Un nou târg de adopții de căței, în Parcul Circului. 40 de căței vor fi propuși spre adopție

Un nou târg de adopții de căței, în Parcul Circului. 40 de căței vor fi propuși spre adopție
Primăria Municipiului București, prin Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), continuă organizarea târgurilor de adopție. Următorul eveniment de acest fel va avea loc sâmbătă, 8 aprilie, în intervalul 11:00 – 17:00, în Parcul Circului, lângă Circul Metropolitan București, când vor fi propuși spre adopție 40 de căței – pui și adulți.
Toți cățeii care vor fi prezenți la târg sunt sănătoși și au toate procedurile legale îndeplinite. Ei sunt microcipați, deparazitați intern și extern, vaccinați, iar adulții sunt sterilizați. Adopțiile sunt gratuite.
La târgul de pe 25 martie, primul care a fost organizat anul acesta, 22 de căței și-au găsit familii.
Anul trecut, au fost adoptați de la târguri și direct din centrele ASPA – Pallady, Bragadiru și Mihăilești, 1.264 de câini. Dintre aceștia, 295 au fost adoptați în cadrul târgurilor ASPA.
Persoanele care nu pot ajunge la târgul din Parcul Circului pot veni să adopte direct de la centre:
ASPA Pallady, situat pe Drumul Lunca Jariștei 47, Sector 3, București, tel: 0741817865, https://www.facebook.com/ASPAPallady;
ASPA Bragadiru, situat pe strada Gospodărie Agrozootehnică, Bragadiru, jud. Ilfov, tel: 0734301394, https://www.facebook.com/ASPABragadiru;
ASPA Mihăilești, situat pe strada Complexului 2A, Mihăilești, jud. Giurgiu, tel: 0741817857, https://www.facebook.com/ASPAMihailesti.
Programul centrelor de adopții este de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10:00 – 16:00.