Majoritatea cetățenilor ruși apreciază activitatea lui Putin (Fundația Opinia Publică)

Fundația Opinia Publică, FOM, a efectuat un sondaj, potrivit căruia 76% dintre cetățenii ruși consideră că preşedintele rus, Vladimir Putin, desfăşoară o activitate favorabilă în funcţia sa de şef de stat.

Marea majoritate a cetăţenilor ruși (76%), care au luat parte la sondaj, consideră că președintele rus, Vladimir Putin, desfăşoară o activitate favorabilă în funcţia sa de lider, potrivit datelor Fundației Opinia Publică.

La întrebarea sociologilor dacă sunt mulţumiţi de activitaea președintelui în funcţia de preşedinte, 76% dintre respondenți au aprobat activitatea sa, 12% – au declarat că cel mai probabil este nefavorabilă, în timp ce 13% au declarat că le este greu sau foarte greu să răspundă la întrebare.

După cum reiese din rezultatele anchetei sociologice, 74% dintre respondenți au încredere în liderul rus. În schimb 15% au susţinut că mai degrabă nu au încredere în liderul rus. 11% dintre respondenți au declarat că le este greu sau foarte greu să răspundă.

Sondajul a fost realizat în perioada 14-16 iulie în peste 100 de așezări din 53 de teritorii și regiuni rusești. 1.500 de respondenți au participat la sondaj. Sociologii au estimat că marja de eroare statistică este de 3,6%./vdraguta/cpodea

www.gazeta.ru – 21 iulie