Oare livrările lui Joe Biden de avioane F-16 vor ajuta Ucraina să-și recâștige o mână-forte? Va trebui să așteptăm până la toamnă, când piloții ucraineni vor fi fost instruiți
EURONEWS (Franța), 10 iulie 2023 – România este cea mai recentă țară care va începe instruirea piloților pe avioane de tip F-16, în special pe cea destinată armatei Ucrainei. Acest anunț a fost făcut de oficiali de la București. Luni de zile, Ucraina a tot spus că are nevoie de asemenea avioane americane – cele mai folosite la nivel mondial – ca să poată face față invaziei ruse. Iar pe data de 19 mai, după numeroase refuzuri, Joe Biden a dat undă verde livrărilor de avioane de război destinate Ucrainei, inclusiv celor de tip F-16.
Dezechilibru al forțelor aeriene
Dar de ce era Volodimir Zelenski atât de disperat să primească asemenea avioane? Kievului îi este greu să se impună pe plan aerian, iar avioanele F-16 i-ar permite să-și recâștige controlul asupra spațiului aerian, oferind totodată sprijin trupelor de la sol. Potrivit celor de la Global Firepower – un portal de analiză pe plan militar – la începutul lunii ianuarie, Ucraina dispunea de mai puțin de 190 de avioane, comparativ cu cele peste 2000 ale Rusiei.
Jean-Pierre Maulny, director adjunct al Institutului pentru Relații Internaționale și Strategice (IRIS), afirmă că, în cursul manevrelor, „forțele inamice ar putea fi atacate prin artilerie. Le poți vedea mișcându-se. Iar utilitatea acestor avioane constă în faptul că ele pot urmări manevrele forțelor ruse de cealaltă parte a frontului”.
Léo Péria-Peigné, cercetător la Institutul de pe lângă Centrul de Relații Internaționale pentru Studii de Securitate (IFRI), adaugă și el că există trei modalități de folosire a avioanelor F-16. “Pentru sprijin la sol”, spune el. “Pentru a-i lovi pe rușii care atacă sau pentru a sprijini un atac ucrainean în vederea interceptării unui avion inamic care ar intra în spațiul aerian ucrainean. Mai mult, chiar se pot folosi muniții vizând interceptarea rachetelor și a dronelor care amenință niște poziții mai slabe”.
Instrucția: un factor-cheie care va necesita timp
Dat fiind sprijinul acordat de SUA, mai multe țări au căutat să ajute Ucraina la instruirea piloților destinați avioanelor F-16.
La sfârșitul lunii mai, șeful diplomației UE, Josep Borrell, a dat de înțeles că Polonia a început deja să facă asta și mai multe țări sunt dispuse să sprijine Ucraina prin astfel de avioane.
Olanda intenționează să înceapă chiar din această vară instrucția piloților pentru avioane de tip F-16.
Danemarca se pregătește și ea să instruiască piloți pe teritoriul său. Instrucția piloților și cât de mult poate ea dura – acest aspect e o

