Ministerul Securității din Transnistria susține că a dejucat o tentativă de asasinare a mai multor oficiali locali

Ministerul Securității din Transnistria susține că a dejucat o tentativă de asasinare a mai multor oficiali locali, între care și liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Atacul ar fi fost ordonat de Kiev și ar fi fost arestați mai mulți suspecți, inclusiv un agent ucrainean care urma să detoneze un automobil Land Rover încărcat cu explozibil în centrul orașului Tiraspol. Oficialii transnistreni susțin că vor prezenta diseară, într-o emisiune televizată, detalii legate de atentat.

Serviciile de securitate de la Kiev au respins ca fiind în întregime false aceste alegații și vorbesc despre o provocare pusă la cale de Kremlin. Situația din regiunea separatistă a Republicii Moldova, unde Rusia păstrează un important contingent militar, a devenit tot mai tensionată pe fondul războiului din Ucraina vecină./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 martie