Guvernul ungar încearcă să coopereze cu administraţia democrată americană ca aliat şi în mod pragmatic (Gergely Gulyás)

Guvernul ungar încearcă să coopereze cu actualul guvern democrat american ca aliat şi în mod pragmatic, care nu este întotdeauna receptiv, a declarat miercuri, la Washington, şeful de Cabinet al premierului ungar. Într-un interviu acordat mass-mediei maghiare, Gergely Gulyás a arătat: Dat fiind faptul că Statele Unite sunt în continuare puterea mondială, este foarte important ca relaţiile ungaro-americane să fie în cea mai bună stare posibilă. Politica americană este azi deosebit de dezbinată şi în timp ce administraţia americană nu dă dovadă de receptivitate faţă de aspiraţia ungară care vizează cooperarea pragmatică, ca aliat, politicienii Partidului Republican pot fi consideraţi prietenii Ungariei, care cred că guvernarea conservatoare de succes care a caracterizat Ungaria în ultimul deceniu poate servi drept un bun exemplu chiar și pentru ei.
Oficialul ungar a mai precizat că „în condiţiile în care va avea loc o schimbare politică în Statele Unite – ceea ce depinde, desigur, de decizia americanilor -, atunci este cert că relaţiile ungaro-americane se pot dezvolta mult cu o administraţie conservatoare americană. „Opinia alegătorilor americani trebuie respectată, şi vom încerca să cooperăm cu cel care se află la guvernare, însă se vede că succesul nu este la fel”.
Referitor la dezbaterile culturale și despre valori care au loc peste ocean, a subliniat că şi în prezent există un partid conservator foarte puternic, Partidul Republican, în Statele Unite, în timp ce partidele din Europa de Vest, care au fost cândva conservatoare, au renunţat la multe din ceea ce au reprezentat timp de mai multe decenii. „În acest sens, Partidul Republican se află mult mai aproape de noi, din punct de vedere ideologic, fie că este vorba de probleme de gen, de politică familială sau de faptul că națiunea reprezintă baza cooperării şi fiecare consideră că propria țară este cea mai importantă – suntem pe deplin de acord cu Partidul Republican asupra acestora”, a afirmat Gergely Gulyás.
Referitor la războiul din Ucraina, oficialul ungar a declarat că acesta stârnește controverse în cadrul Partidului Republican, dar opinia majorității este că este nevoie de o încetare a focului și de negocieri de pace cât mai curând posibil, iar aceasta este și poziția celui mai popular candidat republican la președinție în prezent, Donald Trump.
În legătură cu procedurile penale deschise în Statele Unite împotriva fostului președinte Donald Trump și noul posibil rechizitoriu anunțat în această săptămână, Gergely Gulyás a spus: în Statele Unite este un fenomen nou, şi anume că împotriva unui fost președinte sau celui mai popular candidat la președinție se acționează cu instrumentul dreptului penal în cauzele care au fost cercetate de mai multe ori de-a lungul anilor. „Dar nu vreau să urmăresc practica actuală a administrației americane și să mă amestec în treburile interne ale altor țări, chiar dacă aceasta este o practică zilnică din partea lor. Sperăm că există posibilitate şi aici, în Statele Unite, pentru desfășurarea procedurii privind statul de drept, și suntem cel mult îngrijorați pentru că se pare că ar putea exista o motivație politică în spatele acţiunilor și a momentului demarării acestora”, a afirmat şeful de Cabinet al premierului ungar.
În capitala americană, Gergely Gulyás a purtat discuţii cu membri legislativului federal, în mare parte cu seantori şi deputaţi republicani, precum şi cu şefii unor instituţii de analiză./rganciu/denisse

(MTI – 20 iulie)