Radio la 95 ani.

Vasile Manta: “La Radio cenzură era absolut evidentă!

de Octavian Silivestru

În regimul comunist cenzura a reprezentat o latură a poliției politice. Comuniștii au interzis tot ce nu era pe placul lor. Cenzura a fost și în Teatru radiofonic. Au fost interziși dramaturgi, au fost interzise piese de teatru,  pagini, cuvinte, dialoguri. Pentru  a se asigura ca nimic nu scapă de “ochiul vigilent” al partidului , încă din anii ’50 a fost creată instituția care a vegheat la liniștea partidului – “Direcția Generală pentru Presă și Tipărituri” (1949 – 1977). Subordonată Comitetului Central, această direcție a vegheat la păstrarea purității ideologice a partidului comunist. Cenzura a existat și în Radio de la preluarea puterii de către comuniști până la revoluția din decembrie 1989. Vasile Manta, inginer de sunet și apoi regizor, a  cunoscut cenzura din Radio chiar de la angajarea lui în Radio în 1977. 

„Eu am trăit în această instituţie multe perioade şi, din prima zi de când m-am angajat, această cenzură era absolut evidentă! În primul  rând, totul pornea de la selecţia scenariilor. Cu mare grijă redactorul care răspundea de textul respectiv  îl prezenta regizorului şi apoi regizorul, la rândul lui, îl prezenta echipei. Scenariul respectiv era “curăţat” de anumite lucruri care nu trebuiau să apară pe bandă, să ajungă la urechile ascultătorilor.  Dau un singur exemplu,  care e  la îndemână şi pe care îl cunoaşte lumea. În “Apus de soare” există un monolog al lui Ştefan cel Mare interpretat de George Calboreanu, în care el are şi revelaţii mistice şi chiar are nişte cuvinte: “Doamne!… Ajută-mă, Doamne!” Ei, lucrurile astea trebuiau să dispară şi niciodată nu au existat în variantele vechi, variantele originale. Mai târziu, după 1990, noi am refăcut multe scenarii din astea, în care aproape am adus la zi replicile scrise de autor. Dar pe vremea aceea erau foarte multe restricţii, în special  de ordin religios…  “Iisus”,  “Doamne”,  “Dumnezeule”  era exclus să existe în scenariu. S-au făcut  mari, mari intervenţii.  Dar nu au fost acceptate. Plus  exista  ideea că toate trebuiau să aibă un scop educativ, să facă  educaţie  maselor şi totdeauna  autorilor  li se spunea: “Aveţi grijă cum încheiaţi scenariul, să respectaţi această regulă, că trebuie   să-i educăm pe oameni şi să le spunem că binele înseamnă socialismul!”

La emisiunile de divertisment lucrurile erau mai complicate pentru că erau indicaţii clare către autori. Toate scenetele se luau de medici, de doctori, de şoferii de taxi, de gospodine, de chelneri. Nu aveai  voie să te legi nu numai  de personajele politice ale momentului, ci și de lucruri care erau asemănătoare cu anumite personaje politice ale momentului sau lucruri care dădeau de înţeles …. “şopârlele” pe care le introduceau actorii. Şi cu toate astea, au existat foarte multe “şopârle” care  au scăpat în anumite emisiuni de divertisment şi asta datorită marilor interpreţi care aveau o tehnică deosebită în a introduce asemenea lucruri cu o nonşalanţă, cu o uşurinţă, cu o naturaleţe, cu un firesc că aproape nu mai simţeai aceste “şopârle” din cauza talentului lor. Te prăpădeai de râs şi nu mai erai atent la substratul politic al acestor scenete. Cam asta era la divertisment. Pe vremea aceea emisiunile  “Satiră şi umor”,  “Unda veselă” aveau ceva aparte. Erau interpretate de actori extraordinari! Să vă dau un singur exemplu: Mircea Crişan a fost unul dintre cei mai mari umorişti  în anii ’60. El a plecat foarte repede din ţară, cred că prin 1968-69 și lumea a uitat  de el. Talentul lui în emisiuni  era fenomenal!

Mi-aduc aminte că,  în 1989, după Revoluţie, am refăcut Revelionul pe care îl pregătisem cu o lună înainte pentru noaptea dintre 1989 – 1990.  Am făcut un Revelion numai şi numai cu Mircea Crişan, pe care ascultătorii îl mai ştiau  de la Radio Europa Liberă și de  la Vocea Americii… Am făcut Revelionul cu înregistrări vechi din fonoteca noastră, înregistrări păstrate în secret, păstrate cu risc de către oamenii de teatru, pentru că în perioada aceea cum rămânea cineva în străinătate, cum venea cineva şi ne spunea: “Aveţi benzi cu… Alexandra Polizu?” Alexandra Polizu a fost ani de zile crainică la Radio Europa Liberă. Şi ne spuneau: “A jucat în vreo piesă la voi?”  “N-a jucat.”  Ea era actriță și jucase în  multe piese şi ne puneau să ştergem pur şi simplu sau să scoatem din Fonotecă piesele respective”.

[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2012]