Bulgaria este pregătită să introducă moneda euro de la 1 ianuarie 2025

Guvernatorul Băncii Naţionale Bulgare (BNB), Dimităr Radev, a declarat că Bulgaria este pregătită să introducă moneda euro de la 1 ianuarie 2025. Potrivit lui Radev, în sectorul bancar, stabilitatea valutară este cea mai dificilă, cea mai complicată parte a criteriilor de aderare a unei ţări la zona euro. Guvernatorul a adăugat că Bulgaria a îndeplinit aceste criterii în 2020 şi a insistat ca beneficiile monedei euro să fie explicate mai activ, deoarece Bulgaria este în faza finală şi nu există cale de întoarcere”. Guvernatorul BNB, însă, s-a pronunţat împotriva ideii ministrului de finanţe, Asen Vasilev, privind plata în paralel, în leva şi în euro, înainte de introducerea oficială a monedei unice europene: „După (introducerea, n.r.) euro, da, dar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Este prevăzută o lună, dacă introducem euro la 1 ianuarie 2025, doar în luna ianuarie şi până atunci”, a explicat guvernatorul în cadrul Comisiei parlamentare pentru afaceri europene. Radev a fost nominalizat de GERB-SDS pentru un nou mandat şi se aşteaptă să rămână în funcţie, deoarece a primit sprijin din partea coaliţiei „Continuăm Schimbarea-Bulgaria Demnocrată” (PP-DB) şi Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi.

(www.bnr.bg – 14 iulie)/ddaniela/asalar