PRIMUL MILIONAR LA LOTO DIN ACEST AN. CASTIGATORUL PREMIULUI DE CATEGORIA I LA TRAGEREA JOKER DIN 26 FEBRUARIE SI-A RIDICAT CASTIGUL

In cursul zilei de astazi, 2 martie, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Romane castigatorul premiului de categoria I in valoare de 19.646.531,20 lei (aproximativ 4 milioane de euro), obtinut la tragerea Joker din data de 26 februarie.

Castigatorul este dintr-o localitate din județul Galati, are in jur de 50 de ani si ne-a declarat ca joaca constant la loto de peste 30 de ani, Loto 6/49 și Joker-ul fiind jocurile preferate. Numerele care i-au purtat noroc sunt numerele favorite, pe care le joacă de fiecare dată, iar o parte din ele au semnificație personală.

Jucatorul a aflat ca este marele castigator chiar in seara zilei de 26 februarie cand a urmarit, in direct, tragerile loto. Chiar daca pana acum a castigat numai premii mici, atat la Loto 6/49, cat si la Joker,   ne-a marturisit ca simtea ca va castiga un premiu mare.

Acesta este primul castig obtinut la Joker, la categoria I, in acest an.

Castigatorul nu a dorit sa-si faca publica identitatea.