Context
Istoria Rusiei a fost puternic marcată de schimbările bruște, de la apariția primilor cneji, către autocrația dinastiei Romanov, apoi apariția regimului comunist și, în final, regimul de după 1991. Autocrația ar putea fi singurul comportament întipărit în mentalul rusesc, întrucât mulți specialiști consideră această formă de guvernare ca fiind singura viabilă pentru teritoriul rusesc. În acest context, istoria Rusiei nu a fost lipsită de „cataclisme” care au modificat paradigma internă și au amplificat mișcările sociale și politice. Revoluția din 1917 este un exemplu în ceea ce privește schimbările de paradigmă, care a demonstrat faptul că nu doar bărbații pot pune mâna pe „arme” în momentul în care pericolul o cere. Prezența femeilor în timpul revoltelor din anul 1917 a reprezentat un eveniment puțin discutat în literatura internațională, întrucât până la emanciparea acesteia, bărbatului i-a fost atribuită apărarea în fața pericolului, iar femeii roluri insignifiante.
Femeia în Rusia Țaristă
Femeile până în 1917 experimentau o societate patriarhală, în care gospodăria și rolul de stabilizare a familiei erau responsabilitățile bărbaților. La începutul secolului al XIX-lea, femeile nu aveau drepturi, acces la educație și nici perspectiva de a evolua în viitor. Către finalul secolului al XIX-lea, femeile de la sate au început să migreze în grupuri și să muncească în fabrici sau în servicii locale. Condițiile de muncă, alături de orele petrecute, au fost la fel de dificile precum cele ale bărbaților, fără a exista o deosebire clară între sexe. Acest lucru nu a însemnat că femeia a fost egală bărbatului, ci că ele începeau să fie observate în societate. Între anii 60 și 70, grupuri de femei s-au alăturat mișcărilor revoluționare, împotriva condițiilor de lucru existente în autocrația țarului Alexandru al II-lea. Reformele sale nu au adus liniștea în justiție și în mediul rural, unde existau încă stăpâni ai marilor pământuri. Alături de bărbați, femeile au comis acte teroriste dar și fost utilizate de serviciile secrete țariste pentru misiuni de infiltrare și informare. Autoritățile țariste au primit ordin să execute și să aresteze sute de femei implicate în acte de rebeliune împotriva regimului țarist, din 1881. Printre cele mai cunoscute femei „revoluționare” au fost: Vera Zasulich, Maria Spiridonova, Vera Figner și Ekaterina Breshko-Breshkovskaia.
Educația pe care femeile o primeau încă de la vârste fragede a constat în idolatrizarea bărbatului și lipsa oricărei forme de reacție la adresa abuzurilor sale. Apariția social-democrației în Rusia, la finalul secolului al XIX-lea a atras și femeile în interiorul acestui curent, care își doreau reducerea abuzurilor și condiții mai bune de trai. Presiunea socială care a fost exercitată asupra familiilor de țărani, dar și asupra femeilor care nu erau cu „sânge albastru” a fost foarte mare, întrucât acestea trebuiau să reprezinte un model, dar fără să beneficieze de drepturi. În timpul Revoluției din 1917, femeile au sperat că abuzurile deținătorilor de pământ să se oprească, astfel că, după ce bolșevicii au preluat puterea, „moșierii” au dispărut, dar au apărut comuniștii care au început colectivizarea și eliminarea treptată a țăranilor care se ridicaseră împotriva ideologiei.
Femeile pe câmpul de luptă
Maria Spiridonova provenea din aristocrație, avea educație la cel mai înalt nivel. Ea a luptat împotriva abuzurilor comise de regimul țarist. S-a născut în 1884 și a fost a doua din cei patru copii ai familiei. A intrat la școală la vârsta de 11 ani, dar a fost nevoită să o abandoneze, din pricina sănătății precare. Acest lucru a determinat-o pe Spiridonova să stea acasă aproximativ șapte ani. Tatăl ei era bancher și ea a studiat ulterior Stomatologia.
A fost extrem de dezamăgită de regimul țarist și a detestat Constituția, motiv pentru care s-a alăturat în 1905, Partidului Revoluționar Socialist, unde a început să activeze cu elemente subversive la adresa regimului țarist. În 1906, Spiridonova l-a împușcat mortal pe G.N. Luzhenovsky, care a fost „supravegheat” de partid și „condamnat” la moarte pentru violență împotriva țăranilor. Luzhenovsky a fost împușcat în momentul în care se îmbarca în tren, în gara din orașul Tambov. Cu toate că victima avea pasă, Spiridinova a reușit să-și atingă obiectivul și ulterior, a fost închisă într-un azil de nebuni, fiind diagnosticată cu tulburări mintale. A fost executată ulterior, în 1941, de către poliția secretă bolșevică. În zilele noastre, istoricii o consideră ca fiind cel mai cunoscut terorist din Rusia.
Al doilea exemplu este reprezentat de Vera Figner, o femeie revoluționară care s-a născut pe 25 iunie 1852, în Khristoforovka. A făcut parte și ea din aristocrație și s-a concentrat pe studii tot în aria medicală. A fost căsătorită, dar și-a abandonat mariajul pentru a se dedica mișcării Narodnik, coagulat împotriva abuzurilor din sistemul țarist în societate. Vera s-a concentrat pe educarea țăranilor de la sate, împotriva regimului țarist, încercând să îmbunătățească condiția acestora. S-a implicat și în mișcarea „Zemlya i Volya”(Pământ și Libertate), care a s-a concretizat ulterior într-un partid.
La început, Vera s-a ocupat de activitățile de educare, dar ulterior, după ce partidul s-a fragmentat în 1879, ea s-a alăturat părții teroriste, plănuind atentate împotriva personalităților cheie din regimul țarist. După asasinarea țarului Alexandru al II-lea, în martie 1881, ea a fost arestată de autoritățile țariste și condamnată în primă instanță la moarte. Ulterior, sentința a fost comutată în închisoare pe viață. Tip de 20 de ani, a fost închisă la fortăreața Shlisselburg, iar din 1906, a fost lăsată să părăsească țara. Din exil, aceasta și-a continuat activitatea alături de Partidul Socialist Revoluționar, organizând atentate împotriva regimului țarist. Din 1915 s-a reîntors în Rusia, unde a participat la Revoluția bolșevică, unde a ținut discursuri și s-a implicat activ. A fost o figură apreciată în timpul conducerii leniniste și staliniste. Până în 1935, a condus Organizația Prizonierilor Politici și Locuitorilor Exilați, când această organizație a fost desființată. A murit de cauze naturale, la vârsta de 89 de ani, în 1942, la Moscova.
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/Vera-Nikolayevna-Figner
https://www.bl.uk/russian-revolution/articles/women-and-the-russian-revolution
https://historia.ro/sectiune/general/revolutia-rusa-din-februarie-1917-572227.html
https://www.encyclopedia.com/women/encyclopedias-almanacs-transcripts-and-maps/spiridonova-maria-1884-1941
https://www.historytoday.com/woman-who-shocked-russia
Articol
https://www.jstor.org/stable/3173897?read-now=1&seq=4#page_scan_tab_contents
