(Photo by Alexei VLADYKIN / AFP)

La Ekaterinburg a fost reținut fostul primar al orașului Ekaterinburg, Evgheni Roizman. Tribunalului Verh-Isetsk a dispus măsura de reținere a fostului primar al orașului Ekaterinburg, Evgheni Roizman, pentru discreditarea Forțelor Armate ale Federației Ruse. Fostul primar al oraşului Ekaterinburg, Evgheni Roizman, a fost declarat de Ministerul Justiției al Federației Ruse drept agent străin în Rusia şi ar putea face obiectul unui protocol administrativ pentru repostarea unor informaţii privind discreditarea Forțelor Armate ale Federației Ruse, a declarat joi pentru Interfax avocatul său, Vladislav Idamjapov. ”În momentul de faţă are loc ducerea lui Roizman a sediul unei secţii de poliție din oraș pentru întocmirea unui protocol, apoi tot astăzi va fi examinat dosarul în instanță. Este vorba despre faptul că Evgheni Vadimovici a făcut, potrivit poliției, un repost pe reţeaua de socializare rusă VKontakte”, a precizat avocatul Idamjapov. Potrivit cărui articol din Codul penal al Rusiei va fi întocmit dosarul, deocadmată, nu se știe, nu se ştie nici despre ce fel de repostare este vorba, a menționat el. Avocatul a mai subliniat că Roizman ”nu a folosit niciodată personal rețeaua VKontakte”. ”Nu a avut niciodată o pagină personală, nu a avut niciodată propriul său grup, pe care să-l gestioneze. Avem confirmarea acestui fapt”, a adăugat Idamjapov. Interfax nu deţine, deocamdată, niciun fel de comentariu al autorităţilor legat de acest subiect, nici din partea poliției. Roizman a fost reținut prima dată pe 24 august, 2022, la Ekaterinburg. Ulterior, el a fost acuzat în temeiul părții 1 a art. 280.3 din Codul Penal al Federației Ruse (acțiuni publice menite să discrediteze utilizarea Forțelor Armate ale Federației Ruse). Instanța i-a ales o măsură de reținere sub forma unei interdicții asupra anumitor acțiuni. Fostului primar, în special, îi este interzisă utilizarea mijloacelor de comunicare și internetul, cu excepția anumitor cazuri. Roizman nu își recunoaște vinovăția. În toamna anului trecut, Ministerul Justiției al Federației Ruse l-a inclus pe lista persoanelor fizice-agenți străini.

(www.interfax.ru – 16 martie)/vdraguta/ilapadat