Serghei Lavrov va conduce delegația rusă la Conferința țărilor vecine cu Afganistanul, care va avea loc la Samarkand

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va conduce delegația rusă la cea de-a IV-a Conferință ministerială a țărilor vecine ale Afganistanului (Rusia, China, Iran, Pakistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan), programată pentru 13 aprilie la Samarkand (Uzbekistan), a precizat, vineri, Ministerul rus de Externe. Agenda zilei întâlnirii, potrivit unui comunicat postat pe site-ul ministerului, este de a examina pașii suplimentari ai partenerilor regionali pentru promovarea reglementării politice afgane, stabilizarea situației umanitare și socio-economice din această țară. „Având în vedere situația dificilă de securitate, creșterea activității teroriste și a producției de droguri în Afganistan, coordonarea eforturilor de combatere a terorismului și antidrog ale țărilor din regiune este deosebit de solicitată„, se arată în comunicatul MAE rus. O atenție aparte, informează Ministerul rus de Externe, „va fi acordată dinamicii de dezvoltare a integrării economice regionale și implementării proiectelor de transport și energie cu participarea Kabulului, în conformitate cu acordurile încheiate anterior”./vdraguta/dsirbu

www.interfax.ru – 8 aprilie