Secretarul general al ONU se află la Kiev

Secretarul general al ONU, António Guterres, a sosit într-o vizită în Ucraina – a anunţat, miercuri, reprezentantul său Stéphane Dujarric, răspunzând la o întrebare a agenției de presă dpa. Potrivit lui Dujarric, secretarul general al ONU a sosit la Kiev în noaptea de marţi spre miercuri.

În cadrul celei de-a treia vizite în Ucraina de la începutul războiului, Guterres, în vârstă de 73 de ani, se va întâlni cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a negocia o prelungire a acordului privind exportul cerealelor ucrainene. Acordul pentru exportul de cereale prin Marea Neagră, prin zona controlată de ruși, expiră pe 18 martie, iar ONU propune o nouă prelungire.

Anterior, presa a raportat că Ucraina a început negocieri online cu partenerii privind extinderea acestei inițiative vizând exportul de cereale astfel încât Kievul să aibă garanţia că poate continua să furnizeze cereale către piețele internaţionale. Acordul în acest sens a fost încheiat cu medierea Națiunilor Unite și a Turciei, în iulie 2022 și a fost reînnoit în noiembrie. Acesta expiră pe 18 martie, însă există posibilitatea să fie prelungit pe baza unor noi înţelegeri./sdan/schelaru

UKRAINSKA PRAVDA – 8 martie