Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit într-o vizită în Finlanda

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit, miercuri, într-o vizită oficială în Finlanda. Potrivit unui comunicat postat de Preşedinţia de la Helsinki pe site-ul său oficial, Zelenski vizitează Finlanda la invitația omologului său finlandez, Sauli Niinistö. Discuțiile oficiale dintre președintele Niinistö și Zelenski se vor referi la lupta pentru apărare a Ucrainei și sprijinul acordat de Finlanda, relațiile dintre cele două țări și situația geopolitică globală. La finalul discuțiilor, cei doi președinți vor susține o conferință de presă comună. Programul vizitei președintelui Zelenski în Finlanda include și o întâlnire cu şeful Parlamentului finlandez, Petteri Orpo. Președinţii Sauli Niinistö și Volodimir Zelenski s-au întâlnit ultima dată în ianuarie 2023, când liderul finlandez a vizitat Kievul. Preşedinţia Finlandei mai transmite că miercuri după-amiaza, președintele Niinistö va găzdui un summit la care vor participa Volodimir Zelenski, premierul Suediei, Ulf Kristersson, premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, premierul danez, Mette Frederiksen și premierul Islandei, Katrín Jakobsdóttir. La summitul respectiv vor fi discutate situația războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul continuu al țărilor nordice pentru Ucraina, evoluțiile relațiilor Kievului cu UE și NATO și inițiativa părţii ucrainene vizând o pace justă. Discuțiile oficiale vor fi urmate de o conferință de presă comună. De asemenea, premierii din cele patru state nordice vor avea întâlniri bilaterale cu președintele Zelenski./sdan/dsirbu