Cel puţin 42 de morţi după inundaţiile din Haiti

Cel puțin 42 de persoane au murit în Haiti, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă în acest weekend, potrivit serviciilor de urgenţă. Alte 11 persoane sunt încă dispărute, iar peste 13.000 sunt strămutate după ce le-au fost distruse casele. Orașul cel mai afectat este Léogâne, la sud-vest de capitala Port-au-Prince, unde trei râuri au ieşit din matcă. Primarul din Léogâne, Ernson Henry, a spus că locuitorii orașului sunt „disperați”. Autorităţile se tem că numărul morților va crește și mai mult./aboboc/denisse

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 iunie)