Cele trei obiecte zburătoare doborâte de SUA recent nu aveau legătură cu programul chinez de spionaj, afirmă preşedintele Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden a declarat că cele trei obiecte aeriene doborâte de Statele Unite în ultimele zile par să nu aibă de-a face cu statul chinez. Îngrijorările au fost ridicate de descoperirea, în luna februarie, a faptului că un balon care zbura peste Carolina de Sud făcea parte din programul de strângere de informaţii al Chinei. Preşedintele Biden a afirmat că, probabil, cele trei obiecte aveau legătură cu firme private sau instituţii de cercetare pentru recreere şi nu cu programul chinez de spionaj. Preşedintele a negat că ar fi existat o creştere a numărului de obiecte zburătoare neidentificate deasupra Statelor Unite, afirmând că SUA văd „mai mult” pentru că „au căutat mai mult”, după ce şi-au ajustat radarele pentru a observa ce se întâmplă la anumite altitudini./aionita/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 februarie