Context
Într-o zi de 9 martie 2018, trecea la cele veșnice Ion Voinescu Țop, cel care a fost considerat cel mai mare portar de fotbal al României din toate timpurile.
Viața și cariera
Ion Voinescu s-a născut la 18 aprilie 1929 la Valea Dragului, în judeţul Giurgiu.
Povestea lui începe în 1939 când, la vârsta de 10 ani, debutează la Olimpia Bucureşti. Deşi debutul său, ca mijlocaş, nu a fost convingător, a ajuns portar dintr-o întâmplare, aceasta fiind poziţia în care a făcut performanţă de-a lungul carierei. A apărat porţile echipelor ASPIM Bucureşti (1943-1946), „Solvay” Uioara (1946-1947), RATA Târgu-Mureş (1947-1948), „Metalochimic” Bucureşti (1948-1950).
Avea doar 1,75 metri înălțime. Dar a fost poreclit „Țop” pentru plonjoanele sale în poartă.
La numai trei ani de la înfiinţare, Steaua Bucureşti, pe atunci CCA, i-a făcut o ofertă lui Voinescu.
Iată ce mărturisea peste ani. „Am fost obligat pentru că trebuia să-mi fac stagiul militar şi îmi convenea pentru că aveam avantajul de a juca în primul rând la o echipă care s-a dovedit a fi o echipă cu rezultate excepţionale. În al doilea rând, făceam armată”, spunea mai târziu el, care a jucat peste 400 de partide la Steaua.
În total, Ion Voinescu a fost e şase ori campion naţional (1951, 1952, 1953, 1956, 1960, 1961), de cinci ori câştigător al Cupei României (1950, 1951, 1952, 1955, 1962), 22 de selecţii la reprezentativa de fotbal a României şi participarea la Turneul Final al Jocurilor Olimpice de la Helsinki, din 1952. Pentru prestaţia de la Olimpiada de la Helsinki, presa finlandeză l-a considerat „cel mai bun portar al lumii”, notează site-ul CSA „Steaua” Bucureşti.
A fost în prima echipă românească ce se întâlnea cu o echipă britanică. Se întâmpla în toamna lui 1956, când CCA participa la un turneu în Anglia. În tur, Luton Town venea pentru prima dată la Bucureşti. „Domnilor, aveţi un team fantastic! Este unul din cele mai bune de pe continent”, spunea unul dintre oficialii englezilor. În Anglia, CCA-ul a făcut spectacol: şapte goluri în două meciuri, iar britanicii numeau echipa românească drept „ CCA – National Team of Rumania”. La finalul turneului, Steaua ieşea cu fruntea sus, iar în dreptul numelui de Ion Voinescu, presa scria „remarcat prin reflexe, detentă şi elasticitate”. La Steaua, „Ţop” a învăţat ce înseamna prietenia, rivalitatea, dar şi fair-play-ul , manifestate față de Costică Toma, cel de-al doilea portar al Stelei. Erau cunoscuţi drept „siamezii”, apărând pe rând poarta Stelei, dar şi a naţionalei.
Devotat, fără granite
Ion Voinescu a iubit fotbalul mai presus de toate. A jucat grav accidentat, știind că era necesar să-și sprijine echipa și să cinstească țara. În 1956, partida România-Suedia, mai erau 15 minute până la finalul ultimei reprize, când unul dintre adversari l-a lovit la coloană. Pe moment nu a simţit nimic, dar pe măsură ce muşchii începea să se relaxeze, durerea devenea insuportabilă. Fractură de apofize, cu risc de paralizie. Un episod asemănător s-a petrecut în 1952, la meciul României cu Polonia. În prima repriză, Voinescu a suferit o fractură de claviculă. În ciuda insistenţelor medicului de a rămâne pe bancă, portarul Stelei a jucat până în minutul 85, când a ieşit de pe teren, susţinut de colegii lui. Partida s-a terminat 0-0. Clavicula lui nu s-a vindecat complet niciodată, dar şi-aşa, câteva luni mai târziu, la Olimpiada de la Helsinki, a apărat, fiind declarat cel mai bun portar al ediţiei.
Securitatea l-a luat în vizor
Ion Voinescu a avut două oferte din străinătate: în 1956 de la Arsenal Londra şi în 1961 de la campioana Braziliei, Vasco da Gama. Securitatea a observat și a intervenit.
„Au fost nişte vremuri cumplite… În 1956, Arsenal Londra mi-a trimis o ofertă. Nici nu am avut timp să mă uit peste ea, că m-am trezit cu Securitatea la uşă. Am fost băgat într-o dubă, legat la ochi şi dus într-o cămară. Au început să mă interogheze, să mă întrebe de relaţiile pe care le am eu peste hotare. Degeaba încercam să le explic că sunt fotbalist, e normal să primesc şi oferte din alte ţări decât România. Se enervau şi mai tare, îmi băgau lumini în ochi şi ţipau. Nu m-au lovit, dar m-au torturat psihic. Am avut norocul să fiu un om tare. Spre dimineaţă mi-au dat drumul, m-au băgat iar în dubă şi m-au adus acasă. Am aruncat la gunoi oferta, oricum nu puteam să o onorez din cauza politicii din acea perioadă. Aveam să rămân în ţară pentru toată viaţa”.
În schimb, comuniștii au încercat să îl pună pe Ion Voinescu în valoare, prin oferirea distincției Ordinul Muncii clasa a II-a şi Steaua Republicii, fiind, până în prezent, singurul sportiv român al tuturor timpurilor onorat cu aceste distincţii.
”Fotbalul nu era o afacere în trecut, era o placere”
Iată ce spunea Ion ”Țop” Voinescu, în 2014: ” Eram altfel noi… Nu jucam pentru bani, aveam o viață exemplară pe teren, dar mai ales în afara lui. Nu îmi place ceea ce văd acum. Sunt mai multe scandaluri decât performanțe. Nu aș putea să arăt cu degetul un jucător și să spun despre el că îmi place. Sunt talentați mulți, nu spun nu. Dar nu au un echilibru. Dau cu stângul în dreptul după ce arbitrul fluieră finalul meciului. Fotbalul nu era o afacere în trecut. Era o plăcere. Jucam pe bani puțini, dar nu ne păsa. Făceam ceea ce ne plăcea, iar faptul că la sfârșitul lunii primeam și o recompensă financiară era pentru noi un bonus. Sigur, pe vremea mea nu existau tentațiile care astăzi sunt la fiecare pas. Însă atunci când pleci pe drumul ăsta și alegi o carieră sportivă, nu ai voie să le cazi pradă. Poate și de asta nu am mai avut de foarte mult timp un jucător pe care să-l punem constant pe prima pagină și care să ne ofere motive de mândrie permanent. După una caldă, vin zece reci referitoare la el. Se aleargă pe teren cu buzunarul, nu cu inima.”
Omul-Steaua
După ce s-a retras din activitatea de fotbalist, a continuat alături de Steaua până la finalul anilor 80, când s-a retras definitiv din fotbal. De-a lungul anilor, a ajutat la formarea și antrenarea multor portari de calitate: Helmuth Duckadam, Vasile Iordache, Dumitru Stângaciu, Daniel Gherasim, Constantin Eftimescu sau Dumitru Moraru.
Ion „Ţop” Voinescu a trăit toată viaţa în acelaşi cartier liniştit. Cu soţia sa, Elena – pe care a cunoscut-o tot pe stadion şi despre care spune că a visat-o înainte de a se cunoaşte – a conviețuit 60 de ani. Şi-a petrecut ultima parte a vieţii dezamăgit de tot ce se petrece cu fotbalul românesc. În 2008 a suferit un atac cerebral, iar 10 ani mai târziu un al doilea. Fostul mare internațional stelist Ion „Țop” Voinescu a murit în noaptea de 8 spre 9 martie 2018, fiind înmormântat la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie:
Calendar Rador
ION “ȚOP” VOINESCU – “Nu mă gândeam eu că o să ajung cine știe ce mare portar…”
https://evz.ro/ion-top-voinescu-regret.html
https://historia.ro/sectiune/portret/ion-top-voinescu-portarul-de-legenda-al-570770.html
RADOR – 9 martie
