Vladimir Putin a dispus să se ia măsuri privind reducerea fluxurilor de migraţie a populației din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind modificarea Concepției politicii de stat în domeniul migrației populaţiei din Rusia pentru perioada 2019-2025. Decretul prezidențial din 12 mai, privind modificarea Concepției politicii de stat privind migrația din Federația Rusă, este publicat pe portalul de informații juridice și intră în vigoare din ziua semnării lui. În document a fost adăugat, în mod special, un nou punct despre ‘creșterea fluxului de migrație a populației Federației Ruse în străinătate’, în 2022. El definește și publică date privind fluxurile de migranți către și dinspre Rusia. ‘În 2022, sub influența schimbărilor condițiilor sociale şi economice, a crescut fluxul de migrație al populației în străinătate. În acest sens, sunt necesare măsuri suplimentare pentru crearea unor mecanisme financiare, sociale și de altă natură atractive pentru conservarea capitalului uman, reducerea fluxului de capital uman, a populația Federației Ruse în străinătate’, se menţionează în noua concepţie. În plus, noua concepţie este completată de un punct care se referă la necesitatea ‘creării condițiilor pentru revenirea, inclusiv din străinătate, a rezidenților din autoproclamatele republici populare Luhansk şi Doneţk, din regiunile Zaporijjia și Herson (din Ucraina, n.r.), care și-au părăsit locurile de reședință permanentă în timpul aşa-zisei operațiuni militare speciale (ruse din Ucraina, n.r.)’. La secțiunea concepţiei privind acomodarea cetățenilor străini în Federația Rusă, se adaugă o serie de alte noi puncte. În mod special, cele referitoare la ‘întreprinderea de măsuri menite să prevină orice formă de discriminare împotriva cetățenilor străini, pe motive de apartenență rasială, socială, națională sau religioasă, excludere socială, marginalizare și segregare a acestora’. Conceptul se referă şi la necesitatea ‘asigurării accesului egal pentru cetățeni străini aflați în mod legal pe teritoriul Federației Ruse la serviciile de stat și municipale’. Conceptul a adăugat, de asemenea, clauze privind ‘crearea condițiilor care să le asigure protecţie civilă și alte servicii juridice pe teritoriul Federației Ruse doar pentru persoanele aflate în mod legal pe teritoriul acesteia’, precum și cu privire la ‘contracararea formării de enclave etnice (multietnice)’./vdraguta/dsirbu

www.interfax.ru – 12 mai