Ministerul rus de Externe afirmă că încercările de a îndrepta Kievul spre o confruntare viitoare cu Rusia sunt sortite eșecului

Orice încercări ale Occidentului de a livra arme Forțelor Armate ale Ucrainei și de a îndrepta Kievul spre continuarea confruntării cu Rusia sunt sortite eșecului, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Oricât ar încerca Occidentul colectiv să înarmeze Forțele Armate ale Ucrainei și să îndrepte autoritățile ucrainene spre continuarea confruntării cu Rusia, aceste încercări sunt sortite eșecului” – se afirmă într-un comentariu al diplomatului rus. Potrivit afirmaţiilor acesteia, țările occidentale susțin deschis politica autorităților ucrainene de a elimina fizic etnicii ruși. „În general, Occidentul sprijină în mod deschis politica Kievului de eliminare fizică a etnicilor ruși. Dă din cap în tăcere când funcționarii ucraineni promit exterminarea populației Crimeii. Acum, occidentalii înșiși au început să vorbească direct despre distrugerea populației civile din Rusia” – a spus diplomatul. Maria Zaharova a adăugat că Moscova împărtășește poziția fostului premier ucrainean, Mikola Azarov, care a spus că actualul președinte al țării, Volodimir Zelenski, a transformat Ucraina într-un nou Afganistan. „Fostul premier al Ucrainei, Mikola Azarov, a spus recent că Volodimir Zelenski a transformat Ucraina într-un nou Afganistan. Nu putem decât să fim de acord cu această afirmație și să constatăm că ucrainenii au fost înșelați cu neruşinare și cruzime de către Zelenski și complicii săi” – a spus Zaharova. Diplomatul rus a subliniat că poporul Ucrainei, votându-l pe Zelenski la alegerile prezidențiale din primăvara lui 2019, au mizat pe reconcilierea națională, încetarea persecuției a tot ce este rusesc, pe restabilirea cooperării cu Rusia și prosperitatea țării lor, „dar a primit un regim nazist totalitar militant, controlat complet din exterior”. Potrivit spuselor Mariei Zaharova, sentimentul neonazist și dorința de a contribui la escaladarea conflictului ucrainean în acest moment în Europa sunt mai puternice ca niciodată. „Nu ne rămâne decât să constatăm cu regret că occidentalii, inclusiv, paradoxal, germanii, nu au învățat nimic din istorie. Sentimentele neonaziste și dorința de a contribui la escaladarea conflictului ucrainean sunt în Europa de astăzi mai puternice ca niciodată” – a adăugat reprezentantul MAE rus. (https://tass.ru/politika/17903307) (www.tass.ru – 1 iunie)/ssirbu/denisse