(Photo by Ilyas AKENGIN / AFP)

După numărarea majorităţii voturilor la alegerile din Turcia, Recep Tayyip Erdoğan şi principalul său rival au spus că vor respecta voinţa poporului şi vor accepta un al doilea tur. Cifrele oficiale îl plasează pe preşedintele Erdoğan la aproape 50% din voturile numărate. Liderul conservator care a dominat politica Turciei timp de două decenii le-a spus susţinătorilor din Ankara că este încrezător că va fi din nou preşedinte peste două săptămâni. Preşedintele Erdoğan a participat la un marş în capitală, unde le-a mulţumit susţinătorilor săi pentru voturi. „Aş vrea să mulţumesc fiecăruia dintre cetăţenii mei care au mers la urne şi şi-au exprimat opţiunea. Turcia a demonstrat încă o dată că este printre democraţiile care conduc la nivel mondial. Acest angajament reflectă voinţa poporului şi libertatea cetăţenilor săi în alegerile politice”. Rivalul său, Kemal Kılıçdaroğlu, are aproximativ 45% dintre voturi. Kemal Kılıçdaroğlu a acuzat partidul de guvernământ de obstrucţionarea numărătorii voturilor. „Dragii mei, încearcă să blocheze sistemul. Ce blocaţi este voinţa turcilor. Nu puteţi preveni să se înfăptuiască cu piedici repetate”. Kılıçdaroğlu, care are sprijinul tinerilor, a declarat că „va câştiga turul al doilea”.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 mai)/aboboc/asalar