Parlamentul elen a aprobat planul pe patru ani al noului guvern condus de Kyriakos Mitsotakis

Noul guvern al premierului elen, Kyriakos Mitsotakis, a câştigat un vot cheie în parlament sâmbătă, după ce a promis să refacă ratingul de credit al ţării sale, să creeze locuri de muncă şi să reducă taxele.

Mitsotakis, în vârstă de 55 de ani, a anunţat un program de 9 miliarde de euro, ce include plăţi unice către pensionari, măriri de salarii în sectorul public şi o creştere cu 1.000 de euro a pragului pentru scutirea de impozite pentru gospodăriile cu copii, începând din 2024.

Mitsotakis a obţinut 158 de fotolii în parlamentul de 300 de locuri la alegerile naţionale din 25 iunie, asigurându-şi un nou mandat şi o majoritate clară pentru a-şi implementa planul economic. În urmă cu zece ani Grecia a ieşit dintr-o criză uriaşă a datoriilor, ce a zguduit Zona Euro./mbrotacel/gpodea

REUTERS – 8 iulie