Agenda ședinței de guvern

Realizator: Mihai Udroiu – Guvernul are astăzi pe agendă mai multe proiecte de acte normative, o parte vizând rezolvarea problemelor legate de riscurile seismice, după cutremurele din a doua parte a lunii trecute, care au afectat câteva localități din Gorj. Cu detalii despre ședința de guvern, Petruța Obrejan.
Reporter: Pensionarii și salariații care suferă de diverse afecțiuni medicale vor beneficia și în acest an de bilete de tratament balnear în unitățile deținute de Casa Națională de Pensii Publice, fiind vorba, potrivit proiectului promovat astăzi de Ministerul Muncii, de un număr de 60.420 de bilete. Vor exista maximum 19 serii de prezentare, cu o durată a sejurului de 16 zile. Tot astăzi, guvernul va propune alocarea unei sume de aproape 20.000 de lei din fondul de intervenții aflat la dispoziția sa pentru Târgu Jiu. Municipiul a fost afectat atât de recentele cutremure din 13-14 februarie, cât și de alunecările de teren determinate de precipitațiile din luna februarie. Pe masa executivului se află în analiză și proiectul de lege privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, dar și proiectul de ordonanță de urgență ce își propune aprobarea programului național ”Şcoli sigure și sănătoase”./gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 martie)