Previziunile săptămânii 19 – 25 iunie 2023

 

Luni, 19 iunie

– Senat

* ora 12:00 – Şedinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • 13:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – et. 6, sala 6001
  • 14:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – et. 5, sala 5001

– Camera Deputaților

* ora 13:30 – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică)

  • ora 16:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 17:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Şedinţele Comisiilor parlamentare

  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – Studiu individual
  • Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 17:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala Comisiei
  • ora 17:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială
  • ora 17:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
  • ora 17:00 – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic – sala 25, etaj 2
  • ora 17:15 – Comisia pentru știință și tehnologie – cam 3150, etaj 3, Corp B4

* Programul premierului Marcel Ciolacu:

  • ora 10:00 – Întâlnire cu Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României – la Palatul Victoria, Sala Moldova
  • ora 13:30 – Întâlnire cu Alfred Stern, CEO OMV AG, și cu Christina Verchere, CEO OMV Petrom – la Palatul Victoria, Sala Moldova

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 700 milioane lei

* Chișinău: Vizita oficială a ministrului afacerilor externe, Luminița Odobescu, în Republica Moldova, în perioada 19 – 20 iunie

* Canberra, Australia: Întrevederi ale secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice, Traian Hristea, cu Ash Collingburn, consilierul de politică externă pentru parteneri globali al prim-ministrului Australiei, și cu o serie de parlamentari australieni

* Şedinţă online a Consiliului Local Sector 6 – ora 13:00

* Constanţa: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanţa – ora 14:30

* Jud. Sibiu: În localitatea Şura Mare are loc inaugurarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al comunei Şura Mare, structură înfiinţată prin Hotărârea nr. 144/2021 a Consiliului Local – ora 10:00

* Tulcea: Consiliul Judeţean Tulcea şi Primăria Municipiului Tulcea, în parteneriat dintre Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, demarează lucrările pentru amplasarea Memorialului „Ivan Patzaichin” – pe faleza municipiului Tulcea

* Şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 12:00

* Dezbaterea cu tema „Audierea minorilor în contextul judiciar (penal și civil)” organizată de Societatea de Științe Juridice este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Invitați: av. Oana Anghel, Cabinet de Avocat Oana Anghel, jud. asist. univ. dr. Cătălin Lungănașu, Tribunalul Timiș, av. Ovidiu Șerban, Partner Zamfirescu Racoți Vasile & Partners, proc. Alexandra Tomescu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, proc.  Marian Trușcă, Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Moderator: av. prof. univ. dr. Marieta Avram, Founding lawyer AVRAM LAW

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Crucea Roşie Română – filiala Sibiu, privind demararea proiectului „Prim Ajutor în Şcoli”, derulat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Sibiu, proiect care presupune instruirea cadrelor didactice şi a personalului administrativ în acordarea primului ajutor premedical – ora 10:00, Str. A. D. Xenopol nr. 1

* Suceava: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, în parteneriat cu Centrul de Avocacy şi Drepturile Omului şi Asociaţia Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, organizează deschiderea Camerei de Audieri din cadrul DGASPC Suceava, realizată în cadrul proiectului „ReACT- Reformă şi acţiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiţie penală” – ora 10:00, la Centrul de Primire a Minorului în Regim de Urgenţă Suceava, Str. Dragoş Vodă nr. 10

* Kaufland România organizează conferinţă de presă de lansare a studiului de impact pentru anul 2022 – ora 11:00, la Kaufland PopUp

* Programul sesiunilor de finanţare pentru „Casa Verde Fotovoltaice” va continua în perioada 19 – 21 iunie, în Regiunea Sud Vest: judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, bugetul alocat fiind de 174.300.000 lei

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 700 milioane lei

* Cluj-Napoca: În marja Forumului pentru inovare româno-japonez (18 – 20 iun.) Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații organizează conferința internațională „TechCo for a Digital Sunrise”, care va reuni participanţi din sectorul public şi privat din Japonia şi din România, care vor aborda tematici din domeniul telecomunicaţiilor securităţii cibernetice, precum şi a inovaţiilor în sectorul public şi privat – ora 10:00, la Grand Hotel Italia

* „Puterea spiritului civic din Colinele Transilvaniei” – conferinţă de presă online WWF România – Fondul Mondial pentru Natură – ora 10:00

* Lunga, jud. Covasna: Testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV,  în intervalul orar 12:00-16:00, în curtea Căminului Cultural. Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş

* Începe Examenul de Evaluare Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, cu proba scrisă la Limba şi literatura română

* Suceava: Are loc conferinţa de lansare a programului Erasmus Mundus Joint Master Resilience in Educational Contexts – ora 14:00, la Universitatea „Ştefan cel Mare”, în Aula din corpul E. Programul este oferit de un consorţiu coordonat de Universitatea Malta, alături de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava fiind parteneri Universitatea Lisabona din Portugalia şi Universitatea Creta din Grecia. La acest parteneriat se adaugă participarea altor cinci universităţi: Dalhousie University – Canada, Universitatea Pretoria – Africa de Sud, Universitatea Orebro – Suedia, Universitatea Sao Paolo – Brazilia, şi European School Psychology Training Centre din Germania

* Suceava: Manifestarea omagială „Omul şi Cartea”, aflată la cea de a XVI-a ediţie, organizată de colectivul Bibliotecii Universității Ştefan cel Mare din Suceava (USV), îl are ca invitat de onoare pe prof. univ. dr. Petru Ghervan, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, antrenorul principal al echipei de handbal Clubul Sportiv Universitar din Suceava – ora 12:00, la Biblioteca USV

* În cadrul „Bucharest Opera Festival” (16 – 24 iun.) are loc spectacolul „Pescuitorii de perle” de G. Bizet,producție a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța – ora 19:00, la Opera Națională București

* Expoziţia „Miresele soarelui” organizată pentru a marca Solstiţiul de Vară, în perioada 19 – 25 iunie, prezintă cămăşi tradiţionale de peste 100 de ani, podoabe vechi, proiecţii şi instalaţii florale – la ARCUB, Hanul Gabroveni, Sala Bolţilor. Piese textile expuse fac parte din colecţiile etnografice private Iulia Gorneanu şi Ana Maria Crişan. Expoziţia poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 12:00 – 20:00. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM

* Vernisajul expoziţiei „Sincretism – Metamorphosis”, care cuprinde lucrări semnate de pictorița Luminiţa Gliga – ora 18:30, la Cercul Militar Naţional, Galeriei Artelor, Str. Constantin Mille nr. 1. Prezintă criticul de artă Marius Tiţa (19 iun. – 6 iul.)

* Festivalul de Teatru Independent Undercloud are loc între 19 și 25 iunie pe Calea Griviței (Teatrul Dramaturgilor, Unarte, J’ai Bistrot, Black Habit, Grivița 53) și va cuprinde peste 20 de spectacole de teatru, dans, concerte și evenimente conexe. Festivalul debutează cu un concert susținut de Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu, Cristi Rigman – ora 19:00, în curtea Unarte

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” deschide „Şcoala de Vară de la Antipa”, pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, în perioada 19 iunie – 4 august. Activitățile, împărțite în 7 module, vor avea loc de luni până vineri, între orele 10:15 şi 12:15, în Sălile Atelier, în grădina Muzeului şi parcurile din Bucureşti. Primul modul, „Ora păsărilor”, are loc între 19 – 23 iunie și este coordonat de dr. Andrei Ştefan

* Deva: Consiliul Judeţean Hunedoara în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiştilor Plastici din România organizează vernisajul expoziţiei retrospective „60+1” a artistului Dan Cîrjoi – ora 17:00, la Galeria Naţională de Artă FORMA, Bd. Decebal nr. 8  (19 – 30 iun.)

* Iaşi: Spectacol-lectură în premieră: „Labirint”, semnat de Petronela Grigorescu, actriţa Teatrului Naţional Iaşi, în calitate de autor, regizor şi actor – ora 19:00, la Teatru³

* Râmnicu Sărat: Vernisajul expoziţiei „Interpretări” a pictorului acuarelist Corneliu Drăgan Târgovişte – ora 12:30, la Muzeul Municipal „Octavian Moşescu”, Str. Constantin Brâncoveanu nr. 4. Vernisajul va fi urmat de un workshop de acuarelă realizat de protagonistul evenimentului

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu pentru prezentarea expoziţiilor cu care instituţia va participa la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia 2023 – ora 11:00, la Palatul Brukenthal, Piaţa Mare nr. 4

* Madrid: La Ambasada României are loc proiecția filmului „PHOENIX – Povestea”, regizat de Cristian Radu Nema; participă fondatorul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci

* Federaţia Română de Gimnastică Ritmică (FRGR) organizează o conferinţă de presă legată de Campionatele Mondiale de junioare de la Cluj-Napoca – ora 10:00, la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Bd.Mărăşti nr. 20 A. Participă preşedinta FRGR, Irina Deleanu, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, gimnasta Amalia Lică

* Cluj-Napoca: Are loc Trofeul Fundaţiei Ţiriac, turneu masculin de tenis ITF (19 – 25 iun.)

* Elveţia: Naţionala de fotbal a României înfruntă echipa Elveţiei, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024 – ora 21:45, pe Stadionul Swissporarena din Lucerna

*****

– Strasbourg: Sesiunea plenară de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (19 – 23 iun.)

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului Transporturi, Telecomunicații și Energie (Energie) al UE

– Bruxelles: Comisarul UE pentru Economie, Paolo Gentiloni, susține o conferință de presă privind propunerea Comisiei de noi reguli pentru procedurile de reținere a impozitului la sursă în UE

– Geneva: Reuniunea Comitetului CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora) pentru animale (19 – 23 iun.)

– Geneva: A 53-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (19 iun. – 14 iul.)

– Minsk, Belarus: Are loc o reuniune a Consiliului miniștrilor de externe al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (19 – 20 iun.)

– Berlin: Cancelarul german, Olaf Scholz, îl primește pe șeful NATO, Jens Stoltenberg

– New York: Întâlnire programată, la sediul ONU, pentru adoptarea oficială a tratatului de protejare a mărilor internaţionale (19 – 20 iun.)

– New York: Conferinţă organizată de ONU privind lupta împotriva terorismului (19 – 20 iun.)

– Paris/Hanoi: Președintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, va vizita Franța și Vietnam (19 – 24 iun.)

– Johannesburg, Africa de Sud: Mette Frederiksen, prim-ministru al Danemarcei și Mark Rutte, prim-ministrul din Țările de Jos, se vor întâlni cu Hage Geingob, președinte al Namibiei, și cu președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, pentru a discuta problemele legate de securitate și schimbările climatice (19 – 21 iun.)

– Berlin: Președintele german, Frank Walter Steinmeier, îl primește pe premierul chinez, Li Qiang, pentru discuții bilaterale

– Londra: Ministrul de externe irlandez, Micheál Martin, se întâlneşte cu secretarul de stat pentru Irlanda de Nord, Chris Heaton-Harris

– Madrid: Conferinţă economică organizată de Asociaţia Jurnaliştilor de Informare Economică (19-23 iun.). Vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, prezintă al VI-lea Premiu pentru Jurnalism Economic

– Geneva, Elveția: Conferința donatorilor pentru Sudan

– Chișinău: O delegație a Congresului Autorităților Locale și Regionale, formată din raportorii Marc Cools și Gunn-Marit Helgesen, va efectua o vizită finală de postmonitorizare în R. Moldova

– Ierusalim: Vizita primei doamne a Ucrainei, Olena Zelenska

– Manila, Filipine: Înfățișarea în justiție a apărătorului filipinez al drepturilor omului Leila de Lima, adversarul fostului președinte Rodrigo Duterte

– New York: Întâlnire programată pentru adoptarea oficială a tratatului de protecție a mării libere sub egida ONU (19 – 20 iun.)

– Le Bourget, Franța: Salonul internațional de aeronautică și spațiu de la Le Bourget (19 – 25 iun.)

– New York: Sunt marcați 70 de ani de la execuțiile în Statele Unite ale lui Julius și Ethel Rosenberg, acuzați de spionaj pentru URSS

– Shanghai, China: Festivalul Internațional de Televiziune de la Shanghai (19 – 23 iun.)

– Anglia, Germania: Au loc turneele de tenis WTA la Birmingham şi Berlin (19-25 iun.), respectiv ATP la Queen’s şi Halle (19-25 iun.)

– Sunt programate meciuri din preliminariile EURO 2024 la fotbal:

  • Grupa B (ora 21:45) – Franţa – Grecia, Irlanda – Gibraltar
  • Grupa C – Ucraina – Malta (ora 19:00), Anglia – Macedonia de Nord (ora 21:45)
  • Grupa D – Armenia – Letonia (ora 19:00), Turcia – Ţara Galilor (ora 21:45)
  • Grupa H – Finlanda – San Marino (ora 19:00), Irlanda de Nord – Kazahstan (ora 21:45), Slovenia – Danemarca (ora 21:45)
  • Grupa I (ora 21:45) – Belarus – Kosovo, Israel – Andorra

Marți, 20 iunie

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 9:30 – Comisia pentru românii de pretutindeni – etaj 7, sala 7031 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru tineret și sport – etaj 5, sala 5058 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală – etaj IV, sala 4060
  • ora 10:30 – Comisia pentru politică externă – etaj 4, sala 4018 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, sala 3047 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 7, sala 7019
  • ora 11:30 – Comisia pentru sănătate – etaj 5, cam. 5043 și online
  • ora 11:30 – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic – etaj 6, sala 6029
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
  • ora 12:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001 și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru învăţământ – etaj 5, cam. 5058 și online
  • ora 13:00 – Comisia pentru afaceri europene – etaj 4, sala 4060
  • ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – etaj VI, sala 6054
  • ora 14:00 – Comisia pentru antreprenoriat și turism – etaj 3, sala 3061

* Senatorul Liviu Brătescu, membru al Comisiei pentru cultură şi media organizează dezbaterea cu tema „Clădirile-monument: finanțare pentru restaurare, valorificare, protecție prin legi coerente” – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, Sala „Avram Iancu”

– Camera Deputaților

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Declaraţii politice
  • ora 10:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 11:30 – Vot final (prezență fizică)

* La încheierea votului final – Şedinţa Biroului permanent și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – Studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 9:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113
  • ora 9:30 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – Sala „Iuliu Maniu”, nivel P

* Are loc cea de-a cincea ediție a evenimentului Forumul „România Digitală”, în intervalul orar 10:30 – 14:30, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Sala Constanța. Participă: Bogdan-Gruia Ivan, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Valeriu Zgonea, președinte ANCOM – Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Anton Rog, director general, Centrul Național Cyberint SRI, Eduard Mititelu, secretar de stat, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 105 milioane lei

* Cisnădie, jud. Sibiu: Consiliul Judeţean Sibiu împreună cu partenerii săi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi University of South-Eastern Norway organizează un atelier de informare, privind metodele de eficientizare energetică sustenabilă – ora 11:00, la Casa de Cultură a oraşului Cisnădie

* „OmFest”, ediția a cincea, debutează astăzi, 20 iunie, de Ziua Mondială a Refugiatului, și se  desfăşoară în perioada 20 – 22 iunie. Festivalul își propune să conecteze cât mai multe comunități (etnice, religioase, sociale) din București prin activități artistice. Deschiderea evenimentului are loc la ora 18:30, la Manasia Hub – cu vernisajul de fotografie și lansarea unei melodii, parte din proiectul „Refugiații și migranții își spun poveștile prin fotografie și muzică”

* Retailerul de modă Primark deschide al doilea magazin din România – ora 10:00, la AFI Cotroceni

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind:

  • Sistemul educaţional la sfârşitul anului şcolar/universitar 2021 – 2022 şi începutul anului şcolar/universitar 2022 – 2023
  • Lucrările de construcţii în aprilie 2023

* Bruxelles: România va susține, la Reuniunea Consiliului Miniștrilor Mediului din UE, din 20 iunie, noul regulament pentru restaurarea naturii. Comisia Europeană a propus o nouă lege pentru refacerea ecosistemelor pentru oameni, climă și planetă – Legea privind restaurarea naturii. Propunerea vizează refacerea ecosistemelor, a habitatelor și a speciilor din zonele terestre și maritime ale UE, pentru a permite recuperarea durabilă și pe termen lung a biodiversității, va contribui la realizarea obiectivelor UE de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la schimbările climatice, îndeplinirea angajamentelor internaționale

* În perioada 18 – 23 iunie Radio România organizează a XI-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovaţiei în creaţia de teatru radiofonic. Cu această ediție, se inaugurează colaborarea Radio România cu Creart, care găzduiește festivalul în spațiul sălii sale de spectacole de la Teatrelli, Piața Lahovari nr. 7. Din programul zilei:

  • ora 12:00 – Prezentarea invitaților speciali ai festivalului „The Walks” – App de Rimini Protokoll, co-productie Creart/Teatrelli în parteneriat cu Institutul „Goethe” București
  • ora 15:00 – Atelierul „Radio dramas from the reporter’s notes and recordings” prezintă experiența Martei Rebzda ca autor de scenarii radiofonice
  • ora 16:00 – Sebastian Dicenaire susține atelierul „Invisible architecture: building spaces in audio drama”

* Eveniment cultural dedicat Zilei Universale a Iei, sărbătorită la 24 iunie, care include  expoziţia de pictură „Tradiţional românesc”, care reunește lucrări semnate de 9 artişti plastici din Republica Moldova şi 4 pictori din România, un scurt recital de muzică clasică al interpretei de operă Ozana Barabancea, şi o expoziţie de costume naţionale şi cămăşi cu altiţă din Republica Moldova şi România – ora 17:00, la Galeria Calderon Art Studio. Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul Cultural UNESCO „Mihai Eminescu” din Bucureşti

* În cadrul Festivalului Internațional de orgă „Cantus Ecclesiae”, ediția a treia (3 – 25 iun.), are loc un recital susținut de Oana Vișenescu – vioară, Emil Vișenescu – clarinet, Vlad Vișenescu – orgă – ora 19:00, la Biserica Italiană, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 28. Festivalul este organizat de Asociația Enarmonia și Arhidieceza Romano-Catolice de București prin „Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice și patrimoniu”, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Polonez, Institutul Maghiar și Asociația Pro Contemporania. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* În cadrul „Bucharest Opera Festival” (16 – 24 iun.) Opera Națională Română Timișoara prezintă spectacolul „Bal la Savoy” de P. Abraham – ora 19:00, la Opera Națională București

* Vernisajul expoziţiei retrospective „Grădinărirea omului”, cu lucrări semnate de Dorel Zaica, pictor, grafician şi scriitor – ora 19:00, la Galeria Romană, Bd. Lascăr Catargiu nr. 1. În deschidere va lua cuvântul Alina Şerban – istoric de artă. (20 iun. – 20 iul.)

* Licitaţia de Vară, organizată de Artmark, ce reuneşte 203 opere semnate de mari maeştri ai artei româneşti – ora 19:00, la InterContinental Athenee Palace

* Brașov: Fundația Forum ARTE organizează o conferinţă de presă în cadrul căreia va fi lansată cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Musica Barcensis, cu prezentarea programului, informații despre concerte și conceptul artistic al acestei ediții – ora 12:00, la Cafeneaua CH9, Str. Curtea Honterus nr. 9. Organizatorii Festivalului Musica Barcensis sunt: Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE, Bisericile Evanghelice C.A. din: Braşov (Biserica Neagră), Bartolomeu, Cristian, Hălchiu, Bod, Codlea, Prejmer, Ghimbav, Hărman și Vulcan și cetatea Feldioara. Festivalul este un proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Brașov și co-finanțat de Primăria Comunei Feldioara și de Primăria Municipiului Codlea

* Iaşi: Are loc prima ediţie a Galei Artelor, în cadrul căreia va avea loc decernarea titlului de Cetăţean de onoare al Municipiului Iaşi pentru artiştii Liviu Suhar, Eugen Mircea şi Constantin Tofan – membrii ai Filialei Iaşi a Uniunii Artiştilor Plastici din România – ora 17:00, la Palatul Roznovanu, Sala „Vasile Pogor”, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11

* Tulcea: Concert susținut de violonistul Alexandru Tomescu acompaniat de pianista Adela Liculescu, în deschiderea Turneului Internațional Stradivarius, ediția a XVI-a, denumită „In the Mood for Love” (20 iun. – 9 iul.) – ora 19:00, la Teatrul „Jean Bart”

* Polonia: România participă la Jocurile Europene de la Cracovia (20 iun. – 3 iul.)

*****

– Bruxelles: Reuniunea Comitetului politic şi de securitate al UE (20 – 21 iun.)

– Stockholm: Reuniunea ministerială UE-SUA privind justiţia şi afacerile interne (20 – 21 iun.)

–  Luxemburg: Reuniunea miniștrilor europeni ai mediului

– Bruxelles: Regele Țărilor de Jos, Willem-Alexander și Regina Maxima se vor afla într-o vizită de stat în Belgia (20 – 22 iun.)

– Roma, Italia: Vizita preşedintelui brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva (20 – 22 iun.)

– Paris: Președintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, participă la un summit cu președintele francez Emmanuel Macron (20 – 21 iun.)

– Bogotá, Colombia: Manifestație a opozanților președintelui columbian, Gustave Petro

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate privind misiunea ONU în Republica Centrafricană

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate privind misiunea ONU în Sudanul de Sud

– Nairobi: Forumul Energetic African (20 – 23 iun.)

– Maroc: Zi națională de protest a Frontului Social Marocan împotriva creșterii prețurilor

– Paris: Prezentări de modă pentru bărbați (20 – 25 iun.)

– Valencia, Spania: Anunțarea clasamentului celor mai bune 50 de restaurante din lume stabilit de revista britanică de specialitate „Restaurant”

Miercuri, 21 iunie

– Senat

* ora 10:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • Vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar)

* ora 12:00 – Întrebări, interpelări și răspunsuri

* ora 13:00 – Declarații politice

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 21 iunie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu Legea referitoare la ordinea judecării proceselor în materie civilă

* Curtea Constituţională a României urmează să dezbată sesizările depuse de USR şi Forţa Dreptei în legătură cu noile legi ale Educaţiei. USR şi Forţa Dreptei au contestat la CCR noile legi ale Educaţiei, pe motiv că acestea conţin mai multe prevederi neconstituţionale care ar limita dreptul la învăţătură al copiilor şi ar încălca principiul egalităţii în drepturi

* Societatea de Științe Juridice organizează dezbaterea cu tema „Răspunderea penală a persoanelor juridice. Prevenție, conformitate și managementul riscurilor” – ora 17:00, la sediul MUȘAT & ASOCIAȚII, Bd. Aviatorilor nr. 43, și online gratuit pe @homepage juridice.ro, facebook.com/JURIDICE.ro, facebook.com/groups/juridice, youtube.com/c/videojuridice și linkedin.com/company/juridice.ro

* Institutul Naţional de Statistică publică date referitoare la:

  • Cifra de afaceri în serviciile prestate în principal întreprinderilor în aprilie 2023
  • Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în aprilie 2023

* Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”, cu sprijinul BTF Engineering, organizează dezbaterea „TURCIA SE ÎNTOARCE SPRE AMERICA? De la pivotul economic la pivotul strategic” – ora 10:00, la Casa Oamenilor de Știință, Piața Alexandru Lahovary nr. 9

* Editura Humanitas Fisction organizează o întâlnire cu Zeruya Shalev, prilejuită de lansarea romanului „Destin” recent apărut în colecția „Raftul Denisei în traducerea Ioanei Petridean – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Vor participa, alături de scriitoare, Tania Radu – critic literar, Cătălin Striblea – jurnalist și Cristian Pătrășconiu – scriitor și jurnalist. Moderator: Denisa Comănescu – director Editura Humanitas Fiction

* Concert susținut de Corina Sîrghi & 7TH SENSE – ora 19:00, în pasajul Hanului Gabroveni, sediul ARCUB

* În cadrul Festivalului Internațional de orgă „Cantus Ecclesiae”, ediția a treia (3 – 25 iun.), are loc un recital susținut de Evelina Andrieș – harpă, Maria Luisa Andrici – orgă – ora 19:00, la Biserica Franceză Sacré Coeur, Str. Căpitan Gheorghe Demetriade, nr. 3. Festivalul este organizat de Asociația Enarmonia și Arhidieceza Romano-Catolice de București prin „Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice și patrimoniu”, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Polonez, Institutul Maghiar și Asociația Pro Contemporania. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* În cadrul „Bucharest Opera Festival” (16 – 24 iun.) are loc spectacolul „Cosi fan tutte” de W.A. Mozart, produs de Opera Națională Braşov – ora 19:00, la Opera Națională București

* Recital avanpremieră a unei noi stagiuni muzicale care se va deschide în toamnă – „Seri camerale Enescu-Schubert”, susținut de Theodor Andreescu – vioară, Mihai Todoran – violă, Izabela Ghergu – violoncel, Iacob Panighianţ – contrabas, Theodor Dumitru – pian – ora 19:00, la Palatul Tinerimea Română. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Timișoara: Eunic România, reţeaua institutelor culturale naţionale europene din România, organizează inaugurarea Centrului multicultural HEI – House of European Institutes, care va consta într-o suită de evenimente menite să familiarizeze Timişoara cu programul şi echipa HEI şi să pornească un proces de conectare şi implicare a locuitorilor şi vizitatorilor oraşului – la Galeria 1 din Bastionul Maria Theresia. Proiectul face parte din Programul cultural naţional „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” şi este finanţat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara, cu sume alocate din bugetul Ministerului Culturii. Din program:

  • ora 18:00 – Inaugurarea publică a HEI, cu prezenţa reprezentanţilor institutelor culturale europene din România, şi vernisajul expoziţiei „Circular Catalysts”, parte dintr-un amplu program al British Council, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, care explorează importanţa meşteşugurilor şi reconectării la natură, creată ca răspuns urgenţa climatică

*****

– Stockholm: Reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale al UE (21 – 22 iun.)

– Londra: Conferința Internațională pentru Reconstrucția Ucrainei (21 – 22 iun.)

– Washington, D.C.: Prim-ministrul indian, Narendra Modi, va călători în Statele Unite ale Americii, într-o vizită oficială de stat (21 – 25 iun.)

– Stockholm, Suedia: Reuniunea UE-SUA privind justiția și afacerile interne, inclusiv răspunsul la războiul din Ucraina și cooperarea împotriva terorismului

– Tokyo, Japonia: Grupul SoftBank – Adunarea Generală Ordinară

– Marea Britanie: Festivalul de muzică de la Glastonbury (21 – 25 iun.)

– Cracovia, Polonia: Jocurile Europene Malopolska 2023; sub motto-ul „WE ARE UNITY”, peste 7.000 sportivi din 48 de țări se vor întrece la cele 29 sporturi și discipline sportive din program, găzduite de 24 de baze sportive (21 iun. – 2 iul.)

– Dubai: Marele maestru norvegian Magnus Carlsen, fost campion mondial, şi marele maestru chinez Ding Liren, campionul mondial en titre, vor participa la inaugurarea noii competiţii de şah Global Chess League (GCL), turneu desfăşurat între 21 iunie şi 2 iulie, la Dubai, cu participarea a şase echipe cu câte şase jucători fiecare, inclusiv minimum două şahiste şi un jucător emblematic

– Amsterdam, Țările de Jos: Două portrete ale pictorului olandez Rembrandt, „ascunse de 200 de ani”, sunt expuse înainte de licitație

Joi, 22 iunie

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Constanța: Expoziţia itinerantă „Noi, Poporul”/„We the People”, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, urmează să fie deschisă la Constanţa, în perioada 22 iunie – 20 iulie. Evenimentul este organizat de Ambasada SUA, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României – Unitatea Arhive Diplomatice, cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres, în colaborare cu Universitatea din Craiova

* Oradea: Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează conferința „Viziune, inovare, transformare”, susținută de dr. Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO – ora 17:00, în sala de conferințe a Muzeului, Str. Armatei Române nr. 1/A

* PRIAevents, alături de partenerii săi, organizează în data de 22 iunie, Pria Renewable Energy Conference – una dintre cele mai importante conferințe despre renewable energy, care va oferi o viziune exclusivă pentru întregul lanț valoric al durabilității, inclusiv alături de companii globale și regionale, investitori, mediul academic, antreprenori etc., va prezenta modalități de a atenua criza climatică prin soluții de afaceri durabile și tehnologie inovatoare – ora 9:30, la Biblioteca Națională a României. Evenimentul este dedicat explorării modului în care poate fi accelerată rapid calea către emisiile nete de dioxid de carbon zero

* Programul sesiunilor de finanţare pentru „Casa Verde Fotovoltaice” va continua în perioada 22 – 26 iunie în Regiunea Vest: judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, bugetul alocat fiind de 200.480.000 lei

* Stagiunea Big Band-ului Radio se încheie cu concertul „The Magic of Buddy Rich”, care îl va avea ca solist pe Laurențiu Zmău – percuție. Dirijor: Simona Strungaru – ora 19:00, la Sala Radio

* Filarmonica George Enescu închide stagiunea simfonică 2022 – 2023 cu un concert vocal-simfonic, desfășurat cu participarea dirijorului Josep Caballé Domenech și a solistei Lise De La Salle – ora 19:00, în Sala Mare

* În cadrul „Bucharest Opera Festival” (16 – 24 iun.) este prezentat în premieră spectacolul „Văduva veselă 2.0”, producţie a Operei Naționale din Iaşi – ora 19:00, la Opera Națională București

* Jud. Caraș-Severin: În perioada 22 – 27 iunie are loc a doua parte a turneului SoNoRo Conac, cu cinci concerte în spații selectate în spiritul proiectului – acela de a pune în valoare arhitectura de patrimoniu. Ediția a XI-a este intitulată „The Fiddler on the Roof” – o trimitere la instrumentele de coarde prezente în turneu, dintre care două viori Stradivarius. Concertele programate în luna iunie vor fi susținute de muzicienii Alexandra Tîrșu (vioară), Kirill Troussov (vioară) și Răzvan Popovici (violă). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din program:

  • ora 19:00 – Concertul are loc la reședința pictorului Gheorghe Fikl, din Socolari, jud. Caraș-Severin

* Reșița: „Hedwig and the Angry Inch” în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului „Stela Popescu”, participă la New Wave International Theatre Festival, ediția a III-a (16 – 24 iun.) – ora 19:00, la Teatrul de Vest Reșița

* Târgu Mureş: Ediţia a XXVI-a a Zilelor Târgumureşene, are loc între 22 – 25 iunie, cu muzică, spectacole de teatru, expoziţii, concerte, în Cetatea Medievală, pe Str. Bolyai, dar şi în Centrul oraşului. Participă artistul Zoran din Ungaria, Horia Brenciu, Margaret Island, Irina Rimes, Nicu Alifantis şi ZAN, Filarmonica de Stat Târgu Mureş, Vizi Imre, Bosquito, Budapest Bár şi Mobilmánia. Se va acorda titlul de Cetăţean de Onoare pentru: cântăreaţa de muzică populară Florentina Pop, Balaicz Zoltan – primarul oraşului Zalaegerszeg, Camelia Vasilica Sălbădean – asistent laborator, Pavai Istvan – etnomuzicolog, postmortem lui Lorincz Ludovic – coregraf, Dimitrie Poptămaş – fost director la Biblioteca Judeţeană Mureş, Virgil Pană – cercetător ştiinţific, Koszorus Kalman Antal – muzician

  • În acest an Târgu Mureşul va primi vizita a cinci delegaţii din străinătate, din oraşele înfrăţite, respectiv din Zalaegerszeg, Baja, Ujbuda – Budapesta din Ungaria, Strumyani din Bulgaria şi Chişinău, Republica Moldova

* Râmnicu Vâlcea: Filarmonica „Ion Dumitrescu” prezintă „Clasici ai muzicii româneşti omagiaţi în anul 2023” – recital de pian susținut de Ilinca Dumitrescu. Invitat special: Vasile Macovei – fagot – ora 19:00, la Sala Lahovari

*****

– Stockholm: Reuniunea informală a miniștrilor afacerilor europene din UE, în timpul președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene

– Washington DC: Președintele SUA, Joe Biden, îl primește pe prim-ministrul, indian Narendra Modi, pentru o vizită de stat, care va include și un dineu de lucru

– Paris: Președintele francez, Emmanuel Macron, organizează un summit internațional pentru „un nou pact financiar global” (22 – 23 iun.)

– Paris: Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, va vizita Parisul (22 – 23 iun.)

– Londra: Redeschiderea Galeriei Naționale de Picturi și Portrete, după renovare, cu o expoziție de fotografii inedite cu Beatles, realizate de Paul McCartney

– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei

– Ankara, Turcia: Banca Centrală Turcă își anunță rata de referință

– Paris: Licitația unei colecții de artă ce aparține actorului francez Alain Delon (13:00)

– Paris: Soliștii Lenny Kravitz, Billie Eilish şi Ben Harper vor cânta la Paris, în cadrul unui concert caritabil pentru climă şi împotriva sărăciei, în marja unui summit internaţional organizat la iniţiativa Palatului Élysée. Artiştii H.E.R., Jon Batiste, Finneas şi Mosimann vor participa, de asemenea, la festivităţile gratuite prevăzute să aibă loc pe Champ de Mars. Intitulat „Power our planet: live in Paris”, evenimentul va pune în evidenţă summitul pentru un „nou acord financiar global”, organizat în capitala Franţei la iniţiativa preşedintelui Macron (21 şi 22 iun.)

– Essaouira, Maroc: A 24-a ediție a Festivalului Gnaoua (22 – 24 iun.)

– Naivasha, Kenya: Campionatul Mondial (WRC) – Raliul Kenyei (22 – 25 iun.)

– Springfield, SUA: Golf – Turneul LPGA, KPMG Women’s PGA Championship (22 – 25 iun.)

Vineri, 23 iunie

* Societatea Română de Apiterapie, Fitoterapie şi Aromaterapie organizează prima ediţie a Congresului de Apiterapie, Fitoterapie şi Aromaterapie – ora 14:00, la Hotel Pullman (23 – 26 iun.)

* Râșnov, jud. Brașov: Oraşul-staţiune Râşnov va găzdui în premieră, în perioada 23 – 25 iunie, primul festival de locuinţe mobile din Europa Centrală şi de Est, „Tiny House Festival”, prilej cu care publicul va putea vedea cum arată cea mai ieftină casă de vacanţă din România, care costă 6.000 de euro. „Tiny House Festival” va reuni producători de case pe roţi, modulare şi din prefabricate din ţara noastră, ce vor prezenta modele inovatoare, furnizori de materiale de construcţii, firme de soluţii de încălzire în pardoseală, izolaţii sau off-grid. Evenimentul va avea şi o secţiune pentru conversii de van-uri, food trucks, auto de epocă, dar şi pentru rulote noi şi retro destinate închirierii sau vânzării

* Gala de premiere a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, ediția a XI-a (18 – 23 iun.), organizat de Radio România – ora 13:00, la sala de spectacole Teatrelli

* Concertul de închidere a stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta dirijorului Sascha Goetzel, solistă: Roxana Constantinescu (alto), cu participarea Corului Academic Radio, dirijor: Ciprian Țuțu și a Corului de Copii Radio, dirijor: Răzvan Rădos  – ora 19:00, la Sala Radio

* Soprana Felicia Filip este invitatul special al ediţiei din iunie „Vineri de la 6 şi 9”, un spectacol de divertisment altfel care se joacă o dată pe lună pe scena de la Sala Mare ARCUB şi propune, de fiecare dată, un alt repertoriu. Spectacolul regizat de Mircea Cornişteanu beneficiază în această lună de două reprezentaţii – ora 18:00 şi 21:00, la ARCUB – Hanul Gabroveni. Alături de Felicia Filip, din distribuţia spectacolului fac parte actriţa Emilia Popescu, scriitorul Mircea Dinescu, interpretul Nicu Alifantis, coregrafa Adina Cezar, dansatorii Ioana Cazacu, Mara Constantinescu, Eduard Chimac, magicianul Andrei Teaşcă, alături de actorii Radu Gheorghe şi Mihai Bisericanu în calitate de prezentatori

* Cea de-a treia ediţie SAGA Festival se va desfășura între 23 și 25 iunie, când unii dintre cei mai importanți 100 artişti ai momentului vor veni în România, la Romaero. Printre cei care concerta pe scenele Source, Heat, Spark, Switch şi Drift  se numără: Lil Nas X, Skrillex, Adriatique, Nina Kraviz, Richie Hawtin, Melanie C, Delia, Franky Wah, Elley Duhe, Fisher, Robin Schulz, Gabry Ponte, Hot Since 82, Ida Engberg, Joel Corry, Justus, Paco Osuna, Subcarpaţi, Wiz Khalifa, Alan Walker, Tale of Us, Adam Beyer, B.U.G. Mafia, I Hate Models, Kevin De Vries, Mochakk, Sickick, Spike și Vintage Culture

* American Independent Film Festival revine anul acesta la București cu cea de-a 7-a ediție, care va cuprinde proiecții în aer liber, între 23 și 25 iunie, la Roaba de cultură, în Parcul Herăstrău

* Filarmonica „George Enescu” deschide „Athenaeum Summer Festival” (23 – 27 iun.) cu un concert vocal-simfonic. Dirijor: Josep Caballé Domenech. Solistă: Lise De La Salle – ora 19:00, la Ateneul Român. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* În cadrul „Bucharest Opera Festival” (16 – 24 iun.) Opera Maghiară de Stat din Budapesta prezintă spectacolul „Pelleas și Melisande” de C. Debussy – ora 19:00, la Opera Națională București

* Arad: În cadrul turneului SoNoRo Conac (22 – 27 iun.), are loc un concert susținut de muzicienii Alexandra Tîrșu (vioară), Kirill Troussov (vioară) și Răzvan Popovici (violă) – ora 19:00, la Palatul de Justiție Arad. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Sibiu: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) se află în acest an la ediţia cu numărul 30, „MIRACOL”, are loc în perioada 23 iunie – 2 iulie, și include peste 800 de evenimente și 5000 de invitaţi din 75 de ţări. Din program:

  • ora 16:00 – Evenimentul de deschidere a Festivalului, cu concertul „O catedrală plină de orgi”, o experienţă muzicală unică adusă de cele șapte orgi din Catedrala Luterană Evanghelică „Sfânta Maria”. Interpretează: Jean-Christophe Geiser, Paul Cristian, Brita Falch Leutert, Jürg Leutert
  • ora 17:00 și ora 21:00 – Teatrul Nottara din Bucuresti prezintă spectacolul „Agnes, aleasa lui Dumnezeu”, de John Pielmeier, regia: Sânziana Stoican – la Teatrul Gong
  • ora 17:00 – Spectacolul Operei Române din București, „ALTITZA & JOC’N JOC”, în regia și coregrafia lui Gigi Căciuleanu, pe muzica lui Dan Dediu – la Centrul Cultural „Ion Besoiu”
  • ora 19:00 – Muzica Militară a Academiei Forţelor Terestre Sibiu – Pietonala „Nicolae Bălcescu”
  • ora 19:30 – Proiectul „Moștenirea”, semnat Mihai Mălaimare și Universitatea de Arte din Târgu Mureş – pe Strada Cetăţii
  • ora 20:00 – Are loc spectacolul Teatrului Naţional București „Creatorul de teatru”, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș în rolul titular – la Filarmonica de Stat
  • ora 21:00 – Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă „Povestea prinţesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete – la Fabrica de Cultură UniCredit
  • ora 22:15 – Spectacolul „Love songs in… June”, cu: Monica Anghel, Paula Seling, George Miron, alături de grupul vocal Acapella, Andrei Tudor și band-ul său și cvartetul D’Acord din Sibiu – în Piaţa Mare
  • ora 23:30 – Spectacol de lumini: „Drone Show”, semnat EVSKY & KLS LASERS – în Piaţa Teatrului

* Jud. Maramureș: Raliul Maramureșului 2023, a 3-a etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, se va desfășura în jud. Maramureș și municipiul Baia Mare, în perioada 23 – 25 iunie

*****

– Nador, Maroc: Forumul Social Maghreb privind migrația (23 – 25 iun.)

– Anaheim, SUA: Reuniunile anuale Asia-Pacific 2023 (23 iun. – 1 iul.)

– Madrid: Date privind PIB-ul din primul trimestru (a doua estimare) – INE

– Bruxelles: Zona euro – indicele PMI compozit flash pentru iunie (S&P Global)

– Assen: MotoGP – Marele Premiu al Țărilor de Jos (23 – 25 iun.)

Sâmbătă, 24 iunie

* În cadrul Festivalului Internațional de orgă „Cantus Ecclesiae”, ediția a treia (3 – 25 iun.), are loc un recital susținut de Vlad Năstase – ora 17:00, la Biserica Evanghelică C.A., Str. Luterană nr. 2. Festivalul este organizat de Asociația Enarmonia și Arhidieceza Romano-Catolice de București prin „Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice și patrimoniu”, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Polonez, Institutul Maghiar și Asociația Pro Contemporania. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” organizează evenimentul „Hai să ne-ntâlnim sâmbătă seară”, compus din Expoziția „Preludiu interbelic” şi concertul Corului de Cameră „Preludiu-Voicu Enăchescu”, dirijat de Andrei Stănculescu – ora – ora 18:30, la Palatul  „Tinerimea Română”. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* În cadrul „Bucharest Opera Festival” (16 – 24 iun.) Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” București prezintă spectacolul „Kiss me Kate” de C. Porter – ora 19:00

* Filarmonica „George Enescu” prezintă două concerte în cadrul „Athenaeum Summer Festival” (23 – 27 iun.), la Ateneul Român:

  • ora 19:00 – Recital de pian Gülsin Onay
  • ora 21:00 – Concert în aer liber cu Rafael Butaru – vioară și Athenaeum String Quintet – Esplanada Ateneului. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Jud. Cluj: În cadrul turneului SoNoRo Conac (22 – 27 iun.), are loc un concert susținut de muzicienii Alexandra Tîrșu (vioară), Kirill Troussov (vioară) și Răzvan Popovici (violă) – ora 19:00, la Biserica și Claustrul Mănăstirii Franciscanilor, Gherla, jud. Cluj . Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Sibiu: A 30-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) are loc în perioada 23 iunie – 2 iulie și include peste 800 de evenimente și 5000 de invitaţi din 75 de ţări. Din program:

  • ora 17:00 – Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) prezintă „Ora în care nu știam nimic unii de alţii”, un spectacol după o piesă a laureatului Nobel (2019) Peter Handke, semnat Leta Popescu și Bogdan Spătaru – la Sala Mare TNRS
  • ora 19:00 – Filarmonica de Stat Sibiu și Corul de Copii și Tineret „Symbol-Jean Lupu” prezintă „Muzică pentru copii în filmul românesc” – la Sala Thalia

* Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează tradiţionalul Târg de Sânziene. Între orele 11:30 -14:30, Ansamblul Vatra Hărmanului va fi prezent pe aleile muzeului şi în curtea gospodăriei Drăguş cu Obiceiuri de Sânziene

*****

– Berlin: Sunt marcați 75 de ani de la începutul Blocadei Berlinului, când Uniunea Sovietică a blocat accesul rutier și feroviar către Berlinul de Vest

– Sierra Leone: Alegeri prezidențiale și legislative

– Nikko, Japonia: Reuniunea ministerială a G7 privind egalitatea de gen (24 – 25 iun.)

– Paris: Pride parade – marșul comunității LGBT

– Riad, Arabia Saudită: Sunt marcați 5 ani de la ridicarea interdicției impuse femeilor, de a conduce autovehicule

– Londra: Baseball – MLB London Series, St. Louis Cardinals împotriva Chicago Cubs (24 – 25 iun.)

– New York: Atletism – New York Grand Prix

– SUA: CONCACAF Gold Cup – cea de-a 17-a ediție a Cupei de Aur CONCACAF, campionatul internațional bienal de fotbal masculin din regiunea Nord, America Centrală și Caraibe, organizat de CONCACAF. Canada și Statele Unite vor găzdui turneul, care este programat să aibă loc în perioada 24 iunie – 12 iulie, cu finala pe data de 16 iulie

Duminică, 25 iunie

* Legea privind implementarea directivei europene care reglementează acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective intră în vigoare începând cu 25 iunie

* În cadrul „Athenaeum Summer Festival 2023” (23 – 27 iun.) Filarmonica „George Enescu” prezintă concertul „Spiritul muzicii americane”, susținut de trompetistul Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra – ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român

* În cadrul Festivalului Internațional de orgă „Cantus Ecclesiae”, ediția a treia (3 – 25 iun.), are loc un recital susținut de Renée Anne Louprette (SUA) – ora 20:00, la Catedrala Sf. Iosif, Str. General H. M. Berthelot nr. 19. Festivalul este organizat de Asociația Enarmonia și Arhidieceza Romano-Catolice de București prin „Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice și patrimoniu”, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Polonez, Institutul Maghiar și Asociația Pro Contemporania. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Sibiu: A 30-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) are loc în perioada 23 iunie – 2 iulie și include peste 800 de evenimente și 5000 de invitaţi din 75 de ţări. Din program:

  • ora 16:00 – Teatrul Excelsior prezintă spectacolul „PUNK ROCK”, de Simon Stephens – la Fabrica de Cultură UniCredit
  • ora 17:00 – „Text Shop” – o formă originală de interactivitate cu publicul a artistului Gigi Căciuleanu – la Filarmonica de Stat
  • ora 19:00 – „Jocuri, vorbe, greieri”, regia: Silviu Purcărete, un spectacol al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu – la Fabrica de Cultură UniCredit
  • ora 21:00 – Teatrul de Stat Constanţa prezintă „Seaside Stories”, în regia lui Radu Afrim, pe texte de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Gosu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija – la Fabrica de Cultură UniCredit
  • ora 22:00 – Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) prezintă spectacolul „Cameristele”, de Jean Genet, în regia lui Hunor Horvath – la Sala Mare a TNRS
  • ora 23:00 – Universitatea de Vest Timișoara prezintă comedia poliţistă „Pescăruș”, după piesa lui Boris Akunin – la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Sala CAVAS

* Londra: Premiera britanică a spectacolului „Raport asupra iubirii” – un monolog după romanul lui Augustin Buzura, „Raport asupra singurătății”, în interpretarea actorului Vlad Ivanov. Textul montării – adaptat și semnat de Ramona Mitrică – este însoțit de muzică live, compusă și interpretată de Lucian Maxim, în timp ce fragmentele înregistrate sunt interpretate de pianistul Alexandru Burcă. Evenimentul face parte din programul zilei dedicate României, la „artsdepot 2023” – între orele 13:00 și 18:00

*****

– Grecia: Au loc alegeri legislative

– Guatemala: Alegeri prezidențiale, legislative și municipale

– Mecca, Arabia Saudită: Urmează să aibă loc Pelerinajul musulman Hajj (25 iun. – 1 iul.)

– Assen: MotoGP – Marele Premiu al Țărilor de Jos, cursa finală