Modificări ale Codului Rutier

Realizator: Amalia Bojescu – Şoferii condamnați definitiv pentru uciderea unei persoane nu vor putea conduce un vehicul timp de cinci ani de la executarea pedepsei. Senatorii au modificat Codul Rutier, în sensul că se completează proiectul legislativ privind închisoarea obligatorie pentru şoferii care au consumat băuturi alcoolice sau droguri care produc accidente soldate cu victime.
Reporter: Alina Stănuţă – Este o creștere de 10 ori a perioadei de interdicție pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele, a precizat inițiatorul acestui amendament de modificare a Codului Rutier, social-democratul Robert Cazanciuc. El a adăugat că articolul vine în completarea proiectului cunoscut sub denumirea de „Legea Anastasia”, provenită de la numele unui copil ucis pe drumurile publice de o persoană care a condus fără a avea acest drept. Să nu uităm că, de cinci ani încoace, România se află în continuare pe un nedorit loc unu în Europa la numărul de accidente rutiere mortale, iar multe dintre acestea fac obiectul modificărilor legislative propuse acum, a menționat Robert Cazanciuc într-un mesaj postat pe o rețea de socializare. O altă modificare a legii privind circulația pe drumurile publice prevede că depășirea vitezei legale cu mai mult de 100 km/h se sancționează cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile și majorarea de drept a suspendării cu încă 30 de zile în cazul săvârșirii unor fapte similare. Forma finală a documentului va fi adoptată prin vot de Camera Deputaților./lcoman/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie)