La 27 aprilie 1867 se năștea Sarmiza Bilcescu, cea care avea să devină prima femeie avocat din Europa şi prima din lume cu un doctorat în Drept. Era o profesie, la acel moment, rezervată exclusiv bărbaţilor.
În 1887, o absolventă pe nume Sarmiza Bilcescu primea dreptul de practică. La momentul respectiv, deşi 71% dintre studentele din Franţa erau străine, Bilcescu devenea prima femeie din Europa care-şi obţinea doctoratul în drept, cu doi ani înaintea franţuzoaicei Jeanne Chauvin, cu teza „De la condition légale de la mère“ („Despre condiţia legală a mamei“). În 1890, o solicitantă pe nume Sarmiza Bilcescu înainta o cerere către Baroul Ilfov, cel care, la vremea respectivă, includea şi Bucureştiul. Petenta, în vârstă de doar 23 de ani, solicita să fie înscrisă ca avocat. Până la acel moment nu exista în nicio ţară din Europa vreo femeie avocat.
Consiliul avocaţilor, condus de Take Ionescu, se confrunta astfel cu o situație inedită. Pentru a primi o femeie, Consiliul trebuia să reformuleze sau să interpreteze mai multe legi, care nu dădeau nicio şansă unei viitoare femei avocat, dar să desființeze și o cutumă impregnată în mentalul societății. În motivarea deciziei de la momentul respectiv, avocaţii bucureşteni înlăturau vechile legi, considerându-le „căzute în desuetudine“, restrângându-se la interpretarea legilor burgheze, introduse după 1866. Cum niciun text de lege nu condiţiona apartenenţa la sexul masculin, avocaţii trăgeau concluzia următoare, la finalul dezbaterilor:„Nu este cu putinţă de a împiedica petiţionara de a fi înscrisă ca avocat“.
Sarmiza Bilcescu devenea astfel prima femeie avocat din Europa. Deşi nu a profesat niciodată, preferând să devină membră fondatoare a Societăţii Domnişoarelor, una din primele asociaţii feministe din România, ea devenea un model pentru femeile de pretutindeni şi un exemplu despre legi, cutume și mentalități, vechi de secole, care pot fi transformate.
Viața și cariera
La 27 aprilie 1867 se naște copilul mult aşteptat al familiei Bilcescu. Era o fată, pe care însă tatăl o numea ”băiatul meu”, pentru că se comporta ca un băiat. Tatăl ei era Dumitru Bilcescu, şeful Controlului Finanţelor la acea vreme şi bun prieten al familiei Brătianu, iar mama sa, Maria Bilcescu. Copilăria şi adolescenţa Sarmiza și le petrece mai mult la ţară. Învăţa, vizita prieteni, vecini, mai ales familia Brătianu. Era bătăioasă. Se lua la trântă cu cei trei Brătieni, Ionel, Vintilă şi Dinu, încât bătrâna Pia Brătianu îi spunea Voinica.
Până la vârsta de şapte ani a studiat acasă cu dascălul Păun, iar apoi a frecventat cursurile Colegiului „Sf. Sava“ din Capitală.
În 1884 ia Bacalaureatul, apoi, după ce şi-a dorit să acceadă la cursurile Facultăţii de Litere de la Paris, se decide să se înscrie la cursurile Facultăţii de Drept de la Sorbona.
Era prima fată care participa la cursurile cu profil juridic, spre admiraţia colegilor ei băieţi, însă un lucru care nu a fost văzut cu ochi buni de către profesorii de la Sorbona. Ba chiar, la unul dintre primele cursuri, Sarmiza a fost pur şi simplu dată afară de profesorul Paul Sonday, care a zbierat: „Fără femei!… Ştiinţa se face între bărbaţi!“. Apoi, după câteva luni de cursuri, portarul facultăţii i-a interzis accesul în facultate.
Sarmiza era însă extrem de hotărâtă şi a afirmat continuu că dreptul la educaţie al unei femei nu poate fi îngrădit: „Într-o ţară în care chiar şi pe uşile închisorilor stă scris: «Libertate, Egalitate, Fraternitate», nu puteţi împiedica o femeie să se instruiască, doar pentru că este femeie !“ După primul an de studii, își schimbă atitudinea profesorul de Drept Civil, Colmet De Santerre, care le mulţumeşte studențilorpentru că au acceptat-o printre ei pe Sarmiza. Susţinută de familie, şi-a luat toate examenele cu brio, obţinând, în 1887, licenţa în ştiinţe juridice, iar la 12 iunie 1890 a intrat în istorie, devenind prima femeie din lume care, după ce şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Drept, a obţinut titlul academic de doctor în Drept al Universităţii din Sorbona. Teza ei de doctorat a fost „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez“, un studio care a promovat ideea egalităţii femeii cu bărbatul în căsnicie şi în privinţa drepturilor asupra copilului. Aprecierile finale ale profesorilor săi sunt elocvente: „Neobosită, demnă de toată lauda şi cu un comportament ireproşabil“.
Legislația franceză a trebuit să recunoască legitimitatea propunerilor primei laureate în Drept. Întreaga presă mondială elogia, în spaţii largi, despre reuşita universitară a Sarmizei Bilcescu. Ziarele publică fotografia Sarmizei şi scriu articole despre neobişnuitul eveniment. „O tânără româncă – doctor al Universităţii pariziene”. În 1890, Sarmiza este primită călduros în ţară, fiindu-i deschise toate porţile vieţii mondene de la sfârşitul secolului al XIX – lea. Se înscrie şi este primită cu onoruri în Baroul din Bucureşti. Face tot ce îi stă în putinţă pentru a prezenta pozitiv ţara peste hotare. Corespondează cu personalităţi din străinătate, trimite costume naţionale unor mari doamne, precum şi tablouri cu imagini din România.
La 18 martie 1894 înfiinţează Societatea Domnişoarelor Române, pentru a promova unitatea culturală a românilor. Face parte din juriul general al Expoziţiei Cooperatorilor din ţară, expoziţie patronată de Alteţele Regale. În 1897, Sarmiza se căsătoreşte cu Constantin Alimăneştianu, un inginer strălucit, care făcuse Şcoala superioară de mine din Paris. Se naşte apoi, în 1898, fiul lor Dumitru, căruia Sarmiza îi consacră întreaga viaţă.
Fondează Consiliul Superior al Industriei casnice, în 1913, pentru a dezvolta la sate gustul pentru frumos, pentru arta strămoşească, pentru costumul naţional, pe care îl purta împreună cu Brătiencele. Creează centre pentru lucrul costumelor naţionale, ateliere de cusătorie. Lasă, la moartea ei, în 1935, 25 de milioane de lei, fonduri pentru clădirea Palatului Industriei casnice. La puţin timp, doamna Eliza Brătianu publică un album cu 180 de ii româneşti.
În vara anului 1935, Sarmiza Alimăneştianu se retrage la ţară, la Româneşti, Muscel. Este vizitată de Regina Maria. La puţin timp după aceea moare, la 26 august 1935, şi este îngropată în pământul de la Bilceşti. Cea supranumită „mama celor necăjiţi şi lipsiţi, sprijinul studenţimii”, a fost înmormântată în costum naţional, sub florile Muscelului, privegheată chiar de Patriarh.” (Autor: Alexandru Balaci)
