Vladimir Putin a pierdut deja războiul din Ucraina, consideră preşedintele american, Joe Biden

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat că Vladimir Putin a pierdut deja războiul din Ucraina şi nu deţine resursele pentru a-l susţine.

În declaraţiile făcute după un summit al statelor nordice, desfăşurat la Helsinki, domnul Biden a minimalizat şansele de a exista un conflict pe termen lung, adăugând că, în opinia sa, preşedintele rus va decide în cele din urmă că nu este în interesul Rusiei să continue lupta.

Biden a mai spus că speră ca Ucraina să înregistreze progrese suficiente în actuala contraofensivă, pentru a se putea ajunge la o soluţie negociată, la un moment dat. /mbrotacel/csimion

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 iulie