Restricţii în mai multe zone din ţară

Realizator: Cristian Bâcâin – Pasajul de la Popești-Leordeni, de pe Centura Capitalei, va fi inaugurat sâmbăta viitoare, iar pentru lucrări de asfaltare circulația pe Centura Capitalei va fi închisă în această noapte, pe DN 4, pe direcția spre capitală. Restricțiile se aplică de la ora 22:00 până duminică dimineață, la ora 5:00, iar șoferii sunt deviați din Centura Capitalei pe Șoseaua Berceni. Cu alte informații din trafic este acum în direct reporterul RRA Alexandru Lancuzov. Bună dimineața, Alex!
Reporter: Bună dimineața! Se închide circulația pe DN 14 A pentru Raliul Mediașului. Sâmbătă şi duminică, între Mediaș și Târnăveni, o competiție automobilistică închide circulația, în intervale de la ora 8:00 la ora 20:00; prima etapă, de la această oră până la ora 12:00. Restricții și județul Brașov, pentru un cros în zona Bran-Moeciu, pe DN 73 F, de la ora 8:30 la ora 14:30. Circulație ușor îngreunată pe DN1, la Sinaia, tamponare la intrarea dinspre Posada. Tot pe DN1, Valea Prahovei, lucrări cu restricții la podul de la Bănești, kilometrul 90. Nu sunt cozi la această oră la Boița, pe DN7 Valea Oltului, în județul Sibiu. Restricții la Cluj-Napoca, pentru Zilele orașului: se închide Piața Unirii și străzile Napoca, Universității și Eroilor, de la ora 15:00. Iar din această dimineață, de la ora 9:00, restricții pe Calea Victoriei din București./rpatulea/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (20 mai)