Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat că aderarea Finlandei la NATO a crescut riscul de conflict

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat că aderarea Finlandei la NATO și mișcarea Alianței de a-şi spori pregătirea pentru luptă a crescut riscul de conflict.

La rândul său, președintele american, Joe Biden, a salutat astăzi aderarea Finlandei la NATO și a cerut Turciei și Ungariei să își încheie procesele de ratificare pentru aderarea Suediei. Este de neconceput să existe un atac asupra Suediei și NATO să nu reacționeze, a declarat în această seară, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Tuturor aliaților le pasă de Suedia, au furnizat garanții de securitate bilaterale și au consolidat prezența. Este de neconceput să existe un atac asupra Suediei, iar NATO să nu reacționeze, a insistat secretarul general NATO. El a evidențiat faptul că şi Alianța beneficiază de pe urma aderării Finlandei, care are forțe armate substanțiale, capabilități importante, sisteme de apărare aeriană și trupe foarte bine antrenate.

În planul militar al conflictului din Ucraina, drone ruseşti au lovit portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră și au provocat daune, au anunțat în cursul dimineții autoritățile locale. Pe de altă parte, forțele ruse utilizează zilnic aproximativ 20 de bombe aeriene ghidate, cu planare, pe întreaga linie a frontului, pentru a nu-și trimite avioanele în zona în care pot fi lovite de apărarea antiaeriană ucraineană. Declarația îi aparține unui purtător de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Iuri Ignat, citat de agențiile internaționale de presă.

De azi, militari ai forțelor armate din Belarus au început să fie instruiți în Rusia pentru utilizarea armelor nucleare tactice, au precizat Moscova și Minskul, după ce Kremlinul anunțase recent că va trimite astfel de arme în Belarus.

Președintele Vladimir Putin va prezida mâine o reuniune a Consiliului de Securitate al Federației Ruse pentru a analiza situația de securitate din regiunile ucrainene Doneţk, Luhansk, Herson și Zaporijie, despre care afirmă că au fost anexate în septembrie anul trecut, deși pe teren le controlează doar parțial.

Potrivit Moscovei, principala intervenție în această reuniune ce se va desfășura prin teleconferință va fi cea a ministrului rus de interne. În cele patru regiuni ucrainene parțial ocupate de Rusia este în vigoare din octombrie legea marțială, pe care Moscova o invocă drept necesară pentru protejarea populației civile în fața atacurilor ucrainene./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 aprilie