Serghei Lavrov a declarat că a discutat cu Blinken despre START III și situația din Ucraina, la G20

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că, în timpul întâlnirii care a avut loc în marja G20 a discutat cu secretarul de stat american, Antony Blinken, despre stabilitatea strategică în cadrul START III și situația din Ucraina. El a făcut această declaraţie la postul de televiziune rus Pervîi Kanal. ‘Am discutat doar despre stabilitatea strategică și despre subiectul ucrainean, nu doresc să intru în detalii despre cum s-a dezvoltat această scurtă conversație de zece minute, dar, în principiu, tot ce am auzit se încadrează în binecunoscuta poziţie făcută publică, subliniată în mod repetat, poziţia Statelor Unite /…/’, a spus Lavrov referindu-se la discuţia sa purtată cu Blinken. El a adăugat că, în timpul dialogului cu Blinken, a oferit explicații detaliate despre START III și despre poziția Rusiei. Lavrov a mai menționat că suspendarea Noului START este un pas care i-a fost impus Rusiei. Lavrov a calificat drept ipocrite declarațiile șefului diplomației europene, Josep Borrell, despre situația din Georgia. Potrivit acestuia, în țările UE există reguli mult mai stricte legate de acest subiect.

(www.gazeta.ru – 10 martie)/vdraguta/asalar