Peste 24.000 de polițiști, jandarmi și pompieri sunt mobilizați la nivel național în perioada sărbătorilor pascale

Realizator: Alina Bordeiașu – Peste 24.000 de polițiști, jandarmi și pompieri sunt mobilizați la nivel național în această perioadă a sărbătorilor pascale, pentru a asigura ordinea publică și pentru a preveni eventuale incidente. La slujbele religioase din aceste zile sunt așteptați să participe aproximativ 800.000 de credincioși.
Ana-Maria Burchi, purtătorul de cuvânt a Jandarmeriei Române: Aproximativ 4.000 de jandarmi vor fi prezenți în stradă pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la nivel național, în apropierea celor peste 10.000 de lăcașuri de cult, dar și pe traseele de deplasare ale oamenilor. Pentru a veni în sprijinul celor prezenți la slujbele religioase care se desfășoară în următoarea perioadă, Jandarmeria va institui dispozitive de ordine și siguranță publică. Zilnic, peste 2.700 de jandarmi vor fi prezenți la toate evenimentele religioase și cultural-artistice care vor avea loc în această perioadă, așa încât să fie evitate aglomerările de persoane sau alte incidente.
Realizator: Poliția Rutieră va scoate pe șosele peste 300 de radare, iar un elicopter va supraveghea traficul rutier din aer./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 aprilie)