Primăria Sectorului 2 va ridica maşinile parcate neregulamentar

Primăria Sectorului 2 va ridica, începând de astăzi, maşinile parcate neregulamentar pe trecerile de pietoni, în staţiile de transport în comun sau pe trotuarele din zona şcolilor. Potrivit unui anunţ de presă, recuperarea maşinilor ridicate de către autorităţi va fi posibilă doar după plata unor taxe, după cum urmează: 200 de lei ridicarea, 150 de lei transportul maşinii şi 150 de lei pe zi pentru depozitare. De asemenea, Poliţia locală a sectorului 2 anunţă că şoferii vor fi sancţionaţi şi cu 4 puncte de penalizare, ceea ce înseamnă încă 580 de lei amendă, cu posibilitatea de plată la jumătate, în termen de 15 zile. Cetăţenii care nu îşi mai găsesc maşina în locul unde au parcat-o pot afla informaţii la Dispeceratul Poliţiei Locale Sector 2.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iunie)/apostelnicu/dsirbu