O insulă din Finlanda se declară „zonă fără telefoane mobile”

Insula Ulko-Tammio din Finlanda este prima insulă turistică „fără telefon mobil” din lume. Insula este situată în Parcul Naţional din Golful Estic, iar turiştii sunt întâmpinaţi de panouri care îi îndeamnă să nu utilizeze dispozitivele mobile şi să se bucure de frumuseţea naturii de pe insulă. Aflată într-unul dintre cele 41 de parcuri naţionale ale Finlandei, Ulko-Tammio este nelocuită, dar găzduieşte multe păsări şi plante rare pe care vizitatorii le pot vedea în timp ce merg pe traseele naturale. „Închiderea telefonului, explorarea naturii şi întâlnirea cu oameni faţă în faţă vă vor îmbunătăţi cu siguranţă starea de spirit şi bunăstarea”, susţine Sari Castren, psiholog şi şef de cercetări la Institutul finlandez pentru sănătate şi bunăstare, într-un comunicat de presă. Vizitatorii îşi pot petrece nopţile fără telefon pe insulă, în corturi sau într-o cabană. Se poate ajunge pe insulă cu barca, feribotul sau taxiul pe apă.(www.novini.bg – 23 iunie)/ddaniela