Armata Ucrainei desfăşoară operaţiuni ofensive pe segmente extinse ale frontului

Forțele de Apărare ale Ucrainei au preluat inițiativa strategică în direcția estică Bahmut și desfășoară operațiuni ofensive pe segmente extinse ale frontului – a raportat, joi, Andri Kovaliov, purtătorul de cuvânt al Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei. Pe flancurile orașului Bahmut, militarii ucraineni continuă să exercite presiune asupra ocupanţilor ruşi, alungându-i din zonele capturate anterior. În direcția Rivnopillia-Volodine, trupele ucrainene au înregistrat un succes parțial, consolidându-şi poziţiile recucerite. În direcțiile Liman, Avdiivka și Mariinka, Forţele de Apărare ale Ucrainei continuă să oprească înaintarea trupelor de ocupaţie ale Rusiei.

(KORESPONDENT – 29 iunie)/sdan/asalar