Serbia și Kosovo au căzut de acord să își normalizeze relațiile

Realizator: Serbia și Kosovo au căzut de acord să își normalizeze relațiile – a anunțat șeful diplomației europene, Josep Borell, după discuții între cele două părți mediate de Uniunea Europeană. Borell a precizat însă că va fi nevoie de noi convorbiri.
Corespondenţă din Bruxelles – Reporter: Bogdan Isopescu – Primele elemente agreate de părți vizează dreptul propriilor cetățeni de a călători în cele două state în baza pașapoartelor sau a cărților de identitate recunoscute bilateral. De asemenea, vor fi eliminate certificatele de import și export între Serbia și Kosovo, iar simplificarea birocrației privind comerțul va impulsiona suplimentar dezvoltarea economică.
Un alt detaliu al acordului de la Bruxelles vizează cultele religioase.
Josep Borell: Pentru sârbii din Kosovo, acest acord aduce securitate suplimentară, certitudine și predictibilitate când vine vorba de drepturile lor.
Aici vorbim și despre Biserica Ortodoxă Sârbă din Kosovo și despre moștenirea culturală și religioasă a sârbilor de pe teritoriul Kosovo. Sper ca acordul să fie o bază pe care să construiască încrederea cele două părți. Atât Serbia cât și Kosovo au declarat că sunt pregătite să implementeze acordul, însă vor mai fi negocieri, pentru a discuta toate detaliile, modalitățile specifice de implementare a tuturor prevederilor acordului.
Reporter: Șeful diplomației europene insistă ca toate acordurile anterioare să rămână valabile și spune că cele două părți s-au angajat să se abțină de la acțiuni negative care să producă o nouă deraiere de la rezultatul obținut independent.
*
Realizator: Independenţa Kosovo, declarată în 2008, nu este recunoscută de Belgrad, dar nici de unele țări membre ale Uniunii Europene, între care și România./cvanatoru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (28 februarie)