Informaţii din trafic

Realizator: Cristian Bâcâin – Pe şoselele din ţară, restricţii parţiale la Bascov, în Argeş, pentru lucrări la lotul Piteşti – Curtea de Argeş al Autostrăzii A1 Sibiu-Piteşti. Cu informaţiile din trafic vine acum reporterul RRA Alexandru Lancuzov. Bună dimineaţa, Alex!
Reporter: Bună dimineața au început lucrările pentru nodul rutier de la Bascov, la intersecția autostrăzii A1 București-Pitești cu DN7 și primul lot al autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. Lotul cinci, Pitești-Curtea de Argeș, cu o lungime de 30 km, ar trebui deschis în 2025. Până atunci, atenție în zona cu circulație îngreunată, restricțiile vor fi extinse pe măsură ce șantierul de la Bascov avansează. Pe DN7, dar în Vâlcea, restricții, miercuri, pe segmentul dintre Budești și Râmnicu Vâlcea reparații, iar la ieșirea din Călimănești-Căciulata spre Brezoi, lucrări pentru dislocarea stâncilor de pe versant. Restricții cu închiderea circulației în reprize de 10-20 de minute. Accident grav pe DN 2C, șoseaua dintre Buzău, Slobozia și Drajna. În zona localității Grivița, în Ialomița, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Sunt trei răniți. S-a solicitat și intervenția unui elicopter de la SMURD. Valorile de circulație în zona accidentului sunt reduse, anunță Poliția Rutieră. Ultima informație din Prahova. Pe timpul nopții se fac asfaltări pe DN1, centura de la Sinaia, iar la kilometrul 90, la podul de la Bănești, podul peste râul Doftana, sunt închise două din cele patru benzi./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 mai)