Moștenirea Lisei Marie Presley: mama ei, Priscilla, înlăturată, tensiunile persistă

De la moartea, pe 12 ianuarie, a Lisei Marie Presley, singura fiică a lui Elvis Presley, nimic nu a mers bine între fiica sa Riley Keough și mama ei Priscilla Presley. În cauză, moștenirea defunctei.
Este un nou război al moștenirii care a izbucnit în lumea starurilor. Bunica Priscilla Presley și nepoata Riley Keough sunt în conflict din cauza moștenirii lăsate de Lisa Marie Presley, singura fiică a lui Elvis Presley. Pe lângă sumele mari care se află în joc, se pune problema viitorului Graceland, proprietatea monumentală a lui Elvis Presley și adevărat templu al istoriei muzicii.
Potrivit informațiilor din „Daily Mail”, Riley Keough, fiica Lisei Marie Presley, ar fi profitat de o vizită recentă în orașul Memphis pentru a merge la Graceland și a schimba toate lacătele imensei proprietăți. În consecinţă, Priscilla Presley nu mai are acces la ceea ce a fost casa soțului ei. Doar Riley Keough și Angie Marchese, responsabile cu arhivele și expozițiile locului, au acum acces gratuit la Graceland. Suficient pentru a o enerva pe Priscilla Presley, care continuă să respingă testamentul fiicei sale, împotriva căruia a depus o obiecție oficială în fața justiţiei americane.
Potrivit declarațiilor Priscillei Presley, documentul prezentat după moartea Lisei Marie Presley ar conține mai multe nereguli. Mama defunctei pune la îndoială în special data documentului, care i se pare suspectă, faptul că numele ei este scris greșit și susţine că nu recunoaște semnătura fiicei sale. Adevar sau invenţie? Justiția americană va decide. Totuși, Priscilla Presley este absentă din cea mai recentă versiune a testamentului, pe care o refuză.
„Lisa a vrut ca moștenirea ei să meargă la Riley și Ben. A fost dorința ei”, apără o rudă a decedatei intervievată de „Daily Mail”, citându-l pe Benjamin Keough, fiul Lisei care a murit în iulie 2020. Potrivit acestei surse, Riley și Priscilla, nepoata și bunica, „nu se mai înțeleg deloc” și se pare că nu mai sunt în contact. (www.gal.fr – 14 martie)/rcostea