Cu bicicleta, mai departe, pe pista care leagă România de Serbia

Povestea pe bicicletă merge mai departe! Deschiderea unui punct de trecere a frontierei, în zona comunei Uivar, pe lângă pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, s-a dovedit a fi de mare succes. Inițiativa Consiliului Județean Timiș continuă, astfel că trecerea în țara vecină va fi posibilă și în acest weekend, în zilele de 29 și 30 aprilie, pe baza cărții de identitate.

„Ne bucură că inițiativa noastră a fost apreciată de public, ceea ce înseamnă că există interes pentru un stil de viață sănătos și pentru noi atracții turistice care pot fi descoperite în țara vecină. Sperăm ca vremea să fie frumoasă și așteptăm cât mai multă lume pentru a petrece un sfârșit de săptămână agreabil și cu experiențe plăcute”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Măsura a fost luată în contextul evenimentelor culturale care se vor desfășura în Timișoara și în județul Timiș în cursul anului 2023 cu ocazia Programului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii” și a fost posibilă după ce Consiliul Județean Timiș a solicitat Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara deschiderea lunară a unui astfel de punct, în perioada martie – octombrie 2023, între orele 8:00 – 20:00.

Luna trecută, în weekendul 25 și 26 martie, aproape 300 de persoane au trecut granița pe cea mai lungă pistă de biciclete din  România.

Amatorii de veloturism, interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin, pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com