În București, taxele şi impozitele locale se vor majora cu 13,8%,

Taxele şi impozitele locale se vor majora în București, de anul viitor, cu 13,8%, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Consiliul General, iar creșterea are la bază rata inflației. În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se va reduce, însă, cu 95%. Tot astăzi, consilierii generali dezbat regulamentul de amplasare a stațiilor de încărcare a autovehiculelor electrice. Potrivit documentului, aceste dispozitive aflate pe domeniul public sau privat al municipiului București vor fi închiriate sau concesionate, ne-a informat reporterul RRA, Alex Avram. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 aprilie)/geftene/denisse