Parlamentul a adoptat în această săptămână toate proiectele propuse referitoare la pensii

Parlamentul a adoptat în această săptămână toate proiectele referitoare la pensii, pe care coaliția de guvernare și-a propus să le promoveze până la finalul actualei sesiuni ale legislativului, iar astăzi primul act normativ aprobat cu vot decizional luni a fost promulgat de președinte. Este vorba despre eliminarea pensiilor speciale pentru senatori și deputați. În cursul zilei, Camera Deputaților a validat legea prin care se interzice cumulul pensie-salariu la stat, însă cu introducerea mai multor categorii profesionale exceptate de la această regulă: aleșii locali și parlamentarii, cadrele didactice și cele medicale de specialitate, asistenții maternali, dar și angajații din Academia Română, BNR, Autoritatea de Reglementare în Energie și ANCOM. A primit vot final favorabil și reforma pensiilor pentru magistrați, militari, polițiști, diplomați și funcționari parlamentari. Are detalii Iulia Gherman.

Reporter: Proiectul de lege inițiat de guvern privind reforma pensiilor speciale a trecut de Parlament în procedă de urgență, iar pentru a nu există obiecții de tehnică legislativă, mai multe amendamente au fost reanalizate și votate astăzi în plenul Senatului și apoi în cel al Camerei Deputaților, ca for decizional. Ultimele modificări aduse vizează, între altele, creșterea etapizată a vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani, o vechime de minimum 25 de ani în specialitate pentru magistrați, în vederea obținerii pensiei de serviciu, dar și o perioadă de cinci ani de grație în care procurorii, judecătorii și militarii se pot pensiona în aceleași condiții ca până acum. De asemenea, s-a introdus un procent de 15% pentru impozitarea sumelor care depășesc valoarea salariului mediu net. Toate aceste prevederi au fost convenite cu experții europeni, a subliniat premierul Marcel Ciolacu. Liderul PSD a dat asigurări că, în cazul unor contestații la CCR, eventualele modificări la proiectul de lege vor fi finalizate până la toamnă, în sesiune extraordinară. Există un termen legal de două zile în care documentul poate fi contestat la CCR. Dacă nu există astfel de sesizări, proiectul de lege merge la promulgare./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 iunie