SUA vor transfera câteva mii de soldați în Polonia – anunţă premierul polonez, aflat în vizită la Washington

SUA își vor consolida prezența militară permanentă în Polonia, în special prin transferul suplimentar a câteva mii de soldați, precum și prin înfiinţarea unei baze militare și a unor depozite de armament.

Potrivit corespondentului Ukrinform în SUA, declaraţii în acest sens au fost făcute, marţi, la Washington, de către premierul polonez, Mateusz Morawiecki, în timpul unei conferințe de presă, după o întâlnire cu vicepreședintele american, Kamala Harris. „Doamna vicepreședinte a anunţat creșterea prezenței (militare, n.r.) permanente (în Polonia, n.r.)” – a menționat Morawiecki. Potrivit acestuia, Harris a anunțat „prezența suplimentară a câtorva mii de soldați americani în Polonia, precum și construirea unei baze și a unor depozite pentru acumularea de echipamente și arme americane”.

Mateusz Morawiecki a remarcat că militarii pot fi transferaţi rapid în Polonia, dar, în momentul de faţă, cel mai important este echipamentul militar. „Acest lucru este dovedit de agresiunea rusă cu care se confruntă vecinii noștri estici. Va fi din ce în ce mai multă tehnică militară în Polonia” – a declarat premierul polonez. În cadrul conferinței de presă, Mateusz Morawiecki a mai menționat că Polonia propune SUA un parteneriat strategic la toate nivelurile posibile.

Oficialul a numit acest parteneriat ca fiind un „vaccin împotriva imperialismului rus”. Morawiecki a remarcat că, în ultimul an, a avut loc o intensificare semnificativă a contactelor dintre Varșovia și Washington şi nu este vorba doar despre cooperare militară, ci și economică, de prezența investitorilor americani în Polonia. Mateusz Morawiecki a mai dat asigurări că, în curând, vor avea loc noi investiții americane în Polonia, în special în domeniul militar și în sectorul high-tech.

Ukrinform notează că vizita premierului Poloniei în SUA va dura până joi, iar principalele subiecte discutate vor fi legate de securitatea Poloniei, asistența pentru Ucraina şi cooperarea polono-americană în domeniul economic şi în cel energetic./sdan/cpodea

Agenția de presă UKRINFORM – 12 aprilie