La Ohrid se va discuta despre implementarea planului european, declară premierul Kosovo

Premierul Kosovo, Albin Kurti, a declarat că la 18 martie, va discuta la Ohrid cu președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, despre implementarea planului european pentru normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina. „Continuăm pregătirile pentru întâlnirea de la 18 martie, care va fi organizată la Ohrid, în Macedonia de Nord. Trebuie să ne armonizăm pozițiile cu planul european și să elaborăm o foaie de parcurs realistă și eficientă de implementare” – a declarat Kurti. Referindu-se la întâlnirea de la 27 februarie de la Bruxelles, Kurti a reiterat că era pregătit să semneze documentul, însă nu și partea sârbă. „Este păcat că textul cu cinci propoziții în preambul și 11 articole nu a fost semnat la 27 februarie. De ce nu a fost semnat? Răspunsul trebuie cerut de la alții” – a declarat Kurti. Amintim că în cadrul pregătirii noii runde de dialog la nivel înalt de la Ohrid, emisarul special al Uniunii Europene pentru dialog, Miroslav Lajčak, va vizita la 9 și 10 martie Pristina și la 13 și 14 martie Belgradul./rmihaj/dsirbu

www.rts.rs – 9 martie