Secretarul de stat al SUA a avut discuţii oneste şi constructive în timpul vizitei sale în China

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a declarat luni că a avut discuţii oneste şi constructive în timpul vizitei sale în China. Vorbind jurnaliştilor, Antony Blinken a repetat declaraţiile făcute de preşedintele chinez, Xi Jinping, iar ambele părţi au fost de acord că este necesară stabilizarea relaţiilor bilaterale. „Atât SUA, cât şi China au obligaţia de a gestiona în mod responsabil aceste relaţii. Făcând aşa, este în interesul SUA şi în interesul Chinei şi, nu în ultimul rând, în interesul întregii lumi. Am venit la Beijing pentru a consolida canalele de comunicare la nivel înalt, pentru a ne clarifica pozițiile și intențiile în domeniile de dezacord și pentru a explora domeniile în care am putea lucra împreună în ceea ce privește interesele noastre, pentru a ne alinia în ceea ce privește provocările transnaționale comune – și am făcut toate acestea. Cu privire la Taiwan, am reiterat că politica îndelungată a SUA privind ‘O singură Chină’ nu s-a schimbat„, a declarat Antony Blinken./mbaciu/atataru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 iunie