Emisarul special al Statelor Unite pentru schimbările climatice, John Kerry, a ajuns în China

Emisarul special al Statelor Unite pentru schimbările climatice, John Kerry, a ajuns în China, unde va purta discuţii pe marginea contracarării încălzirii globale.

El se va întâni cu omologul său chinez, Xie Zhenhua, în contextul în care cele două state încearcă să revitalizeze cooperarea bilaterală în domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Negocierile de la Beijing au loc înainte de convorbirile pe tema climei din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, ce vor avea loc în decursul acestui an. Domnul Kerry este al treilea oficial american de rang înalt care a vizitat China în ultimele săptămâni./mbrotacel/cpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 iulie