Opt din 10 întreprinderi mici și mijlocii nu sunt de acord cu eventuale modificări ale Codului fiscal

„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Opt din 10 întreprinderi mici și mijlocii nu sunt de acord cu eventuale modificări ale Codului fiscal. Un sondaj realizat la începutul acestei luni de Consiliul IMM-urilor arată că printre măsurile care ar avea cel mai mare impact negativ se numără creșterea valorii TVA și eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din construcții și agricultură. În ceea ce privește renunțarea la impozitul pe venit pentru salariații din domeniul IT, acesta ar afecta unul din 10 IMM-uri.
Florin Jianu, președintele Consiliului Întreprinderilor Mici și Mijlocii: 85,8% dintre IMM-uri nu sunt de acord cu eventualele modificări ale Codului fiscal care să intre în vigoare de la 1 septembrie 2023, așa cum sunt ele vehiculate în spațiul public. De aceea, apelul nostru, al IMM-urilor, către guvern este un apel la rațiune, pentru că vorbim totuși de contracte, vorbim de bugete ale companiilor, vorbim de imposibilitatea pentru foarte mulți întreprinzători să poată să schimbe contractele. Nu faci modificări în timpul exercițiului fiscal./abranescu/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (14 iulie)