Curtea Constituțională urmează să discute sesizarea pe legea prin care este înfiinţată Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice

Curtea Constituţională discută astăzi sesizarea partidelor USR şi Forţa Dreptei asupra legii prin care este înfiinţată Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice. Autorii sesizării argumentează că legea a fost adoptată de Parlament prin încălcarea unor aspecte de procedură, iar textul conţine prevederi care generează discriminări. Astfel, potrivit USR, noua Agenţie, pe care o va coordona premierul, va avea personal plătit cu 50% în plus faţă de ceilalţi funcţionari publici, ceea ce ar încălca principiul constituţional al egalităţii în faţa legii. USR mai spune că funcţionarea Agenţiei nu va îmbunătăţi activitatea companiilor de stat, ci va întări ‘căpuşarea’ lor şi va crea noi avantaje pentru activul de partid.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie)/eradu