remarcabilă a lui Tiberiu Popoviciu a fost reactivarea, în 1958, a revistei „Mathematica” şi înfiinţarea în 1972 a revistei „Revue d’analyse numérique et la Théorie de  L’approximation”. A înfiinţat, în 1967, „Seminarul Itinerant de ecuaţii funcţionale”, transformat apoi în „Seminarul Itinerant de ecuaţii funcţionale, aproximare şi convexitate” ale cărui sesiuni anuale se desfăşoară şi astăzi.

A organizat, ca preşedinte al filialei din Cluj a Societăţii de Ştiinţe Matematice, consfătuiri cu profesorii de liceu, în mai multe oraşe din Transilvania (Braşov, Cluj, Arad, Satu Mare), pentru introducerea elementelor de tehnică de calcul în învăţământul preuniversitar. În 1971 se înființează primele patru licee de informatică din țară. La Cluj, trei personalităţi s-au remarcat în acest demers: Tiberiu Popoviciu, Emil Muntean (directorul Institutului pentru Tehnică de Calcul – ITC Cluj) şi Vasile Petean (directorul Centrului Teritorial de Calcul Electronic – CTCE Cluj). Softiştii formaţi la Institutul de Calcul scriu unele din primele manuale de informatică pentru liceu, predând elevilor câţiva ani.  A fost un matematician activ şi creator până la brusca sa dispariţie, în 1975, la nici jumătate de an de la desfiinţarea Institutului pe care l-a creat şi condus. (Autor : Alexandru Balaci)

Bibliografie

 

Calendar Rador

 https://ictp.acad.ro/tiberiu-popoviciu

https://www.cs.ubbcluj.ro/profesor-tiberiu-popoviciu /