Procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al CSM, cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară

Procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii(CVSM, este cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară în legătură cu dialogul pe care l-a purtat cu un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic. Inspectorii judiciari pot dispune sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM sau respingerea sesizării. Daniel Horodniceanu a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire. Conform unei înregistrări video apărute în spaţiul public, el i-a întrebat pe poliţişti dacă ştiu cine este şi le-a spus că îi va contacta pe superiorii lor. În aceeaşi filmare este surprins momentul în care vicepreşedintelui CSM îi sunt solicitate actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al maşinii şi poliţa de asigurare. După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a transmis că nu a încălcat vreo normă rutieră şi întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti, care îl cunoşteau.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iunie)/eradu