Calendarul evenimentelor, 13 mai – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 – Ministere

* Oradea: Evenimente organizate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor:

  • decernarea premiilor ”Dr. Mozes Carol”, pentru recunoaşterea eforturilor şi a performanţei asistenţilor medicali; participă ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, şi ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila – ora 10:00, la Primăria Municipiului Oradea
  • prezentarea rezultatelor după un an de activitate în cazul Laboratorului de Analize Medicale; inaugurarea Compartimentului de Radiologie Intervenţională – ora 12:00, Amfiteatrul Staţionarului I, str. Gh. Doja, nr. 65

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila – ora 13:30, la sediul PSD Bihor

* Bruxelles: Prima ediţie a bazarului diplomatic, eveniment organizat sub patronajul ambasadelor României şi Republicii Moldova din Regatul Belgiei – Sala de Marmurムa Universităţii Libere (13-15 mai). La deschiderea oficială vor fi prezenţi ambasadorii României şi Republicii Moldova, alţi ambasadori şi diplomaţi acreditaţi în Regatul Belgiei, reprezentanţi ai instituţiilor europene cu sediul la Bruxelles

* Stockholm, Regatul Suediei: Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la Forumul Ministerial UE privind Indo-Pacificul și co-moderarea, în acest context, alături de secretarul general adjunct al Forumului Insulelor din Pacific (Pacific Islands Forum – PIF), Filimon Manoni, a mesei rotunde pe teme de securitate, intitulată „Gestionarea comună a provocărilor de securitate din Indo-Pacific”

* Stockholm, Regatul Suediei: Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre UE cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, în marja Gymnich

* Stockholm, Regatul Suediei: Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre UE și omologilor din regiunea Indo-Pacific cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, în marja Gymnich

– Culte, Biserică

* Bistriţa: Biserica Evanghelică din centrul istoric al municipiului Bistriţa, monumentul-simbol al oraşului ce datează din secolul al XIV-lea, va putea fi vizitat din nou începând cu sfârşitul acestei săptămâni, după ce a trecut printr-un amplu proces de restaurare care a ţinut-o departe de ochii turiştilor timp de patru ani şi jumătate. Primăria municipiului Bistriţa a pregătit trei zile de manifestări dedicate redeschiderii şi resfinţirii Bisericii Evanghelice, în perioada 12-14 mai. Din programul zilei:

  • ora 9:30 – saşii îşi vor da întâlnire pe pietonalul din inima vechiului burg săsesc, de unde vor porni într-o paradă a portului popular spre Biserica Evanghelică, în acordurile fanfarelor reunite din Bistriţa, Germania şi Austria
  • ora 9:50 – este programată o ceremonie de predarea a cheii bisericii, la intrarea principală a lăcaşului de cult
  • ora 10:00 – slujba de resfinţire, cu participarea tuturor cultelor religioase din Bistriţa
  • În cursul după-amiezii de sâmbătă, vor avea loc vizite ghidate, prezentarea filmului documentar dedicat Bisericii Evanghelice, precum şi un spectacol folcloric, iar seara va continua, până la miezul nopţii, cu concerte de orgă, muzică şi dansuri medievale, animaţie cu foc şi vor fi puse în scenă momente din istoria bisericii şi a turnului său de 75 de metri – cel mai înalt turn de biserică din Transilvania

– Administrație

* Primăria Sectorului 3 organizează ediţia a III-a a evenimentului ‘Zilele Sectorului 3’, în Parcul Titan, în perioada 13-14 mai. Printre zecile de activităţi ce vor anima întreg parcul, primăria a pregătit şi un show aviatic şi nautic de excepţie. Manifestările reunite sub genericul ‘Zilele Sectorului 3 – O comunitate într-o familie’ cuprind o serie de acţiuni cultural-artistice, sportive şi de divertisment. Şi în acest an, evenimentul se desfăşoară în patru zone din Parcul Titan: Zona 1 – scenă lac, spaţii conexe (alee şi spaţiul verde adiacent aleii), Zona 2 – Insula Artelor, Zona 3 – aleile situate între Statuia Calul Titanilor şi zona de acces în Park Lake Shopping Center și Zona 4 – Lacul IOR. În fiecare dintre cele patru zone de eveniment, locuitorii Sectorului 3 vor avea ocazia de a participa la diverse activităţi interactive: ateliere de creaţie pentru copii şi părinţi, parade şi manifestări de stradă, activităţi sportive şi de relaxare, teatru de improvizaţie, concerte şi un show aeronautic, organizat în premieră în Sectorul 3. Din program:

  • Pe lacul IOR va avea loc în data de 13 mai, în jurul orei 15:00, un show aeronautic cu durata de 60 de minute. Show-ul aeronautic va avea două componente principale, una aeriană şi una nautică, intercalate sau separate, în funcţie de condiţiile meteo şi locale. Show-ul aerian va fi compus din două programe demonstrative, realizate de piloţi consacraţi, cu vastă experienţă în domeniu

* Alexandria: Manifestări organizate cu ocazia Zilei Judeţului Teleorman (13 – 20 mai)

 – Social

* Eveniment caritabil pentru a marca încoronarea Regelui Charles al III-lea şi pentru a aduce împreună comunitatea britanică din România, organizat de British Romanian Chamber of Commerce şi Cambridge School of Bucharest – ora 10:00, la Cambridge School of Bucharest

* București/ Giurgiu: Asociaţia Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO), în parteneriat cu Asociaţia Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (IPSB), în calitate de promotori ai campaniei naţionale de informare şi conştientizare privind traficul de persoane, organizează un eveniment desfăşurat pe plan naţional care implică 600 de copii cu vârstă între 8-18 ani aflaţi în centre de zi, centre de plasament în regim rezidenţial şi/ sau centre de plasament în regim de urgenţă sau aflaţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti din 20 de judeţe, şi anume: Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bistriţa, Maramureş, Prahova, Buzău, Alba, Sălaj, Satu Mare, Mureş, Cluj, Giurgiu şi Bucureşti (Sectorul 1 şi Sectorul 6). Acest demers are loc în cadrul cadrul proiectului ‘PACT.Co- Prevenire, Advocacy şi Conştientizare împotriva Traficului de Copii’ (8 – 13 mai). Din programul zilei:

  • Ultima zi a caravanei PACT.CO, 13 mai, va fi găzduită de DGASPC Bucureşti-Sectorul 1, de la ora 9:00, DGASPC Bucureşti- Sectorul 6 de la ora 11:00 şi DGASPC Giurgiu de la ora 14:00

– Economic

* Biertan, Sibiu: Primăria Comunei Biertan deschide seria de târguri lunare, pentru promovarea producătorilor şi meşteşugarilor din Colinele Transilvaniei, printr-un prim eveniment ce va avea loc între orele 9:00 – 17:00, în Piaţa Centrală din localitatea Biertan

– Mediu

* Jud. Cluj: Cea de-a doua etapă a proiectului de reîmpădurire ‘Build your forest’ urmează să aibă loc pe 13 mai, în comuna Mărişel, judeţul Cluj, şi promite să aibă un impact pozitiv nu doar asupra stării de degradare în care se regăsesc pădurile autohtone, ci şi asupra stării de spirit a voluntarilor participanţi. Denumirea proiectului, ‘Build your forest’, este gândită special pentru a sublinia specificul acestei mişcări de mediu, şi anume, posibilitatea oferită participanţilor de a-şi construi propria pădurice şi de a o denumi după bunul plac, astfel încât să îşi poată pună, la propriu, amprenta asupra viitorului

– Învățământ, Cercetare

* Cluj-Napoca: Cea de-a treia ediţie a ‘Zilelor Alumni’ va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 11-13 mai şi are ca scop consolidarea relaţiei dintre universitate şi absolvenţii săi, oferindu-le un prilej de revedere, de reconectare şi de împărtăşire a experienţelor din anii studenţiei. Din programul zilei:

  • Programele zilei de sâmbătă, 13 mai, se vor derula în Parcul Iuliu Haţieganu, unde participanţii pot alege din diverse activităţi sportive. În intervalul orar 9:00-12:00 vor avea loc competiţii sportive între facultăţi, iar de la ora 13:00, profesorii, studenţii şi absolvenţii FSEGA, împreună cu familiile lor, vor lua startul la un cros de alergare lejeră de 1 km

* Constanţa: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 12-14 mai 2023, două evenimente ştiinţifice cu participare internaţională: cea de-a XXIII-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale ‘Perspectives în Physical Education and Sport’ şi cea de-a V-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale Studenţeşti ‘Specialiştii viitorului în educaţie fizică, sport şi kinetoterapie vizează excelenţa’. Deschiderea oficială a evenimentelor va avea loc astăzi, 13 mai 2023, de la ora 11:00, în Sala Senatului din Campusul universitar, corp A, (Aleea Universităţii, nr.1), urmând ca de la ora 16:00 să se desfăşoare prezentările

* Iași: Cea de a doua ediție a Simpozionului Național SuperTeach, începând cu ora 9:00, la Palas Iași, Sala Vivaldi. Evenimentul este dedicat profesorilor care au absolvit Programul de Mentalitate Deschisă în Educație (Outward Mindset), oferit de SuperTeach, precum și tuturor dascălilor din țară care sunt preocupați să identifice soluții pentru o predare și o relaționare eficientă cu elevii, părinții acestora și colegii de cancelarie. Evenimentul SuperTeach de la Iași cuprinde două părți:

  • Conferința plenară și atelierele dedicate tuturor profesorilor dornici să se dezvolte și să susțină transformarea educației românești
  • Simpozionul Național de Super Practici cu Mentalitate Deschisă dedicat exclusiv absolvenților Programului de Mentalitate Deschisă în Educație

 – Istorie

* Blaj: În zilele de 13 și 14 mai, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, au loc manifestările organizate de autorităţile locale şi judeţene la împlinirea a 175 de ani de la Marea Adunare Naţională din 3/15 mai – 5/17 mai 1848. Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’, în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj, organizează o nouă ediţie a Sărbătorii Libertăţii de la Blaj, proiect cultural care este dedicat unuia dintre cele mai importante momente din istoria românilor, Adunarea Naţională de la Blaj. Din programul manifestării:

  • Sâmbătă este programat un concert extraordinar pop-clasic Opera Grup Project, alături de baritonul Geani Brad, naistul Alexandru Pal şi soprana Georgeta Plută. În program este inclus şi un recital extraordinar al Fanfarei Transilvania junior. Seara se va încheia cu o petrecere în aer liber
  • A doua zi a sărbătorii, duminică, este dedicată folclorului şi cuprinde un spectacol extraordinar susţinut de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, dirijor Alexandru Pal

* Caracal: Demonstraţii militare, o paradă cu costume şi uniforme de epocă, precum şi un simpozion despre sănătate, tradiţii şi istorie locală, vor avea loc la finalul acestei săptămâni, la Caracal, în cadrul evenimentului multicultural ‘Pe urmele lui Iancu Jianu – sănătate, tradiţie, istorie’. Manifestarea, organizată de Asociaţia ‘Planta Romanica’, în colaborare cu Primăria Municipiului Caracal şi Centrul Cultural Municipal ‘Radu Şerban’, va avea loc în zilele de 13 și 14 mai și va începe, la Teatrul Naţional din Caracal, cu un simpozion. Din programul manifestării:

  • Lectorul universitar Anca Daniela Raiciu va prezenta aspecte referitoare la ‘Sănătate şi tradiţii ale plantelor medicinale şi aromatice’, muzeograful Dana Roxana Nicula va vorbi despre ‘Iancu Jianu, boierul – haiduc din Romanaţi’, iar profesorul Costin Scurtu despre ‘Istoria povestită în timp real – Legende spuse în taberele vitejilor’
  • La finalul prezentărilor de la Teatrul Naţional Caracal, pe platoul administrativ din municipiu va avea loc o paradă a participanţilor alături de autorităţile locale, precum şi demonstraţii militare
  • Duminică, pe platoul administrativ din faţa Primăriei Caracal, vor avea loc noi demonstraţii militare care vor simula atacarea unei garnizoane otomane de trupele conduse de Iancu Jianu

* Cluj-Napoca: Asociaţia Bucureşti se întoarce la Cluj-Napoca şi în 2023, unde organizează alături de Asociaţia locală Korzo, un nou Tur al Revoluţiei din 1989 – în amintirea eroinei Luminiţa Misan, ucisă pe 21 decembrie 1989, în masacrul de la Fabrica de Bere. Cu această ocazie, au fost pregătite mai multe acţiuni:

  • Sâmbătă, 13 mai, ora 19:00 – ‘Memorie şi Nostalgie’ o discuţie cu antropoloaga Monica Stroe, specialistă în memorializarea socialismului, şi sociologul Istvan Horvath, specialist în obiceiurile din comunism, pornind de la 14 ornamente realizate de Luminiţa Misan şi ceilalţi angajaţi ai Cooperativei Arta Jucăriilor din Cluj, pe care le vom oferi gratuit participanţilor în Tur

* Sighetu Marmaţiei: Pelerinaj special la Cimitirul Săracilor, situat la marginea municipiului, în locul unde se află înmormântaţi deţinuţi politici ai fostei închisori comuniste Sighet, printre care se află şi liderul ţărănist Iuliu Maniu – ora 9:00, procesiunea la Memorialul Victimelor Comunismului şi Rezistenţei din municipiul Sighetu Marmaţiei; ora 10:30 – Sfânta Liturghie Arhierească, la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei

– Mass-media, Publicitate

* Oradea: Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea, în perioada 10 – 14 mai, în Piaţa Unirii, cu o ofertă de mii de titluri, evenimente editoriale şi ateliere educaţionale speciale. A IX-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România este organizată de Radio România, prin echipa Gaudeamus şi Radio România Cluj, Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea. Din programul zilei:

  • Eveniment desfăşurat la standul expozantului – Sesiune de autografe Marian Godina – Curtea Veche Publishing
  • ora 12:00 – Eveniment desfăşurat la Spaţiu de evenimente – Călin Ioan Dușe – Prezentare volume – Universitatea Babeș-Bolyai | Editura Presa Universitară Clujeană
  • ora 13:00 – Eveniment desfăşurat la Spaţiu de evenimente – Lansare de carte: „Efectele inteligenței emoționale asupra satisfacției în procesul de învățare”, autoare: Monica Triculescu – Academia de Studii Economice din București
  • ora 14:00 – Eveniment desfăşurat la Spaţiu de evenimente – Lansare de carte: Contabilitatea instituțiilor de credit. Concepte și bune practici / Accounting for Credit Institutions. Concepts and Best Practices, autoare: Cornelia Dascălu, Mădălina Elena Opriș – Academia de Studii Economice din București

– Manifestări organizate cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor (13 mai)

** Noaptea Muzeelor eveniment sărbătorit la nivel internaţional şi aflat la cea de-a 19-a ediţie, propune publicului expoziţii, spectacole, recitaluri instrumentale. Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes şi o ocazie perfectă de a descoperi muzeele, dar şi pentru a participa la o mulţime de activităţi culturale, fiind aşteptat cu mare interes în fiecare an. Cea de-a 19-a ediție a Nopții Muzeelor va aduce publicului expoziții, intervenții culturale și experimente artistice, proiecții, prezentări, spectacole, ateliere, animații stradale și interioare, concerte sau tururi interactive. Anul acesta, în premieră, muzee din Republica Moldova s-au alăturat proiectului, pentru o ediție comună cu România a Nopții Muzeelor. Astfel, muzeele de peste Prut înscrise vor beneficia de promovare și de reprezentare alături de cele din România, în cadrul platformei comune noapteamuzeelor.org. Noaptea Muzeelor este organizată de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR) și a devenit, în ultimele aproape două decenii, una dintre cele mai puternice mărci culturale, un adevărat fenomen social, cu cifre de audiență ce gravitează în jurul cifrei de un milion, la nivelul întregii țări. Cea de a 19-a ediţie a Nopţii Muzeelor va fi prezentă în Republica Moldova în 14 muzee: 5 instituţii muzeale din Chişinău, inclusiv cele 4 mari muzee naţionale, dar şi 9 muzee de pe cuprinsul a 5 raioane. În România, Noaptea Muzeelor va fi sărbătorită de 217 muzee şi 80 de entităţi culturale, în 82 de localităţi din 33 de judeţe din toată ţara. Pe lângă Bucureşti, Noaptea Muzeelor 2023 are un record de muzee şi spaţii deschise la Târgu Mureş, unde 28 de evenimente îşi aşteptă publicul, urmate de oraşele Iaşi, Cluj-Napoca şi Braşov. La Bucureşti, vor fi expuse poveşti şi obiecte-simbol ale copiilor din Ucraina, Siria, Afganistan, Bosnia, Yemen, Irak, Palestina, Eritrea, dar şi ale copiilor ucraineni refugiaţi în România. La prima participare în cadrul Nopţii Muzeelor, ediţia cu numărul 19, se află Ateneul Român, Muzeului Fotbalului, Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Miez Festival, Casa cu bunici ‘Niciodată Singuri’, Casa de licitaţii ‘Historic’, atelierele de desen şi arhitectură pentru copii dezvoltate prin proiectul ‘Case de Muzicieni’ împreună cu MNRL şi MAM Studio la Muzeul Anton Pann şi multe altele. Printre partenerii media: București FM, Radio România Cultural, Agenția RADOR. Din programul ediției:

► București

* Opera Națională București își deschide porțile pentru prima dată la Noaptea Muzeelor într-un tur inedit cu Artă Vie. Sâmbătă, 13 mai, are loc un spectacol itinerant lansat de Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”, cu ocazia evenimentului mondial „Noaptea Muzeelor”, în care spectatorii sunt invitați sa ia parte la o experiență unică în diverse spații din clădirea Operei bucureștene

* Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) se alătură circuitului Nopţii Europene a Muzeelor, deschizând porţile sediului istoric pentru tururi ghidate, la fiecare 30 de minute – între orele 19:00 şi 01:00, Str. Ion Ghica nr 4, vizavi de Banca Naţională a României

* Ţiriac Collection se alătură şi anul acesta muzeelor şi spaţiilor expoziţionale alternative participante în cadrul programului Noaptea Muzeelor, ediţia cu numărul 19, care se desfăşoară în premieră în ediţie comună România-Republica Moldova. Din program:

  • Porţile colecţiei de automobile şi motociclete Ţiriac Collection se deschid în ziua de sâmbătă, 13 mai, la ora 12:00, pentru toţi pasionaţii domeniului şi fascinantei istorii auto. Începând cu ora 17:00 şi până la ora 22:00 (ultima intrare), accesul publicului la Ţiriac Collection se va realiza gratuit, ca parte a programului Noaptea Muzeelor. Ultimul acces în cadrul galeriei Ţiriac Collection în noaptea de sâmbătă 13 mai se va realiza la ora 22:00, pe Calea Bucureştilor nr. 289, Otopeni (vizavi de Aeroportul Internaţional Henri Coandă)

* Teatrul Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti participă la ‘Noaptea Muzeelor’ cu expoziţia ‘Regina Maria la Teatru’ – ora 18:00-23:00

* Teatrul Nottara va participa anul acesta pentru prima dată la Noaptea Muzeelor, eveniment cultural ajuns la cea de 13-a ediţie, ce va avea loc pe 13 mai. Cei care aleg să viziteze teatrul de pe Bd. Magheru sâmbătă noaptea vor avea parte de tururi ghidate, un spectacol de teatru şi un concert, toate cu intrare gratuită. Din program:

  • Astfel, de la ora 20:00, vor începe tururile ghidate în expoziţia multimedia ‘Origini/Repere – o călătorie în istoria Teatrului Nottara’, un proiect inedit în spaţiul teatral românesc, care documentează perioada 1942-1983. Participanţii vor avea ocazia să viziteze şi o parte din culisele teatrului şi să întâlnească actori din trupa teatrului, prezenţi special pentru a le împărtăşi din bogata istorie a Teatrului Nottara.
  • Spectatorii nocturni vor avea parte, de la ora 01:00, de un concert susţinut de trupa Midpoint, formată din Victor Diaconu (voce şi chitară), Cătălin Manea (chitară bas) şi Alexandros Raptis (percuţie), vor oferi un mix de sounduri, de la rock alternativ până la inflexiuni de jazz

* Cu ocazia evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor, Muzeul Naţional de Istorie a României va fi deschis în intervalul orar 20:00 – 01.00 (cu ultima intrare la 00:00). Accesul vizitatorilor va fi gratuit şi se va face prin curtea interioară din strada Poştei. Programul de activităţi include muzică de fanfară, reconstituire istorică, precum şi un moment artistic de coregrafie. Vor fi accesibile expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium, precum şi o microexpoziţie cu uniforme militare ale Jandarmeriei Române din perioada 1850 – 1941. Din program:

  • ora 20:00 – Muzica Militară a Jandarmeriei Române (pe treptele muzeului, Calea Victoriei)
  • ora 20:30 – Ateliere de artă şi meşteşuguri antice (pielărie, ţesătorie, confecţionarea cămăşilor de zale, prelucrarea lutului) susţinute de membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna – Filiala Bucureşti (în expoziţia Copia Columnei lui Traian)
  • ora 21:00 – Prezentare de vestimentaţie, armament şi echipament specific dacilor şi romanilor, realizate de către membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna – Filiala Bucureşti (pe str. Poştei)
  • ora 21:00 – Povestea dansului, spectacol susţinut de elevi ai Liceului de coregrafie Floria Capsali (în expoziţia Lapidarium)
  • orele 22:00 și 23:00 – Prezentare de vestimentaţie, armament şi echipament specific dacilor şi romanilor, realizate de membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna – Filiala Bucureşti (în expoziţia Lapidarium)

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ a pregătit pentru Noaptea Muzeelor 2023 un program care include vizitarea gratuită a expoziţiei permanente şi deschiderea expoziţiei temporare ‘Peste mări şi zări. De la astrolab la sextant’. Programul special al Nopţii Muzeelor 2023 de la Antipa va începe sâmbătă, de la ora 19:00, şi se va termina duminică, la ora 01:00

* Muzeul Național al Literaturii Române participă la Noaptea Muzeelor. Cele șapte spații ale MNLR – expoziția din baza din Str. Nicolae Crețulescu 8, expozițiile temporare din Calea Griviței 64-66 și cele cinci case memoriale ale scriitorilor Tudor Arghezi, George Bacovia, Anton Pann, Ion Minulescu și Liviu Rebreanu – vor fi deschise publicului și vă vor oferi diferite evenimente pentru toate vârstele și gusturile. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural. Din program:

  • Pentru cei mici, organizatorii au pregătit spectacolul Cum vă place, oferit de Teatrul Vienez pentru Copii, o întâlnire cu adevărat specială cu scriitoarea Carmen Tiderle, tururi ghidate și ateliere realizate cu talent și pasiune de muzeografii MNLR
  • Până la miezul nopții, va avea loc a XV-a ediție a Maratonului de Poezie și Jazz, în cadrul căruia vor citi 15 poeți, însoțiți de momentele artistice susținute de Maria Răducanu, Nadia Trohin, Mircea Tiberian și Mike Godoroja & Blue Spirit
  • Printre evenimentele care au fost pregătite de cu seară până noaptea târziu sunt concerte de jazz, de muzică tradițională reinterpretată și de muzică clasică, lecturi publice de poezie, un dialog fascinant despre ceasuri, actorie și regie și o întâlnire de la miezul nopții – Miez de noapte cu miez de înțeles – cu Ovidiu Lipan Țăndărică
  • Un moment special îl constituie lansarea audioghidului în limba spaniolă a expoziției de bază a MNLR, realizat în colaborare cu Institutul Cervantes, Radio România și Teatrul Radiofonic

* Filarmonica ‘George Enescu’ va celebra, pentru prima dată, Noaptea Europeană a Muzeelor, pe 13 mai, Ateneul Român putând fi vizitat între orele 22:00 şi 01:00. Printre activităţile ce vor face parte din acest eveniment va fi şi un microrecital cameral, susţinut de cvartetul Filarmonicii ‘George Enescu’. Programul include Mica serenadă, KV 525 (selecţiuni), de W. A. Mozart. Ultimul acces în Ateneul Român este programat pentru ora 00:30

* La Muzeul Național al Țăranului Român, de Noaptea Europeană a Muzeelor, sâmbătă, 13 mai, au loc șase expoziții temporare și târgul 100 de Tradiții Românești.

Program de vizitare de Noaptea Muzeelor: între orele 18:00 – 21:30 (ora de intrare a ultimului vizitator). Intrarea este liberă. Printre parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional. Din program:

  • Alexandru Tzigara-Samurcaș – Întemeietorul Muzeului Național – expunerea permanentă – Expoziția celebrează 150 de ani de la nașterea fondatorului Muzeului Național Carol I, supranumit, în epocă, Muzeul de la Șosea. Continuatorul direct al acestui prim muzeu de artă națională este Muzeul Național al Țăranului Român care, prin acest eveniment, evocă și omagiază personalitatea marcantă în cadrul culturii naționale a lui Alexandru Tzigara-Samurcaș
  • 1907. Noi vrem pământ – Sala Tancred Bănățeanu – Prin expoziția 1907. Noi vrem pământ, Muzeul Țăranului își propune astfel o privire retrospectivă obiectivă și multiplu focalizată care să readucă, în peisajul cultural național, atenția asupra acestor evenimente, asupra importanței lor, asupra caracterului lor tragic pentru întreaga societate românească
  • Muzeul [in]vizibil #5. Subiect, imagine, obiect – Sala Irina Nicolau – Muzeul [in]vizibil #5. Subiect, imagine, obiect propune re-vizitarea unor eseuri vizuale ori ale unor evenimente constante din ultimii cincisprezece ani pe urmele experimentului muzeografic al echipei MȚR din anii ’90
  • War Childhood Museum / Muzeul Copilăriei în Vreme de Război – Sala Noua Galerie – WCM este un muzeu independent, condus de tineri, dedicat exclusiv copilăriilor afectate de conflictele armate
  • Dragă Arhivă / Instalație-semnal – în zona viitoarei expoziții – Arhiva MȚR prezintă instalația-semnal Dragă Arhivă. Un preambul pentru viitorul spațiu expozițional dedicat colecțiilor de imagine și sunet
  • Curgerea timpului zodiacal / Expoziție de pictură de Maria Constantinescu – Sala Acvariu – autor Maria Constantinescu
  • Târgul „100 de Tradiții Românești” – În curtea interioară – Meșterii veniți din toate zonele țării aduc în curtea muzeului obiecte meșteșugite, lucrate sau restaurate cu iscusință peste iarnă: ștergare și straițe din zona Bistriței Năsăudului, ii din Bucovina, Mehedinți sau Breaza, marame, vâlnice, ilice brodate cu fir de mătase, paftale, covoare oltenești, icoane, zgărdane, ulcioare și străchini, obiecte din lemn pentru gospodărie.
  • Eu nu am furat niciodată nimic / Expoziție-decor al spectacolului cu același nume / ghidaj, vizionare fragmente de filme din anii `80, scurte ateliere, sound scape – demisol și fosta Sală Ciuma – Eu nu am furat niciodată nimic, în regia lui Radu Savin, este primul proiect de teatru imersiv al Muzeului Ororilor Comunismului în România

* Pentru al treilea an consecutiv, Primăria Capitalei se alătură circuitului Noaptea Europeană a Muzeelor cu ‘Primăria deschisă’, un program artistic şi tururi ghidate ale sediului din Bulevardul Elisabeta. Palatul care găzduieşte Primăria se deschide astfel publicului larg în seara zilei de 13 mai, între orele 18:00 şi 24:00 şi invită bucureştenii şi turiştii să redescopere istorii ale oraşului prin intermediul unor expoziţii de urbanism, proiecţii de filme istorice şi documentare, dar şi concerte de muzică interbelică şi instalaţii participative

* ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti a pregătit un program special pentru Noaptea Europeană a Muzeelor #19 din 13 mai, cu patru expoziţii de fotografie, sculptură, pictură şi grafică la ARCUB – Hanul Gabroveni, iar la sediul Primăriei Capitalei cu cea de-a treia ediţie a evenimentului „Primăria deschisă”, un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB. Din program:

  • ora 18:00 – Hanul Gabroveni – Str. Lipscani 84-90 – Mircia Dumitrescu. Desen/Gravură/Pictură/Sculptură/Carte Bibliofilă – Etaj 1 – Sala Coloanelor, Sala Lipscani, Sala Gabroveni / Demisol – Sala Bolţilor. Perioadă de vizitare: 9-30 mai – marţi-duminică 12:00-20:00, luni închis
  • Dana & Stéphane Maitec. Reflections #2 – Parter – Sala Arcelor. Artiști cu un background în scenografie teatrală și cinematografică, cu o carieră internațională în fotografia de artă și fashion și cu expoziții la Paris, Bruxelles, Amsterdam, Geneva sau Los Angeles, Dana & Stéphane Maitec prezintă, în luna mai la ARCUB, un nou mod de a face fotografie în expoziţia „Reflections #2”. Perioadă de vizitare: 12-30 mai – marţi-duminică 12:00-20:00, luni închis
  • Cristian Graure. The Unseen Falls In Black & White – Parter – Sala Cafenea. Expoziţia de fotografie a artistului şi cercetătorului interdisciplinar Cristian Graure poartă publicul într-un univers cu accente specifice dark-wave-ului progresiv. Perioadă de vizitare: 6-20 mai – marţi-duminică 12:00-20:00, luni închis
  • I Wish To… by Premium Edu – Parter – Sala Librărie – Expoziția de grup „I Wish to… by Premium Edu” prezintă creaţii ale elevilor de liceu din România ce au transpus lucrurile care îi pasionează în obiecte creative. Lucrările din expoziţie au fost selectate în urma unui open call lansat în luna aprilie şi variază de la lucrări de design vestimentar la sculpturi, graphic design, fotografie, pictură în ulei, film şi creative writing. Perioadă de vizitare: 13 – 21 mai – marţi-duminică 12:00-18:00, luni închis

* Muzeul Național Cotroceni invită publicul să participe sâmbătă, 13 mai, la cea de-a XIX-a ediție a evenimentului cultural anual „Noaptea Muzeelor”, un program european de succes desfășurat la nivel internațional. Printre activități se numără:

  • Începând cu ora 14:00, participanții vor putea vizita etajul I al Muzeului, unde se află saloanele regale ale Palatului Cotroceni. În Salonul Cerchez va putea fi vizitată și micro-expoziția documentară temporară „Centenarul Constituției României Mari (1923 – 2023)”
  • Tot în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor va fi vernisată o expoziție inedită de desen și holografie VR, realizată de artista Ioana Pioaru – „Orașul, o dispariție”, ale cărei lucrări vor fi expuse pe holul Salonului Cerchez. Vor mai fi deschise pentru public și Spațiile Medievale ale muzeului, care găzduiesc Salonul Artelor Decorative 2023, o expoziție anuală organizată de Muzeul Național Cotroceni, curatoriată de Cosmin Năsui și Georgiana Cozma

* Cu ocazia Nopții Muzeelor 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul să treacă pragul Casei Madrigal de pe Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, București, în intervalul orar 18:00 – 24:00. Casa Madrigal, vila de pe Dealul Mitropoliei cu o istorie de aproape 100 de ani, găzduiește de această dată expoziții de artă plastică, recitaluri muzicale și experiența unică a panoramei „București 360”. Între orele 18:00 și 24:00, accesul publicului va fi gratuit, organizat în două tururi de vizitare ce se vor desfășura în paralel, în grupuri de maximum 10 persoane. Printre partenerii media: Radio BUCUREȘTI, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția RADOR

* Muzeul Municipiului Bucureşti va întâmpina publicul, sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, cu variate şi incitante expoziţii cu intrare gratuită, precum şi cu reprezentaţii teatrale şi concerte, programul de vizitare fiind între orele 17:00 – 23:00. Din program:

  • La Observatorul Astronomic ‘Amiral Vasile Urseanu’, programul este diferit, între orele 20:00 – 3:00, dar se vor putea vizita două expoziţii şi vor fi organizate observaţii astronomice, dacă vremea va permite
  • La Palatul Suţu vor fi deschise trei expoziţii: ‘Timpul Oraşului’ (expoziţia permanentă), expoziţia tematică de artă ‘Lumea satului în pictura românească’ şi expoziţia tematică de arheologie ‘Civilizaţia sării. Tehnologii, instalaţii şi unelte milenare conservate în lemn’, în timp ce la Casa Filipescu-Cesianu se va putea vizita expoziţia permanentă ‘Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute’
  • Între orele 19:00 şi 21:30, în grădina Casei Filipescu-Cesianu, vor avea loc reprezentaţii teatrale din ‘Români la Porţile Lumii’, un spectacol organizat de Teatrul Masca
  • La Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei, expoziţia permanentă va fi deschisă, alături de expoziţia tematică ‘Ligia Macovei în colecţii private’. De asemenea, la Muzeul de Artă Populară ‘Dr. Nicolae Minovici’, la Muzeul ‘George Severeanu’ şi la Muzeele ‘Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck’, ‘Theodor Aman’ şi ‘Victor Babeş’, publicul va putea vizita expoziţiile permanente
  • Începând cu ora 19:00, va avea loc recitalul ‘Voyage en musique’, cu soprana Mihaela Andrei şi Adrian Andrei la chitară. În program: Shan Bell, Cosimo Bottegari, John Dowland, Robert Johnson, Norbert Leqlerq, Adrian Andrei, Jose Luis Narvaez, Carlos Eleta Almaran, Carlos Gradel

* Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’ participă şi în acest an la Noaptea Muzeelor, sub genericul ‘Flowergram – a smart oasis’ reprezentanţii instituţiei propunând publicului ‘o noapte petrecută printre cărţi şi flori’

* Pentru prima oară în istoria evenimentului Noaptea Muzeelor, cel mai iubit sport din ţară e aproape de români prin Muzeul Fotbalului. Certificat de Ministerul Culturii, primul muzeu din România al fotbalului va fi deschis în noaptea de sâmbătă, 13 mai, spre duminică, 14 mai, unde pot fi descoperite colecţii speciale dedicate marilor jucători ai Planetei, de la Maradona şi Ronaldo, până la Hagi şi Gică Popescu. În Centrul Vechi din Bucureşti, pe Gabroveni 24, cele mai faimoase cluburi româneşti sunt reprezentate cu istoria şi poveştile lor, iar fotbalul se deschide spre copii şi tineri cu exponate speciale în Muzeul Fotbalului. Muzeul Fotbalului are program special de Noaptea Muzeelor, de la ora 20:00 până la 2 dimineaţa, exact atunci când se joacă cele mai tari meciuri de fotbal ale lumii, cu tot cu prelungiri

► În țară

* Bacău: Organizatorii ‘Rezidenţei Tescani 2022’ vor aduce în spaţiul Galeriei ‘Alfa’ din Bacău (str. Mărăşeşti, nr.12), ce aparţine Complexului Muzeal ‘Iulian Antonescu’, toate lucrările artistice rodite anul trecut de cei 24 de artişti prezenţi în Tabăra internaţională de creaţie – Tescani. Expoziţia de pictură, sculptură, grafică şi multimedia ‘Rezidenţa Tescani 2022’ va fi vernisată la Bacău, pe data de 13 mai, la ora 18:00, cu ocazia evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor. Curatorii expoziţiei sunt: Maria Bilaşevski – critic de artă şi Dionis Puşcuţă – manager interimar al Complexului Muzeal ‘Iulian Antonescu’

* Botoșani: Conform tradiţiei ultimilor ani, Muzeul Judeţean Botoşani va celebra şi în 2023 ‘Noaptea Muzeelor’ (https://noapteamuzeelor.org/), eveniment de anvergură naţională ajuns la cea de-a 19-a ediţie. Prin urmare, în data de 13 mai, în intervalul orar 18:00-24:00, intrarea va fi liberă în următoarele muzee botoşănene:

  • Muzeul de Etnografie Botoşani – expoziţia permanentă, care oferă imaginea de ansamblu a zonei etnografice Botoşani prin piese ce ilustrează meşteşugurile practicate în diferite arealuri, interioare ale locuinţelor, principalele obiceiuri de peste an, cele mai importante tradiţii din viaţa satului autohton; de asemenea, expoziţia temporară intitulată ‘O viaţă nouă redată patrimoniului: restaurarea’, etalând scoarţe din zona etnografică Botoşani, de o valoare certă, care, odată cu intervenţia specializată a restauratorului, au putut fi redate activităţii muzeale de expunere
  • Muzeul de Ştiinţele Naturii Dorohoi – expoziţia permanentă de istorie naturală, Galeriile de Artă Contemporană Sticlă-Porţelan, respectiv expoziţia temporară ‘Generaţia biodiversitate’
  • Muzeul ‘Ştefan Luchian’ Ştefăneşti – expoziţia permanentă dedicată vieţii şi creaţiei artistului, precum şi expoziţia temporară ‘Ştergarul, utilitate, artă, simbol’, care expune ştergare cu multiple întrebuinţări

* Brașov: Muzeul ‘Casa Mureşenilor’ Braşov prezintă, între orele 18:00-24:00, evenimentul cultural ‘Noaptea Muzeelor’, ediţia XIX. Pe parcursul serii, publicul va avea ocazia să viziteze expoziţia permanentă a Muzeului ‘Casa Mureşenilor’, expoziţia temporară ‘Fereastra doctorului Honigberger. Despre budism şi hinduism prin filtrul arhitecturii şi spaţiului sacru’ şi, totodată, să participe la diverse reprezentaţii artistice. Programul special al evenimentului se derulează în acelaşi interval orar şi la Casa ‘Ştefan Baciu’, secţia de literatură a Muzeului ‘Casa Mureşenilor’, din str. Gh. Baiulescu nr. 9, unde publicul vizitator se poate bucura de expoziţia permanentă ‘Familia Baciu’, de activităţi interactive şi concerte vocal-instrumentale. Din program:

  • ora 19:30 – ‘Concert la 4 mâini’ (recital la pian) susţinut de Maria Indricau şi Anamaria Biaciu-Popa. În program: Vivaldi/ Toni – Primăvara şi Vară din Anotimpurile, Piazzola/ Petrof – Primăvara şi Vară din Anotimpurile la Buenos Aires, Rahmaninov – Şase piese Op. 11
  • ora 20:30 – recital la pian susţinut de Beatrix Benyovszky. În program: F. Liszt -Sonetto 104 del Petrarca, M. Ravel – Miroirs III. Une barque sur l’ocean, C. Filtsch – Mazurka, coveruri de pian ale unor piese cunoscute precum: Bohemian Rhapsody, Never gonna give you up, Autumn Leaves
  • ora 21:30 – recital folk susţinut de grupul ‘Om Bun’ Braşov

* Brăila: Muzeul Brăilei ‘Carol I’ se alătură muzeelor din România, organizând cea de-a XIX-a ediţie a evenimentului cultural Noaptea Muzeelor. Cu acest prilej, invită sâmbătă, 13 mai, între orele 16:00 – 24:00, la toate secţiile şi sediile Muzeului Brăilei ‘Carol I’, pentru a vizita expoziţiile existente şi a participa la activităţile incluse în program

* Buzău: Muzeul Judeţean Buzău (Aleea Castanilor 1) propune, de la ora 21:30, vernisajul expoziţiei ‘Zbor’ a Marianei Constantinescu. Curator este Alexandru Anghel

* Buzău: Noaptea Muzeelor Europene aduce în faţa publicului din Buzău o expoziţie de costume populare tradiţionale chinezeşti organizată cu sprijinul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România – la Muzeul de Arheologie, Istorie şi Artă, numismatică şi un vernisaj de fotografie a unei absolvente al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca dedicat bătrânilor din satele zilelor noastre – la Muzeul de Etnografie ‘Vergu Mănăilă’

* Cluj-Napoca: Cea de-a XIX-a ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor, organizată la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB). În cadrul acestui eveniment, cele opt muzee şi cele două săli expoziţionale ale universităţii vor fi deschise publicului în mod gratuit şi vor oferi o varietate de activităţi şi expoziţii. Vizitatorii vor putea descoperi istorii geologice, paleontologice şi zoologice, dar şi istorii culturale care reflectă momente importante ale secolului al XX-lea, până la actualitatea benzilor desenate

* Galați: Teatrul Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ îşi deschide porţile pentru Noaptea Muzeelor. În intervalul 18:00-23:30, publicul va putea admira în foaierul Teatrului expoziţia de stampe japoneze cu actori şi scene din teatrul Kabuki. Cele peste 100 de stampe expuse aparţin colecţiei de artă a domnului avocat George Şerban (Bucureşti), iar curatorul expoziţiei este dr. Alexantru Constantin Chituţă. Stampele au fost realizate în secolele XVIII-IXI (Epocile Edo şi Meiji) de către 26 de artişti japonezi, reprezentanţi ai şcolilor Torii, Katsukawa şi Utagawa, sau de către artişti independenţi, cum ar fi Bunchõ, Saraku, Eisen, Hokusai

* Iaşi: Municipalitatea ieşeană informează că se alătură şi în acest an evenimentului Noaptea Muzeelor, care va fi organizat astăzi, 13 mai, între orele 18:00 şi 24:00, când vor avea loc mai multe expoziţii şi concerte de cameră în instituţiile culturale aflate în subordine. Din program:

  • Astfel, la Muzeul Municipal ‘Regina Maria’ vizitatorii pot vedea expoziţia ‘Alexandru Ioan Cuza- personalitate europeană’, în cadrul căreia va fi expusă sabia de paradă a domnitorului, primită de la principele sârb Milan Obrenovici în anul 1863. Pe 15 mai 2023 se împlinesc 150 de ani de la moartea domnitorului
  • Cu acelaşi prilej este organizată o altă expoziţie temporară, ‘Sacru şi Profan în gravura europeană’, în cadrul căreia va avea loc extragerea câştigătorului lucrării ‘Casa mătuşii’, semnată de Nicolae Săftoiu
  • De asemenea, va fi organizat un spectacol literar-muzical ‘Parfum de Mai’, cu elevi de la clasa de teatru de la Colegiul Naţional de Artă ‘Octav Băncilă’ Iaşi. Vizitatorii îşi vor putea face fotografii, pe care le vor primi gratuit pe e-mail

* Iași: Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi va deschide 14 muzee din reţeaua sa în cadrul evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor. În intervalul orar 17:00 – 01:00, publicul va beneficia de acces gratuit la: Muzeul ‘Vasile Pogor’ – Casa Junimii, Muzeul ‘Mihai Eminescu’, Colecţia ‘Istoria teatrului românesc’, Muzeul ‘Mihail Sadoveanu’, Muzeul ‘Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul’, Muzeul ‘George Topîrceanu’, Muzeul ‘Mihai Codreanu’ – Vila Sonet, Muzeul ‘Otilia Cazimir’, Muzeul ‘Vasile Alecsandri’ (comună Mirceşti, judeţul Iaşi), precum şi cele cinci obiective din interiorul Casei Muzeelor: Muzeul Poezie (i), Muzeul Literaturii Române, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Copilăriei în Comunism şi Muzeul Pogromului de la Iaşi. Vizitele gratuite vor fi completate de momente artistice, expoziţii speciale, întâlniri şi evenimente culturale. Din program:

  • Muzeul ‘Vasile Pogor’ – Casa Junimii – orele 19:00 – 21:00 Literatura de lângă noi. Focus: Bulgaria – Invitaţi: Anastasia Gavrilovici şi Dan Coman. Evenimentul va avea loc în sala Studio J a Muzeului ‘Vasile Pogor’ – Casa Junimii, având în centru lecturi publice urmate de un dialog intercultural, precum şi o expoziţie de grafică, toate acestea bazate pe operele a doi autori bulgari contemporani: Nadejda Radulova şi Gheorghi Gospodinov
  • Proiectul expoziţional ‘Art Nouveau 2023’ – Va fi expus un obiect decorativ cu valoare memorială, o vază realizată din renumitul cristal de Boemia, care i-a aparţinut profesorului şi istoricului literar G. Ibrăileanu (1871-1936). Vizitatorii vor afla povestea foarte interesantă a obiectului şi informaţii despre compania producătoare ‘Moser’
  • Colţul creatorilor locali – În parcul Muzeului ‘Vasile Pogor’ publicul va interacţiona cu produse create de artişti locali, în cadrul unei expoziţii cu vânzare, la care vor participa Olivia Alexandriuc, Adrian Serghie, Lavorator, Red’s Yard, Clima Lilia
  • Muzeul ‘George Topîrceanu’ – orele 18:30 – 21:00‚ Recital de muzică folk şi poezie – Vizitatorii căsuţei ‘precum un catren’ din strada Ralet nr. 7 vor asista la o reprezentaţie susţinută de către artiştii Ana Maria Filip, Adi Bezna şi George Marici
  • Muzeul ‘Mihai Eminescu’ – orele 19:00 – 19:30‚ Lecturi: Eminescu & Şevcenko – Publicul va asista la un dialog intercultural, la care prof. Înv. primar Natalia Kroli, refugiată de război din Odesa, şi dr. Diana Vrabie, muzeografă MNLR Iaşi, vor citi din creaţia lui Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor şi a lui Taras Şevcenko, poetul naţional al ucrainenilor, în ambele limbi
  • Muzeul ‘Mihail Sadoveanu’ – orele 20:00 – 21:30‚ Concert Skaieţii
  • Expoziţia ‘Poezia florilor’ – La intrarea în Muzeul ‘Mihail Sadoveanu’ Iaşi este organizată expoziţia cu lucrările premiaţilor la concursul ‘Caligrafii tematice’, ediţia a V-a, 2023, dedicată florilor
  • Casa Muzeelor – orele 17:00 – 24:00 Hamlet – expoziţie vivantă – Asemenea unui exponat care se va anima în prezenţa vizitatorilor, actorul Valentin Mocanu va susţine un performance bazat pe monologul lui Hamlet din piesă omonimă a lui William Shakespeare, începând cu ora 17:30, în sala ‘Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti’ a Muzeului Teatrului Evreiesc în România. Momentul este regizat de Robert Vlad
  • Expoziţia ‘Literatură şi medicină’ – Expoziţia este consacrată scriitorilor-medici, cu raportare la perioada interbelică, fiind un demers în care literatură şi medicină se împletesc într-un caduceu, fiind expuse într-o antrenantă manieră: scrisori, reviste, machete, mulaje, cărţi, fotografii, instrumentar medical din patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, de la Muzeul de Istorie a Farmaciei ‘Marţian Cotrău’ şi de la Muzeul de Istorie a Medicinei, UMF Iaşi

* Ipoteşti, jud. Botoșani: Cu prilejul Nopții Muzeelor, sâmbătă, 13 mai, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, oferă publicului vizitator acces la toate obiectivele muzeale – Casa memorială, Bisericuța familiei Eminovici, Casa țărănească de epocă, Muzeul Mihai Eminescu – și la expozițiile temporare din Sala Horia Bernea și Sala Portaluri. În aceeași zi, începând cu ora 16:00, în Sala de expoziții Horia Bernea, vor avea loc o serie de activități de promovare a patrimoniului mai puțin cunoscut publicului larg – patrimoniul coral botoșănean:

  • Lansarea lucrării Antologie corală botoșăneană (4 volume, Editura Muzicală, 2022), autor: prof. Dragoș Boicu; prezintă: Traian Apetrei, Gheorghe Median, Ion Țurcanu, Laurențiu Palade și foști membri ai coralei LIRA Botoșani;
  • Proiecția Corala LIRA – retrospectivă (2008-2018);
  • Recital muzical al cvartetului PHOEBUS: Raul Chiș (vioara I), Cristina Chiș (vioara a II-a), Marius Halic (violă), Ioana Loredana Chirilă (violoncel).

* Mediaș: Primăria Municipiului Mediaş, prin Direcţia pentru Cultură, organizează în data de 13 mai, un eveniment deosebit care marchează Ziua Internaţională a Muzeelor. Şi în acest an sunt implicate majoritatea instituţiilor locale de profil, ceea ce oferă publicului posibilitatea parcurgerii unui veritabil tur cultural al muzeelor şi caselor memoriale medieşene: Muzeul Municipal Mediaş, Casa Memorială ‘St. L. Roth’, Turnul Pietrarilor, Biserica Evanghelică ‘Sf. Margareta’, Casa Memorială ‘Hermann Oberth’ şi Sinagoga Mediaş. Accesul la toate aceste instituţii este gratuit

* Jud. Prahova: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, prezent la acest eveniment prin secţiile sale muzeale încă de la prima ediţie, invită publicul  în seara de 13 mai, să luaţi parte la următoarele evenimente:

  • Secţii muzeale în Ploieşti: Program de vizitare: 18:00 – 24:00; ultima intrare – 23:30

– Muzeul Memorial ‘Paul Constantinescu’, str. Toma Caragiu, nr. 10 – ora 19:00 – Fantezii sonore – Program artistic susţinut de elevi ai Colegiului de Artă ‘Carmen Sylva’ Ploieşti

– Muzeul Memorial ‘Nichita Stănescu’, str. Nichita Stănescu, nr. 1 – Vizitarea expoziţiei de bază

– Muzeul ‘Casă de Târgoveţ din sec. XVIII-XIX’, str. Democraţiei, nr. 2 – Vizitarea expoziţiei de bază

– Muzeul ‘Ion Luca Caragiale’, str. Kutuzov nr. 1 – ora 19:00 – Serată muzeală: ‘La ceas de seară cu… Nenea Iancu’

– Muzeul Ceasului ‘Nicolae Simache’, str Nicolae Simache, nr. 1 – ora 19:00 – Serată muzeală: ‘Capodopere muzicale în lumea orologiilor’

– Muzeul de Istorie şi Arheologie, str Toma Caragiu, nr. 10 – Vizitare expoziţie de bază – parter

  • Secţii muzeale în judeţ: Program de vizitare: 18:00 – 23:00; ultima intrare – 22:30

– Muzeul ‘Casa Domnească’, Brebu, comuna Brebu – ora 17:00 – Seară muzeală: ‘Sunetele muzicii’

– Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului, Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3 – ora 19.00 – Vernisajul expoziţiei temporare: ‘Ceramica de Horezu – comoară românească a culturii europene tradiţionale’

– Muzeul ‘Conacul Bellu’, Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr. 12 – ora 19.00 – Serată muzeală: ‘Seară de folk la Conac’. Invitat special: Oliver Ciobanu

– Muzeul Memorial ‘Constantin şi Ion Stere’, Parcul Constantin Stere Bucov – ora 19.00 – Proiecţie film: ‘Moldova lui Stere !’

– Muzeul ‘Crama 1777’ Valea Călugărească, str. Valea Largă, nr. 139A – Vizitarea expoziţiei de bază

– Muzeul ‘Conacul Pană Filipescu’, comună Filipeştii de Târg, nr. 868 – Vizitarea expoziţiei de bază

– Muzeul Memorial ‘Cezar Petrescu’, Buşteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 1 – Vizitarea expoziţiei de bază

* Râmnicu Sărat: ‘Note de călătorie’, expoziţie cu lucrări semnate de Petre Chirea, ajunge la Muzeul Municipal ‘Octavian Moşescu’ Râmnicu Sărat (Str. Constantin Brâncoveanu). Deschiderea oficială este programată a avea loc sâmbată 13 mai, ora 19:00, cu ocazia Nopţii muzeelor. Participă criticul de artă Ana Melia Dincă și Alexandru Măciucă – directorul muzeului

* Satu Mare: La ora 18:00, are loc la Muzeul de Artă din Satu Mare (Piaţa Libertăţii 21), vernisajul expoziţiei internaţionale ‘Micul Prinţ’, eveniment ajuns la cea de-a 28 a ediţie. Organizatoare – Cristina Gloria Oprişa

* Sfântu Gheorghe: Asociaţia Vadon, administratorul Colecţiei publice de drept privat de interes regional – Sfântu Gheorghe denumită Expoziţia Cinegetică a Ţinutului Secuiesc, în data de 13 mai între orele 17:00-22:00, participă pentru a şaptea oară la evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor, coordonat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România prin oferirea de acces gratuit publicului la toate expoziţiile şi activităţile organizate. În cadrul evenimentului se vor difuza filme de natură cei interesaţi vor putea asculta sunetul animalelor sălbatice precum şi sunetele goarnelor în compania Asociaţia Szekelyfoldi Vadaszkurt Egyesulet. Evenimentul va începe cu festivitatea de premiere a celei de-a VIII-a ediţii a Concursului judeţean de desen, VADON’ pentru copii de grădiniţă, elevilor din clasele primare şi clasele gimnaziale de pe raza judeţului Covasna. Evenimentul se va desfășura la Casa – Bene, clădirea Expoziţiei Cinegetice a Ţinutului Secuiesc – Str. Grof Miko Imre, nr. 11

* Sibiu: Muzeul şi Biblioteca Universitară din Academia Forţelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’ din Sibiu îşi deschid porţile, sâmbătă, 13 mai, în intervalul 17:00 – 21:00, pentru a fi vizitate de toţi cei care doresc să afle informaţii despre istoria învăţământului militar românesc, să participe la atelierele de recondiţionat carte sau să asiste la scurte momente de lectură de seară. Manifestările sunt organizate în cadrul programului naţional Noaptea Muzeelor, iar accesul va fi liber, pe baza cărţii de identitate

* Sibiu: Muzeul ASTRA, găzduieşte evenimentul Noaptea Muzeelor, ediţia a XIX-a. Tema abordată în ediţia din acest an va fi, „Muzeele, sustenabilitatea şi starea de bine”. În acest scop, la Muzeul ASTRA vor fi organizate 15 ghidaje, nouă ateliere meşteşugăreşti interactive, şapte ateliere educaţionale creative, cinci expoziţii, un concert Damian&Brothers şi sesiuni DJ ţinute de Kosta& Funkydrop pe scena de pe lac. Activităţile din program sunt cuprinse între orele 18:00 – 00:30. Va fi lansat noul brand şi noua identitate vizuală a instituţiei

* Slatina: Ateliere de creaţie, o paradă a portului popular tradiţional şi vizitarea expoziţiilor sunt principalele activităţi ce vor fi organizate la Muzeul Judeţean Olt sâmbătă seara, când va fi marcată Noaptea Muzeelor. Instituţia muzeală din Slatina a pregătit o paradă a portului popular tradiţional românesc ce va avea loc în Parcul ‘Eugen Ionescu’, începând de la ora 18:00, iar după ora 19:30, concomitent cu vizitarea expoziţiilor, vor avea loc ateliere de modelaj în lut, pictură , scriere pe tăbliţe cerate şi confecţionat brăţări din mărgele

* Suceava: Muzeul Naţional al Bucovinei va puncta manifestarea Noaptea muzeelor, sâmbătă, 13 mai, prin deschiderea pentru vizitare a următoarelor obiective: Muzeul de Istorie, Cetatea de Scaun, Muzeul Satului Bucovinean, Hanul Domnesc şi Muzeul de Ştiinţele Naturii. Cu această ocazie, la Cetatea de Scaun, începând cu ora 18, va avea loc un recital susţinut de Duetul instrumental ‘ Ars Nova’ format din Raul Valentin Chiş (vioară) – concert maestru al Filarmonicii ‘George Enescu’ din Botoşani şi Johannes Raimund Onesciuc (pian) profesor de pian la Colegiul de Artă ‘Ciprian Porumbescu’ din Suceava. Cei care vor ajunge la Cetate vor putea audia lucrări instrumentale solo (pian, vioară), precum şi duete (vioara-pian) dintre cele mai cunoscute ale compozitorilor: W.A.Mozart, L.W. Beethoven, F.Kreisler, V. Monti, J.Massenet, C. Porumbescu

* Târgu-Jiu: Muzeul Naţional ‘Constantin Brâncuşi’ din Târgu Jiu (Str. Victoriei 2) găzduiește, de la ora 21:00, vernisajul expoziţiei de grafică ‘Sacrosanctus’, cu lucrări de Zuzu Caratanase. Curator este Ovidiu Felipov. În deschidere va vorbi istoricul de artă Eduard Andrei

* Târgu-Mureș/ Călugăreni: Muzeul Judeţean Mureş prezintă una dintre cele mai bogate oferte din programul Noaptea Muzeelor din România, după Bucureşti, acţiunea urmând a fi organizată la sfârşitul acestei săptămâni, timp de două zile, la Târgu Mureş şi la castrul roman de la Călugăreni, iar vizitatorii vor putea alege dintre peste 70 de activităţi (13 – 14 mai). Din program:

  • La Secţia de Ştiinţele Naturii va fi deschisă o mini-expoziţie ‘Lumea după Dinozauri’, vor fi organizate vizite în cavoul unei biserici şi, în premieră, va fi deschisă o expoziţie în Prima Şcoală Românească din Târgu Mureş
  • În acest an, în programul Noaptea Muzeelor au intrat şi alţi parteneri, precum Redacţia Lato, revistă culturală în limba maghiară, care permite cititorilor acces în sediu, Antigaleria Cactus şi Grădina Botanică de la UMFST
  • În Cetate este un program foarte bogat, în acelaşi timp se desfăşoară şi Festivalul Folkforum şi Târgul Cetăţii, iar în jurul muzeului vor avea loc activităţi specifice. Va susține un concert Fanfara Promenada a Centrului Cultural Câmpia Turzii, cu dirijorul Sorin Sălăjan, dar vor fi şi prezentate instrumentele şi modul în care fanfara se desfăşoară. Vor fi şi ateliere militare moderne în parteneriat cu Forţele de Operaţii Speciale, un atelier militar roman în parteneriat cu Asociaţia Militară Marisiensis şi un atelier militar medieval
  • Expoziţiile vor fi deschise până la ora 02:00 noaptea

* Târgu Mureş: Muzeul Universităţii ‘George Emil Palade’ este pentru al treilea an consecutiv, partener al Muzeului Judeţean Mureş la Noaptea Muzeelor şi se alătură astfel evenimentului Noaptea Muzeelor din Europa, eveniment organizat sâmbătă, 13 mai. Anul acesta, pe lângă expoziţia permanentă dedicată istoriei Universităţii, Muzeul Universităţii propune vizitatorilor două incursiuni în istorie, la sediul din Cetatea Medievală: expoziţia interactivă Şcoala de altădată, surse şi resurse de predare şi expoziţia aniversară dedicată împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea Grădinii Botanice a UMFST G.E. Palade Târgu Mureş. În plus, organizatorii au pregătit alte două expoziţii la spaţiile partenere, din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, localizate în Campus, pe str. Gheorghe Marinescu nr. 38: Sala Muzeu de Istoria Medicinii şi Farmaciei a Bibliotecii Universităţii şi Grădina Botanică

* Tecuci: Muzeul de Istorie ‘Teodor Cincu’, organizează sâmbătă, 13 mai, în intervalul orar 19:00 – 23:30 ‘Noaptea muzeelor 2023’. Evenimentul se va desfăşura sub egida Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, iar anul acesta titlul evenimentului este ‘DREAM DRUMS!’ Vor putea fi vizitate expoziţiile temporare: ‘Realitatea unui vis. Omagiu adus Smarandei Brăescu’, ‘Istoria Poliţiei Tecuci’ – colecţionar Virgil Tudor şi Marius Diaconu – Asociaţia RoMilitaria şi Expoziţia de acuarelă ‘Amintiri din viitor’ – Tiberiu Mateescu, dar şi Expoziţia permanentă a muzeului: Numismatică, Istorie, Paleontologie, Arheologie, Etnografie, Tehnică, Automobilul EGO 1924. Evenimentele artistice vor fi organizate OvalsArt şi vor începe la ora 19:00 cu un concert susţinut de Enescu Percussion Quartet, ansamblu alcătuit din: Maria Rizea, Adrian Imbir, Filip Sîia şi Irina Rădulescu, cea care şi coordonează ansamblul

* Timișoara: Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) invită publicul sâmbătă, de la ora 15:00, la cel mai important eveniment muzeal al anului, ‘Noaptea Muzeelor 2023’, când Palatul Baroc îşi deschide porţile şi aprinde luminile pentru toţi iubitorii de artă. Vor putea fi admirate expoziţiile permanente şi temporare, iar începând cu ora 18:00, elevii Liceului de Arte ‘Ion Vidu’ din Timişoara ce vor susţine un recital de muzică clasică în Sala Barocă. În cadrul evenimentului ‘Noaptea Muzeelor 2023’, publicul va avea posibilitatea să viziteze gratuit expoziţiile temporare ‘Victor Brauner- Invenţii şi magie’ – cea mai importantă expoziţie retrospectivă dedicată artistului suprarealist de origine română, organizată la Timişoara. Expoziţiile permanente – Artă Bănăţeană şi Artă Modernă Românească – Dialoguri multiculturale, (secolele XVII-XX); Artă Europeană – Fondul Ormos Zsigmond (secolele XV-XVIII); Colecţia Corneliu Baba (1906-1997) şi Laboratorul vizitabil de restaurare-conservare sunt de asemenea deschise publicului

* Timișoara: Muzeul Satului Bănățean așteptă publicul doritor sâmbătă 13 mai de la ora 16:30 la o serie de povești frumoase – etnografice și literare – și la două concerte. Seria de evenimente cuprinde: Conferințe – ”Muzeul meu” – Borco Ilin și ”Dimensiunea timpului în spațiul bănățean” – Andrei Milin, ”Sunetul ca imagine: instrumente muzicale rare” – Ovidiu Papană și Lansare de carte: ”Timișoara Underground: orașul care nu se vede”. Amfitrioni: Robert Șerban și Marcel Tolcea

Concerte: Jazz a la jais: Ionuț Dorobanțu &Alina Giurgiu și Nightlosers – pe scena mare, ora 19:00

* Zalău: Ateliere pentru cei mici, concursuri şi vizitarea gratuită este oferta Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău pentru a sărbători, în zilele de 13 şi 14 mai, Noaptea Europeană a Muzeelor. În data de 13 mai, vor avea loc serie de activităţi şi ateliere creative la care sunt aşteptaţi copiii, împreună cu părinţi şi bunici. În aceeaşi zi, Biblioteca Judeţeană Sălaj organizează ateliere de creaţie, atelier de lectură în aer liber şi jocuri de cultură generală, iar Casa Municipală de Cultură Zalău, atelierul de dans ‘Dansăm ca acum 100 de ani’. Un atelier special propus pentru acest eveniment este cel dedicat tehnicilor de ars ceramică, ‘Lut şi foc!’, urmat de un concert de muzică uşoară. Pentru prima dată, organizatorii propun celor interesaţi vizite ghidate în Clădirea Transilvania şi la Cazarma General I Dragalina, actualmente sediul Consiliului Judeţean Sălaj, între orele 19:00 – 22:00

► În străinătate

* Roma: Ambasada României în Italia se alătură pentru al doilea an consecutiv evenimentului Noaptea Muzeelor de la Roma, manifestare extinsă şi la misiunile diplomatice acreditate în capitala Italiei, universităţi şi instituţii italiene, organizată la iniţiativa Primăriei din Roma. Cu această ocazie, Ambasada, în parteneriat cu Asociaţia Trib Art din Timişoara şi Primăria Romei, prezintă, de la ora 20:15, în Sala della Protomoteca a Primăriei Romei (Piaţa Campidoglio 1), concertul RCO 4 Seasons – Spring, susţinut de RCO Quartet din Timişoara format din Maria Marica şi Andreea Octaviano Kogima – vioară, Mihai Cocea – violă şi Gabriel Faur – violoncel. În program se regăsesc piese de Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi şi Bela Bartok. În cadrul evenimentului vor avea loc proiecţii video şi vor fi distribuite pliante şi broşuri despre proiectul Timişoara – Capitală Culturală Europeană 2023

– Cultură

* Teatrul Dramaturgilor Români anunţă premiera spectacolului Decameron 135666, scenariul şi regia Alexander Hausvater, programat în datele de 13 mai, de la orele 17:00 și 19:30 și 14 mai, ora 16:00

* În Sala Mare a Ateneului Român, pianistul George Todică, câştigător al premiului al II-lea la Concursul internaţional ‘George Enescu’ – ediţia 2022, va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov şi Chopin. Laureaţi ai Concursului George Enescu, sub cupola emblematică a Ateneului Român: proiectul ‘Moştenitorii României muzicale’, organizat de Radio România Muzical, alături de Rotary Club Pipera şi Artexim, îl aduce la Bucureşti, pentru prima dată după ce a câştigat premiul de la Concursul Enescu de anul trecut, pe pianistul George Todică. Recitalul din 13 mai de la Ateneul Român, ora 19:00, este transmis în direct de Radio România Muzical. Prezintă Cristina Comandaşu. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Agenția RADOR

* Extinction Room (Hopeless.) – instalaţia audio performativă, semnată de Sergiu Matis, este alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări dispărute sau pe cale de dispariţie, explorând ideea de natură în societatea occidentală şi reprezentarea acesteia pe scena artistică şi culturală, într-un moment în care specialiştii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă. Performance-ul este prezentat la Bucureşti, la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19:00, graţie unei noi colaborări între Goethe-Institut şi creart/Teatrelli. Într-un peisaj sonor dezvoltat în colaborare cu compozitoarea AGF (aka Antye Greie), ascultând chemările, cântecele şi strigătul plângător al păsărilor, spectatorii vor fi introduşi de către cei trei performeri – Sergiu Matis, Nicola Micallef, Manon Parent – în universul şi istoria acestor specii

* Teatrul Infinit prezintă avanpremiera (sâmbătă, 13 mai – ora 20:00) şi premiera (sâmbătă, 20 mai – ora 20:00) spectacolului ‘O zi de vară’, în regia lui Boris Focşa, după o piesă de Slawomir Mrozek, o parabolă profundă despre identitatea şi condiţia umană presărată presărată şi croită cu mult umor şi bineînţeles, inteligenţă

* Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti anunţă premiera piesei Casa curată de Sarah Ruhl, un spectacol de Felix Alexa în care actorii Irina Movilă, Ana Ciontea, Richard Bovnoczki, Sandra Ducuţă, Lamia Beligan întruchipează personajele cunoscutei autoare americane. Scenografia este semnată de Ştefan Caragiu.

Primele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 13, 14, 17 şi 24 (premiera) mai, de la ora 20:00, pe scena Sălii Pictura

* Zilele Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ (10 – 17 mai). Din programul zilei:

  • vernisajul expoziţiei ‘Noi şi Grigorescu’, autori – elevii de la Atelierul Fanteziei din cadrul Palatului Naţional al Copiilor – ora 12:00, Casa Glod
  • lansarea volumelor: ‘Timpul sacru. Sărbătorile de altădată’, autor Marcel Ludic şi ‘Portul popular românesc în cercetările monografice ale Şcolii Sociologice de la Bucureşti’, autor Ion Cherciu – ora 12:00, Sala Victor Popa
  • moment artistic susţinut de Elena Nistor, Şezătoarea din Avrig, Ana Creangă şi Daniel Vasilescu – ora 14:00, Scena Dumitra

* Brăila: La ora 13:00, are loc, sub egida Filialei UAPR Brăila, în parteneriat cu CJCPCT, vernisajul expoziției intitulate ETEROGEN în Galeria de Artă Brăila a CJCPCT (Piața Traian nr 2). În cadrul acestui eveniment sunt prezentate o selecţie de lucrări ce prezintă preocuparile plastice a şase artişti contemporani: Bogdan Mosorescu, Daniel-Mihai Nistor, Ciprian Petre, Cristian Radu, Dennis Teodorescu, Traian Tsamuris (13 – 26 mai)

* Câmpina: Festivalul de Arte/ Festival 4 Arts ‘Dan Iordăchescu’, împreună cu Casa de Cultură ‘Geo Bogza’ din Câmpina, prezintă Recitalul Extraordinar, în cadrul stagiunii ‘Prologul festivalului’ 2022-2023, sâmbătă, 13 mai, de la ora 16:30. Recitalul aduce, în premieră la Festivalul de Arte, pe scena Sălii Mari, nou amenajată, a Casei de Cultură ‘Geo Bogza’, un instrument deosebit de îndrăgit – acordeonul, mânuit cu măiestrie de Elvis Buruiană. Invitaţi: Sofia Alexandra Bordea – pian, Matei Postea – clarinet

* Cluj-Napoca: Zilele Redutelor culturale din Transilvania şi Banat la Cluj-Napoca se desfășoară în perioada 12-14 mai, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Din program:

  • ora 10:00 – Atelier educaţional de balet ‘În paşi de dans’ susţinut de prof. Coregraf Anca Iuga şi corepetitor Cătălin Iosub de la Centrul Cultural Reduta
  • ora 11:30 – Atelier educaţional de teatru ‘Theatralische Ausdrucke’ susţinut de Robert Bogdanov – Schein de la Teatrul German de Stat Timişoara
  • ora 19:00 – Spectacol de teatru ‘Oameni. De vânzare’ – Teatrul German de Stat Timişoara

* Cluj-Napoca: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 12-13 mai, un weekend festiv dedicat istoricului Constantin Daicoviciu. Weekendul festiv la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei aduce o expoziţie nou-nouţă, un eveniment în memoria lui Constantin Daicoviciu şi Noaptea Muzeelor 2023 la MNIT. Din program:

  • Cu începere de la ora 18:00, MNIT propune publicului un eveniment special în introducerea Nopţii Muzeelor 2023, respectiv High Classic Rooms. Saloane muzicale de muzeu – episodul 5. Pentru cei care nu sunt încă familiarizaţi cu acest concept, High Classic Rooms – Saloane muzicale de muzeu este un proiect serial al MNIT, în cadrul căruia se desfăşoară diverse recitaluri de cameră, implicând artişti de cea mai înaltă ţinută din domeniul muzicii. Aceştia susţin recitalurile în spaţiul MNIT într-un cadru care încearcă să refacă un salon de epocă, cu piese din patrimoniul muzeului. Practic, fiecare astfel de eveniment reprezintă o mini-expoziţie de obiecte de mobilier, decorative şi de uz personal din diverse epoci, în funcţie de tema evenimentului/episodului
  • Sâmbătă seara, începând de la ora 19:00, cei interesaţi pot să petreacă noaptea la MNIT cu ocazia Nopții Muzeelor 2023

* Galați: Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ prezintă, pe 13 şi 14 mai, la ora 19:00, în premieră, spectacolul Mioriţa inspirat din cunoscuta baladă populară, specific românească, regia Cristian Ban, scenografia: Andreea Săndulescu, dramaturgia: Radu Horghidan

* Iaşi: Ateneul Naţional din Iaşi organizează ‘Pârtia de Cultură’, ediţia a IV- a, o campanie de ecologizare a pârtiei de schi din Copou, unind sub aceeaşi iniţiativă instituţii publice, culturale, de învăţământ, reprezentanţi ai mediului şi voluntari. Dacă la ediţia de anul trecut a Pârtiei de Cultură a participat actriţa Maia Morgenstern, anul acesta va participa actorul Claudiu Bleonţ

* Jimbolia, jud. Timiș: După succesul avut anul trecut, ‘Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul’, ediţia a X-a, porneşte din nou la drum, iar primele proiecţii din 2023 vor avea loc la Jimbolia. Timp de trei seri, în intervalul 12 – 14 mai, în Piaţeta Sfântul Florian, cu începere de la ora 21:00, copiii, părinţii şi bunicii sunt invitaţi să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme clasice româneşti. Din program:

  • Filmul ‘Maria, Regina României’ (regia: Alexis Sweet Cahill), o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria, este programat sâmbătă, 13 mai, de la ora 21:00. Filmul a avut premiera în anul 2019, iar rolurile principale sunt interpretate de Roxana Lupu (Regina Maria), Daniel Plier (Regele Ferdinand), Adrian Titieni (Ion I. C. Brătianu), Anghel Damian (Prinţul Carol al II-lea), Şerban Pavlu (Ernest Ballif)

* Mogoşoaia, jud. Ilfov: Vernisajul expoziţiei ‘Bestiar’ cu lucrări semnate Pablo Picasso şi Salvador Dali, la Palatele Brâncoveneşti – ora 17:00, la Galeria Parter

* Oradea: Între 11 şi 13 mai, vor avea loc la Oradea ‘Conferinţele Dilema veche’. Patronate de cea mai citită revistă de cultură din România, ‘Conferinţele Dilema veche’ se vor afla pentru a doua oară la Oradea, propunând publicului o serie de 6 evenimente desfăşurate pe parcursul a trei seri, începând cu ora 18:00, la Sinagogă Neologă Sion. Din program:

  • ora 18:00, Sever Voinescu, conferinţa Cultura română de la minorat la majorat. Responsabilitatea publicului
  • ora 19:30, Ovidiu Pintilie – Recital de chitară

* Otopeni: Teatrul de Balet Sibiu prezintă spectacolul de dans contemporan ‘Romeo şi Julieta. Rock story’, coregrafia Marcello Algeri, pe muzică de Queen – ora 19:00, la Centrul Cultural ‘Ion Manu’ Otopeni

* Sfântu Gheorghe: De la ora 18:00, la Centrul de Cultură Arcuş din Covasna, Str. Oltului 6, are loc un program artistic susţinut de George şi Corina Nica, un cuplu cunoscut de iubitorii muzicii live din întreaga ţară. George Nica este lutier, studiază chitara, compune muzică de calitate. Corina are o voce deosebită şi o mare dragoste pentru poezie. Evenimentul va fi prezentat de Ghizela Todor Simion

* Târgu Neamţ: Cenaclul „Flacăra” şi Nicu Alifantis sunt capetele de afiş ale celei de-a treia ediţii a Festivalului de muzică folk „B Zone Folk”, ce se va desfăşura în zilele de 13 și 14 mai. Pe scena ce va fi amenajată în parcul de sub Cetatea Neamţului vor urca şi alţi artişti locali şi naţionali. „Consiliul Judeţean susţine acest proiect şi urmăreşte ca, de la an la an, să fie tot mai mulţi participanţi şi evenimentul să fie unul care să intre în calendarul naţional al iubitorilor de folk

* Jud. Teleorman: La data de 14 mai, județul aniversează 582 de ani de la prima sa atestare documentară. Prima consemnare a numelui județului Teleorman este pe hrisovul dat de voievodul Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești, la data de 14 mai 1441. Cu această ocazie, cetățenii județului sunt invitați să participe la manifestările consacrate sărbătoririi Zilei Județului Teleorman, în perioada 13-20 mai. Evenimentele sunt organizate de Consiliul Județean Teleorman, cu sprijinul instituțiilor subordonate, susținute de artiști de renume, grupuri de dansatori, fanfară și formații de instrumentiști valoroși. Din program:

  • Festivitățile vor fi deschise de liceenii teleormăneni, la Turnu Măgurele, cu competiția artistică „Parada Europei”, organizată de Asociația Euro Teleorman, la data de 13 mai

* Timișoara: Are loc un concert în curtea Centrului cultural FABER, care îi reunește pe unii dintre cei mai apreciați reprezentanți ai hip-hop-ului românesc: Deliric & Silent Strike și Macanache. În deschidere, show asigurat de MCs din Timișoara: MCs United Showcase. Accesul în locație se va face de la ora 18:00, iar concertul începe de la 19:00. Pe lângă artiști, publicul se va putea bucura de food trucks și mai multe puncte de bar amplasate în curtea FABER

* Timișoara: La Institutul Francez din România la Timișoara, are loc Festivalul cultural pentru copii Căsuța Piticilor (13 – 14 mai). Capul de afiș al ediției cu numărul 12 va fi compania franceză Vibration Visuelle, care va prezenta un spectacol inedit de magie, jonglerie și beatbox – ViVi

* Cracovia: Institutul Cultural Român de la Varșovia reia, după o pauză de trei ani, două programe emblematice: Festivalul Culturii Române de la Cracovia, ajuns la cea de-a XIII-a ediție, desfășurat între 10 și 14 mai, și Caravana Noului Cinema Românesc. Timp de cinci zile, ICR Varșovia invită publicul din Cracovia la 15 evenimente din diferite domenii – literatură, film, arte vizuale, performance, muzică –, precum și ateliere de limba română pentru copii și adulți. Programul Festivalului Culturii Române de la Cracovia a fost elaborat în jurul a două teme importante pentru calendarul cultural românesc în 2023: Timișoara – Capitală Europeană a Culturii și aniversarea a 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir. Din program:

  • Sâmbătă, 13 mai, la Centrul Internațional pentru Cultură vor fi proiectate două documentare din seria „Harta secretă a Timișoarei: oameni și locuri“ – Cafeină pe Bega (24’) și Timpuri noi. O mică revoluţie (25’) – urmate de discuții cu Adriana Babeți, scenarista acestei serii, și Alexandru Condrache, coordonator de proiect. Cele două documentare evocă poveștile și istoria Banatului, legăturile sale cu Europa Centrală, prin prisma „ciorbei negre” și a culturii cafenelelor. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și beneficiază de finanțarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara
  • De la ora 14:00, sub titlul „A fi în al nouălea cer – românii și emoțiile“, se vor desfășura ateliere de limba română pentru adulți, la Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, susținute de traducătoarele Joanna Kornaś-Warwas și Ioana Diaconu Mureșan
  • Caravana Noului Cinema Românesc continuă cu două proiecții: un grupaj de scurtmetraje și lungmetrajul Întregalde, r. Radu Muntean. Cele cinci scurtmetraje selectate în Caravană sunt Amar / Kaïmós, r. Sarra Tsorakidis; Prin oraș circulă scurte povești de dragoste, r. Corina Gabriela Dașoveanu; Trofeul tinereții, r. Răzvan Oprescu; Pune-te în locul meu, r. Laura Georgescu Baron, și Moștenirea, r. Marian Fărcuț
  • Ziua se va încheia cu muzică electronică, la Clubul Betel, de la ora 22:00, cu un spectacol audio-vizual marca Doctorul Sinteză (Alexandru Pascu și Cristian Văduva), Sergiu Catană, precum și proiectul muzical 150 STOKA, semnat de Octavian Horvath

* Roma: Romanian Chamber Orchestra (RCO) va efectua, în perioada 13-23 mai, un turneu care pleacă din Capitala Europeană a Culturii 2023 – Timişoara şi ajunge în capitale occidentale precum Roma, Madrid sau Lisabona. În cadrul turneului RCO 4 Seasons, artiştii români vor concerta atât în formulă de cvartet de coarde, cât şi în formulă de sextet de coarde. Turneul va parcurge traseul Roma – Sala della Protomoteca nel Palazzo Palazzo di Campidoglio (13 mai); Madrid – Real Casino de Madrid/Sala Principe (16 mai); Porto – Fundacao AEP (22 mai); Lisabona – Primăria din Lisabona (23 mai). Concertul din Madrid, ora 20:00 – ora României, poate fi urmărit live pe platforma YouTube, la link: bit.ly/42bep0l

– Sport

* Pe Stadionul Naţional ‘Arcul de Triumf’ din Bucureşti se desfășoară Cupa Regelui şi Cupa Reginei la Oină. În meciurile finale ale celor două cupe vor evolua: CS Dacia Mioveni 2012 versus ACS Galicea Mare în Cupa Reginei şi ACS Frontiera Tomis Constanţa versus CSM Olteniţa în Cupa Regelui

* În weekend-ul 13-14 mai, Bucureștiul găzduiește cea de-a 12-a ediție OMV Petrom Bucharest HALF MARATHON. Evenimentul reunește mai multe curse de alergare, de 2,5 km, 10 km, ștafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km ) și 21 km, precum și Cursele Copiilor. Din programul manifestării:

  • Startul pentru Cursa 2,5km fotolii rulante va avea loc sâmbătă 13 mai, la ora 8:45, iar duminică, la aceeași oră, urmând să aibă loc startul cursei 10 km pentru alergătorii cu abilități speciale
  • Sâmbătă, 13 mai, vor avea loc cursele necompetitive, de la ora 9:00, luând startul alergătorii pentru Cursa Populară, urmând ca de la ora 10:30 să ia startul micii alergători de

la Cursa Copiilor, pe categorii de vârste 0-3ani, 4-5 ani, 6-7 ani, 8-9 ani, 10-12 ani

  • Duminică, 14 mai va fi un singur start, de la 09.00 pentru cursele competitive de semimaraton, semimaraton ștafetă (echipe de câte 3 membri), 10 km individual

* Se dispută un meci în finala mică a Ligii Naţionale de baschet masculin: CS Rapid Bucureşti – BC CSU Sibiu – ora 18:30, Sala Rapid

* Sunt programate meciuri în Superliga de fotbal

  • play-off – etapa a 8-a: Universitatea Craiova – FC Farul Constanţa – ora 21:30, Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
  • play-out – etapa a 8-a: FC Petrolul Ploieşti – AFC Hermannstadt – ora 14:30, Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti; FC Universitatea Cluj – AFC Chindia Târgovişte – ora 19:00, Cluj Arena – Cluj-Napoca

* Se dispută meciuri din Liga Naţională de rugby – Grupa B, etapa a şasea

  • CSM Galaţi – CS Politehnica Iaşi – ora 11:00, Stadion Municipal – Galaţi
  • RC Griviţa-UNEFS – CS Năvodari – ora 11:00, Stadion Parcul Copilului – Bucureşti

* Baia Mare: Are loc turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin – Sala ”Lascăr Pană”

  • CSU din Suceava – CSM Constanţa – ora 15:00
  • CSM Bucureşti – CS Minaur Baia Mare – ora 17:30

* Brașov: Braşov Marathon, ajuns la XI-a ediţie, se va desfăşura în perioada 13-14 mai, sub organizarea Asociaţiei ‘Clubul Sportiv Braşov Marathon’, în parteneriat cu Primăria Braşov. Peste 1.700 de participanţi vor lua startul din Piaţa Sfatului, pe unul dintre cele patru trasee de concurs – Cros, Semimaraton, Maraton şi, noutatea acestui an – proba de Ultramaraton, cu o lungime de 70 de kilometri. Aceasta este prima cursă de ultramaraton cu start din Braşov – Piaţa Sfatului, care atinge cele mai importante vârfuri din jurul municipiului – Postăvaru şi Piatra Mare

* Jud. Constanța: Turul Ciclist CELCO Marea Neagră, editia a III-a, cea mai apreciată cursă de șosea din Dobrogea și prima etapă de Cupă Națională din calendarul Federației Române de Ciclism în 2023 se va desfășura pe 13 și 14 mai în Mamaia, respectiv Techirghiol. Anul acesta vor participa peste 250 de sportivi profesioniști, dar și amatori, de la 5 la 75 de ani

* Piteşti: Are loc turneul Final Four al Cupei României la volei feminin – Piteşti Arena

  • CSM Volei Alba Blaj – CSM Lugoj – ora 16:00
  • CS Dinamo Bucureşti – CSM Târgovişte – ora 19:00

* Satu Mare: Are loc Campionatul Naţional individual masculin de spadă – Sala de scrimă ”Alexandru Csipler”

* Timișoara: Copii, părinţi şi bunici au ocazia să înoate împreună cu ocazia Cupei Familiei la înot, un eveniment tradiţional pentru toate generaţiile ce are loc sâmbătă, 13 mai, ora 11:30, la bazinul acoperit (25 m, 6 culoare) din Zona Circumvalaţiunii din Timişoara. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiilor (celebrată anual în 15 mai), scopul său fiind întărirea legăturilor între generaţii prin activităţi comune la bazin. Evenimentul este organizat de către Clubul de Înot Masters Timişoara în colaborare cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – Universitatea de Vest din Timişoara şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş

* Grecia: Ultraciclistul Bagoly Levente din Sfântu Gheorghe va participa la o nouă cursă de anduranţă, Hellenic Mountain Race, care se va desfăşura în Grecia în perioada 13-20 mai. Cursa va avea 938 de kilometri, iar Bagoly Levente a ales să parcurgă traseul cu o bicicletă cargo

– Diverse

* Pe 13 și 14 mai, pe Bd. Kiseleff, are loc Bucharest Street Food Carnival, un weekend întreg de senzații, arome și combinații inedite, muzică bună și activități pentru toată familia – orele 9:00-23:00

* Jud. Dolj: Consiliul Local şi Primăria comunei Pleniţa organizează, pe 13 şi 14 mai, cea de-a 51-a ediţie a ‘Sărbătorii Bujorului din Pădurea Pleniţa’, eveniment la care participă mii de persoane în fiecare an. Manifestarea se organizează din 1970, în a doua jumătate a lunii mai, când înfloreşte bujorul de silvostepă (paeonia peregrina) din poiana de aproximativ 50 de hectare, rezervaţie naturală unică în ţară

* Jud. Ilfov: Primăria Municipiului București, prin Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), organizează, în intervalul orar 10:00 – 18:00, un nou târg de adopții pentru căței. Evenimentul va avea loc la Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” din Mogoșoaia, acolo unde vor fi propuși spre adopție 50 de căței. Cățeii sunt microcipați, deparazitați intern și extern, vaccinați, iar adulții sunt sterilizați. Adopțiile sunt gratuite

* Oradea: Cai de rasă vor defila pe străzile centrale din Oradea, cu ocazia paradei atelajelor, un preambul al Concursului internaţional de atelaje Oşorhei, care va avea loc în perioada 19 – 21 mai. Astfel, sâmbătă, 13 mai, locuitorii municipiului Oradea sunt invitaţi să participe la parada atelajelor, începând cu ora 15:00. Spectacolul va cuprinde 10 atelaje cu 2 cai şi un atelaj cu 4 cai, care vor defila pe traseul: Primăria Oradea, Podul Sf. Ladislau şi Instituţia Prefectului Judeţului Bihor. Evenimentul este organizat de Primăria Oşorhei, CS Oşorhei, Federaţia Ecvestră Română, în parteneriat cu Visit Oradea şi Primăria Municipiului Oradea

– S-a întâmplat într-o zi de 13 mai

* Cu 416 ani în urmă (1607) au fost puse bazele primei colonii englezeşti în Lumea Nouă, de către căpitanul John Smith şi un batalion de soldaţi debarcaţi pe malul râului James River, la nord-est de Norfolk (azi, statul american Virginia)

* Acum 86 de ani (1937) România şi fosta Iugoslavie au încheiat, la Bucureşti, un Tratat de stabilire, comerţ şi navigaţie

* Acum 77 de ani (1946), între 13 şi 20 mai, Yehudi Menuhin (1916 – 1999), violonist american (naturalizat britanic în 1985) a susţinut, la Bucureşti (în sala Aro), şase concerte alături de profesorul său, George Enescu (pe 13 şi 15 mai, Enescu l-a acompaniat pe Menuhin la pian, pe 18 mai au cântat amândoi la vioară, iar concertele din zilele de 14, 17 şi 20 mai au fost dirijate de George Enescu)

* Cu 42 de ani în urmă (1981), la Roma, în Piaţa Sfântul Petru, a avut loc un atentat asupra Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005), comis de teroristul turc Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonţ aproape l-a costat viaţa pe Suveranul Pontif, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonţul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor. În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliţia politică din acea ţară a descoperit şi contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6 ianuarie 1995 poliţia filipineză a reuşit să oprească „Operaţia Bojinka”, care urmărea acelaşi scop

* Acum 19 ani (2004) Parlamentul a aprobat, în şedinţă comună, Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, document ce stabilea obiective, măsuri, acţiuni ale instituţiilor de profil şi în baza căruia a fost elaborată Strategia militară a României

* În urmă cu 18 ani (2005) avea loc reprimarea violentă a demonstraţiilor antiguvernamentale din Uzbekistan, eveniment cunoscut ca „Masacrul de la Andijan”. Incidentele violente din oraşul Andijan s-au soldat cu sute de morţi şi zeci de persoane arestate

* Cu 9 ani în urmă (2014), peste 200 de mineri au murit și alte câteva sute au rămas blocați în subteran după o explozie care a avut loc într-o mină de cărbuni situată în Soma, provincia Manisa, din vestul Turciei, accidentul fiind provocat de un transformator electric care a generat surparea

Aniversări – Comemorări

– Sf. Fecioară Maria de la Fatima (Calendarul Romano-Catolic 2023). NOTĂ: La 13.V.1917 trei copii cu vârste între 7 şi 10 ani (Francisco, Lucia şi Jacinta) din Fatima, un mic oraş portughez situat la nord de Lisabona, au fost martorii unei apariţii luminoase în timp ce erau cu oile la păscut; apariţia luminoasă s-a repetat de 13 ori în intervalul mai – octombrie; copiii au realizat că este vorba de Fecioara Maria, care le-a împărtăşit trei secrete şi i-a însărcinat să le transmită Papei; în 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Romano-Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică, Fatima devenind un important loc de pelerinaj pentru creştini

– 1806: A murit Samuil Micu, cărturar iluminist, filolog şi traducător; unul dintre reprezentanţii de seamă ai Şcolii Ardelene; autor al primei gramatici tipărite a limbii române („Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, în colaborare cu Gheorghe Şincai); în „Cartea de rogacioni…” (1779) a folosit, pentru prima oară în istoria tipăriturilor româneşti, alfabetul latin; nepot al episcopului Inochentie Micu, prin grija căruia familia a fost înnobilată sub numele germanizat „Klein” (n. 1745)

– 1887: S-a născut Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeie din România care a obţinut brevetul internaţional de pilotaj (eliberat la 22 ianuarie 1914 de către Federaţia Aeronautică Internaţională); consemnată, în analele presei mondiale, drept primul corespondent de război care îşi realizeză reportajele din avion; a deschis drumul aviaţiei sanitare (m. 1929)

– 1889: S-a născut Ion Trivale (pseudonimul lui Iosif Netzler), critic literar (în ciuda activităţii restrânse din cauza morţii premature, Trivale rămâne unul dintre criticii de elită ai literaturii române) şi traducător (a transpus în limba română câteva dintre „Schiţele umoristice” ale lui Mark Twain) (m. 1916, pe front)

– 1889: S-a născut episcopul de Arad Grigorie Comşa (prenumele la botez: Gheorghe), apreciat orator şi „episcop misionar” (a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice moralizatoare – „Biblioteca preotului ortodox”, „Biblioteca creştinului ortodox” ş.a); deputat în primul Parlament al României întregite (1920); membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1935)

– 1904: S-a născut actriţa de teatru și film Elvira Godeanu (m. 1991)

– 1909: S-a născut actriţa franceză de origine română Jany Holt (născută Ruxandra Ecaterina Vlădescu-Olt) (m. 2005)

– 1919: S-a născut inginerul George S. Bărănescu, stabilit (din 1979) în SUA; activitate de cercetare în domeniul motoarelor cu ardere internă; autor al unor invenţii (brevetate în SUA şi în alte state industrializate) care includ concepte de motoare cu ardere internă având capacitatea de conservare a energiei, toleranţă la combustibili şi emisii poluante reduse; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 2001)

– 1924: S-a născut Iv Martinovici (prenumele la naştere: Iuliu Victor), poet, prozator şi traducător (a tradus din poezia lui Rabindranath Tagore şi din literatura populară şi cultă chineză) (m. 2005)

– 1931: S-a născut Dan Grigorescu, critic şi istoric de artă, critic şi istoric literar, eseist, anglist, traducător şi profesor; membru titular al Academiei Române din 2004 (m. 2008)

– 1936: S-a născut medicul şi omul politic Francisc Bárányi; fost ministru al sănătăţii, deputat UDMR în trei legislaturi; membru fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din Banat; fondatorul Serviciului de Ajutor Maltez în România (m. 2016)

– 1938: S-a născut tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti (m. 2006) – 85 de ani

– 1940: S-a născut Mircea Ciobanu (nume la naştere: Mircea Sandu), poet, prozator, editor, traducător şi eseist (m. 1996)

– 1941: S-a născut Constantin Simirad, fost primar al Iaşiului, în perioada 1992-2003 și fost președinte al Consiliului Județean Iași, ambasador al României în Cuba, timp de trei ani, până în 2006 (m. 2021)

– 1942: S-a născut regizorul de film, scenaristul şi actorul Constantin Vaeni