Zece mii de persoane au sosit joi din Ucraina (Inspectoratul General al Poliției din Ungaria)

Joi, 5.221 de refugiați ucraineni au intrat în Ungaria la frontiera ungaro-ucraineană, în timp ce 4.780 dintre cei care au intrat pe la granița româno-ungară au declarat că au venit din Ucraina, a informat Inspectoratul General al Poliției din Ungaria (ORFK), într-un comunicat remis vineri Agenției de Presă MTI.
Poliția ungară a eliberat 60 de permise de ședere temporară, valabile pentru 30 de zile. În acest termen, refugiații vor trebui să se prezinte la Inspectoratul General pentru Imigrări din localitatea de reședință pentru obținerea documentelor definitive.
35 de persoane, dintre care 18 copii, au sosit la Budapesta cu trenul, fugind de războiul din Ucraina, a precizat ORFK.
Inspectoratul General al Poliției din Budapesta (BRFK) a anunțat pe pagina oficială police.hu că ajută refugiații care sosesc cu trenul din Ucraina, alături de Serviciul de Poliție pentru Intervenție Rapidă. Asociația Gărzii Civile din Budapesta oferă, de asemenea, sprijin în acest sens.
Aceștia sunt în contact permanent cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului Budapesta pentru Gestionarea Dezastrelor, Inspectoratul General pentru Imigrări, Căile Ferate Ungare de Stat (MÁV), Centrul de Transport din Budapesta, Direcția Generală de Poliție Municipală din Budapesta, Biroul Guvernamental al capitalei Budapesta, precum și cu asistenții umanitari, se mai arată în comunicat./vblanka/dstanesc

(MTI – 17 martie)